biletul zilei cu meciuri din fotbal biletul zilei pariuri biletul zilei de azi
  • 001 Revista Sport în România Nr. 1 (Format Digital)

100 de ani de la primul meci de rugby disputat în România



În septembrie 1913, pe un teren aflat pe șoseaua Bonaparte din București, echipele Tennis Club Român și Sporting Club au disputat prima întâlnire cu balonul oval din țara noastră. De atunci și până astăzi, rugby-ul românesc a înregistrat o serie de rezultate deosebite la nivel de prima echipă reprezentativă – victorii cu Franța, Țara Galilor, Scoția și Italia - dar și la nivel de cluburi – Grivița Roșie și Dinamo au cucerit Cupa Campionilor Europeni. România face parte, de altfel, din grupul celor 12 națiuni care au fost reprezentate la toate cele șapte ediții ale Cupei Mondiale de seniori.

Marian Burlacu

Începuturile sportului cu balonul oval în țara noastră nu sunt atât de bine delimitate în timp. Nu mult după anul 1900, la revenirea în țară de la studiile efectuate îndeosebi în Franța, câțiva tineri au adus în bagajele lor o minge și un regulament de rugby. Sunt pomeniți Grigore Caracostea, cel care evoluase pentru Racing Club de France, în 1907, Mircea Iconomu, care jucase mai întâi pentru o echipă studențească din Montpellier, iar apoi la US Perpignan, Nae Mărăscu, component al grupării Stade Francais, iar apoi al lui Olympique Lillois și Henri Manu, despre care s-a spus că a ajuns chiar căpitan al unei selecționate a Parisului.

Celor care au studiat istoria rugby-ului nostru, de-a lungul timpului, le-a fost greu să stabilească cu exactitate unde și când a avut loc întâiul meci în acest sport. E posibil, de pildă, ca primele partide să se fi desfășurat în 1909, chiar în zona centrală a Bucureștiului. Și aceasta pentru că Tennis Club Român, care și-a făcut echipă în 1910, a avut sediul cam pe unde este acum Teatrul Național. N-a fost vorba, însă, despre meciuri de rugby așa cum le cunoaștem azi. Cu arbitru, foaie de meci ș.a.m.d. Ci, probabil, despre ceea ce noi denumim ”miuțe” - tinerii, unii dintre ei pomeniți mai înainte, se strângeau și încingeau o dispută cu balonul oval. Din plăcere, fără ca rezultatul să fie consemnat undeva.

Apariția celei de-a doua echipe, Sporting Club, a făcut posibilă disputarea primului meci oficial de rugby. ”Oficial” în sensul că despre el s-a auzit și s-a scris în presa acelor vremuri. El a avut loc pe un teren aflat pe șoseaua Bonaparte (mai apoi i s-a spus Ilie Pintilie, iar astazi Iancu de Hunedoara), peste drum de locul unde s-a aflat mult timp un post de pompieri. În ceea ce privește data de disputare există mai multe variante: 8, 20 și 28 septembrie, după calendarul nou. Ceea ce nu este greu de explicat. Cum pe atunci informațiile erau difuzate greoi, ziariștii aflând cu întârziere despre ceea ce se mai întâmpla prin târg, probabil că fiecare și-a dat cu părerea... Sigur este că acel meci dintre Tennis Club Român și Sporting Club s-a încheiat nedecis, 3-3.

TCR, cea mai valoroasă echipă de dinainte de Al Doilea Război Mondial

În anii ce au urmat, informațiile despre rugby au devenit din ce în ce mai numeroase. În 1914, Tennis Club Român a devenit prima campioană a României, echipa lui Grigore Caracostea fiind, de altfel, și cea care a dominat perioada de dinainte de al doilea Război Mondial. TCR a cucerit de zece ori titlul (1914, 1915, 1916, 1921, 1922, 1923, 1927, 1936, 1938, 1940), iar în 1942 l-a luat pe ultimul înainte de a fi desființată de comuniști.

Marea rivală a Tennis Clubului a fost Stadiul Român, formație pe care Nae Mărăscu a fondat-o în decembrie 1915, după modelul lui Stade Francais. Aceasta a devenit în șapte rânduri campioană a României (1919, 1924, 1926, 1928, 1930, 1931 și 1947), ca de altfel și Sportul Studențesc (1925, 1929, 1932, 1935, 1939, 1946, 1948).

Rugbyștii câștigă prima medalie din istoria participărilor României la JO

În vara anului 1919, imediat după Primul Război Mondial, echipa națională de rugby își face debutul internațional. Ea participă la Paris, la Jocurile Sportive Interaliate. Fără mare experiență, jucătorii noștri pierd ambele meciuri disputate: 5-48 cu Franța și 0-21 cu SUA.

Aceleași adversare le va avea România la Jocurile Olimpice din 1924, organizate tot în capitala Franței. Nici de această dată naționala nu reușește să câștige: 3-59 cu Franța și 0-37 cu SUA. Cum la turneul olimpic au participat atunci doar trei echipe – britanici au refuzat, ei respingând pe atunci ideea de a obține trofee din rugby, iar australienii, sud-africanii și neozeelandezii și-au scuzat absența prin drumul prea lung ce urmau să-l facă până în Europa -, România a ocupat locul 3 și a obținut astfel medalia de bronz, prima din istoria participărilor sportivilor noștri la JO.

Firește că unii sunt tentați să zâmbească aflând de această clasare pe 3 din tot atâtea echipe, dar condițiile acelei participări au fost cu totul speciale. Cum Comitetul Olimpic Român și autoritățile statului au refuzat să sprijine financiar deplasarea la Paris, rugbyștii noștri au plecat pe cont propriu, cu trenul, la clasa a treia. Ei au ajuns la destinație cu doar câteva ore înaintea primului meci. Obosiți după un drum lung, au fost o pradă ușoară pentru adversarii lor.

România a reușit două victorii și tot atâtea egaluri în fața Franței în patru ani

Instaurarea comunismului la putere, în 1947, a adus rugby-ul, un sport socotit a fi burghez, în pericol de moarte. S-a vorbit chiar despre interzicerea lui și se spune că salvarea a venit chiar de la liderul Partidului Muncitoresc Român, precursorul PCR-ului, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acesta lucrase la Atelierele Grivița, iar acolo exista o echipă de rugby, una socotită muncitorească. Acesta a fost argumentul care a făcut ca sportul cu balonul oval să existe în continuare la noi. Este adevărat, pentru o vreme sub denumirea de ”rugbi” fiindcă și litera ”y” era socotită pe atunci a fi tot capitalistă!

Salvat de la moarte, sportul cu balonul oval nu numai că a supraviețuit în perioada stalinistă, ci s-a și dezvoltat. Este adevărat că vechile echipe, TCR, Stadiul Român, PTT, Viforul Dacia, au dispărut, iar locul lor a fost luat de altele noi, multe sindicaliste. Și jucătorii au avut de suferit, cei ajunși la CCA/Steaua și Dinamo fiind verificați la sânge – în urma epurărilor din anii 50, iar cei cu ”origine nesănătoasă” au fost mutați forțat la Progresul Finanțe Bănci.

În 1957, la București, în prezența a 100.000 de spectatori înghesuiți pe stadionul ”23 August” - un record mondial pentru rugby, unul doborât abia în 2000, la meciul Australia – Noua Zeelandă -, România a fost pe punctul de a obține un egal cu Franța (15-18). Trei ani mai târziu, generația lui Viorel Morariu și Radu Demian avea să reușească prima victorie majoră, tot în fața ”cocoșului galic”: 11-5. Timp de patru ani, România nu avea să piardă în fața Franței, câștigând din nou la București, în 1962 (3-0) și reușind două egaluri în Hexagon, 5-5 în 1961 și 6-6 în 1963. În acea perioadă, tricolorii au disputat 29 de meciuri la rând fără să cunoască înfrângerea. Ceea ce nu au reușit multe echipe naționale de rugby din lume. În plus, superioritatea românilor în fața francezilor s-a simțit și la nivel de cluburi, Grivița Roșie și Dinamo câștigând Cupa Campionilor Europeni în anii 60.

România învinge Țara Galilor și Scoția și participă la prima Cupă Mondială

 În anii 80, deși s-au schimbat generațiile, România a ajuns să rivalizeze și cu națiunile britanice. Atunci s-au reluat legăturile cu echipele din Insulă, legături întrerupte după ce selecționata Bucureștiului și-a anulat cel de-al treilea turneu pe care urma să-l efectueze acolo în deceniul 6.

Spre surprinderea multora, România a reușit în 1979, un 12-13 cu Țara Galilor XV, la Cardiff, pe Arms Park. Rezultatul a uimit fiindcă selecționata ”penelor de struț” domina rugby-ul european la acea vreme. Au urmat, însă, două victorii ale ”stejarilor” care şi-au confirmat valoarea: 24-6 în 1983, la București, și 15-9 în 1988, la Cardiff. Cum România a obținut, tot în acei ani, un succes în fața Scoției (28-22 în 1984, la București), iar în fața Franței s-au înregistrat alte cinci victorii în afara celor amintite mai înainte, presa occidentală a început să vorbească tot mai mult despre o includere a României în Turneul celor 5 Națiuni. N-a fost însă posibil, din motive extrasportive. Clima de la noi, de pildă, nu favoriza disputarea unor meciuri în ianuarie și februarie.

Victoriile din deceniile 8 și 9 ale secolului trecut au făcut însă ca România să fie invitată să participe la prima ediție a Cupei Mondiale, în 1987. Pentru aceasta, FR de Rugby s-a afiliat la International Rugby Board. Și a făcut-o fără știrea lui Nicolae Ceaușescu! Astfel România a intrat într-un club restrâns, ea fiind astăzi una din cele douăsprezece echipe de rugby din lume are au participat la toate cele șapte ediții ale competiției.

 ”Stejarii” au revenit în prim-plan și au câștigat de două ori IRB Nations Cup

 Evenimentele din decembrie 1989 au adus o efervescență și în lumea rugby-ului românesc. Entuziasmul de atunci i-a făcut pe ”stejari” să se depășească în meciul cu Franța, de la Auch, din 24 mai 1990. Atunci echipa lui Harry Dumitraș și Adi Lungu a reușit primul și singurul succes (12-6) pe pământ francez. Un an mai târziu, la București, România a învins Scoția (18-12) și rugby-ul nostru părea că se află pe drumul cel bun.

Nu s-a întâmplat însă așa. Adoptarea profesionismului în acest sport, la nivel internațional, în 1995, a făcut ca România să piardă contactul cu națiunile majore. Cei mai valoroși jucători de la noi au migrat spre Vest, iar cluburile n-au avut forța financiară pentru a rivaliza cu cele din Franța și Anglia. Declinul este anunțat de eșecul cu 21-70 cu Țara Galilor, de la Wrexham, din 1997, dar mai ales de acel 0-134 cu Anglia, de la Londra, din 2001. Au urmat ani în care ”stejarii” au înregistrat, în premieră, înfrângeri cu Georgia, Portugalia și Rusia, formații alături de care participă de atunci la Cupa Europeană a Națiunilor, competiție denumită și Turneul celor 6 Națiuni bis.

În ultimii ani, însă, situația naționalei de seniori s-a stabilizat, ea câștigând, în 2012 și 2013, IRB Nations Cup, turneul internațional organizat anual la București, prin care forul mondial urmărește creșterea popularității sportului cu balonul oval în această parte a Europei. Totodată, în fiecare toamnă programul naționalei a cuprins meciuri-test cu echipe din valul 2 valoric mondial, chiar în această toamnă la București urmând să evolueze selecţionatele din Tonga, Canada și Fiji, formații nelipsite de la Rugby World Cup.

 

Și la nivel de cluburi s-a produs o schimbare majoră, Steaua (24 de titluri de campioană) și Dinamo (16) cedând întâietatea. Astfel că din 2009 și până anul acesta medaliile de aur au luat drumul Provinciei, în Baia Mare, de trei ori, și la Timișoara, în 2012. 

Îndrăznim!


O nouă revistă pe timpuri de criză? O revistă ilustrată în 68 de pagini culegând subiecte exclusiv din aria sportului? Cine poate avea azi un asemenea curaj, ca să nu zic chiar gând sinucigaş?! Trăim în epoca publicaţiilor online, a Internetului care a sufocat aproape orice altfel de tentative, iar noi ne apucăm să scoatem pe piaţă o revista de calitate glossy despre sport! Vă vine să credeti? Ei bine, nouă da!

Îndrăznim să credem că sportul românesc merită o asemenea provocare. Îndrăznim să credem că există încă oameni în această ţară care s-au săturat de ziarele şi revistele tabloide, care vor să vadă şi să citească şi altceva decât despre aventurile amoroase ale fetelor de la pagina 5 sau pumnii nu-ştiu-cărui-manager în fălcile suporterilor. Oameni, îndeosebi tineri, pentru care sportul înseamnă cu totul altceva, înseamnă educatie de viaţă, fair-play şi bucurie, înseamnă o rază de lumină curată într-o lume parcă tot mai agresivă, mai lipsită de sensuri.

Şi câte lucruri avem să vă spunem! Veţi găsi în acest număr primul interviu in-extenso pe care ministrul Tineretului şi Sportului, dl. Nicolae Bănicioiu, îl acordă vreunei publicaţii, veţi găsi povestea fascinantă a Simonei Halep, marea revelaţie a tenisului mondial în 2013, amănunte despre reluarea tradiţionalelor gale de box dotate cu “Centura de aur”, dar şi bilanţul pozitiv al noilor baze sportive date în folosinţă, fiindca noi chiar credem că se mai poate face sport în Romania, că mişcarea fizică şi sportul de performanţă n-au murit chiar de tot! Sunt şi pagini dedicate celor care vor să înveţe un anume sport, subiectul din acest număr fiind dedicat uneia dintre cele mai îndrăgite ramuri sportive din România, gimnastica. 

Veţi găsi de asemenea restituiri ale unui trecut destul de întunecat, sportul în  slujba comunismului, “Jocurile foamei”, cum i-am spus noi (cu uluitoare date despre Universiada din 1951, desfăşurată în aşa-numita Poiană “a lui Stalin”), sau “dosarul” unei fuziuni imposibile între Steaua şi Dinamo, în anii ’90, adică lucruri despre care absolut nimeni nu mai vorbeşte astăzi, în eventualitatea că măcar a auzit ceva despre ele. Rugbyul românesc a sărbătorit nu cu mult în urmă 100 de ani de existenţă, iar evenimentul merită memorat, chiar dacă ziarele nu i-au dat aproape deloc importanţă. A-ţi cunoaşte trecutul şi a-l respecta este garanţia viitorului, se spune adesea, iar noi chiar credem în asta!

În aceeaşi măsură noi îndrăznim să abordăm subiecte aparent aride, deloc interesante pentru presa obişnuită, cum sunt ameninţările care se profilează la adresa sportului, despre pariurile ilegale şi dopajul în sport, pericole mortale pentru sănătatea sportului, pentru însăşi existenţa lui. Dar, credem noi, cineva trebuia s-o facă!

Şi, cine o să ne citească?! Contăm, cum spunem, pe adevăraţii iubitori ai sportului, pe cei care preferă o oră de jogging sau una de patinaj unui meci anost la televizor, contăm pe sportivii de performanţă şi pe antrenorii lor, oamenii care ştiu cu adevărat ce înseamnă efortul şi riscul pe care şi-l asumă zi de zi, ca şi pe cei din cluburi şi federaţii. Contăm de asemenea pe toţi cei care aşteaptă, de mulţi ani, să poată citi o astfel de revistă glossy în aria exclusivă a sportului.   

Vă invit aşadar să răsfoiţi numărul de faţă, primul al noii reviste “SPORT în România”, să vă delectaţi cu amintirile despre sport ale celebrului istoric Neagu Djuvara sau cu povestea adevarată a actorului american Michael J. Fox, despre care puţini ştiau că se luptă de mulţi ani cu boala, precum şi multe curiozităţi picante din sportul internaţional.

Şi, fiţi siguri, mai avem multe, foarte multe alte lucruri să vă spunem! Dar le ţinem pentru numărul următor…

 

                                                                                                          Dumitru Graur

SPORTUL ÎN SLUJBA COMUNISMULUI:

JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE IARNĂ –

POIANA STALIN, 28 IANUARIE – 7 FEBRUARIE 1951

 

Nicolae Pepene - istoric

 

Învingători în război, sovieticii au urmărit cu abilitate să câştige şi pacea. Mai mult, după 1945, ei au au aplicat oriunde li s-a permis o ,,tactică ofensivă pentru pace”, care a prezentat Uniunea Sovietică ca un negociator paşnic şi Statele Unite ale Americii ca un aliat de război imperialist, care purta vina divizării Europei. Moscova considera că ,,ofensiva pentru pace” avea un mare potenţial pentru unirea aliaţilor săi şi era un mijloc eficient de propagandă. Departamentul de Stat al S.U.A. a remarcat faptul că a existat o ,,saturaţie” a maşinii propagandistice sovietice cu tema ,,Păcii”. În anul 1949, cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului desfăşurat la Budapesta, la care au participat studenţi din 82 de ţări, ,,în frunte cu minunaţii reprezentanţi ai studenţimii sovietice”, la manifestaţia desfăşurată în Piaţa Eroilor, la care au luat parte peste 260.000 de tineri, ,,tineretul muncitor şi studios a depus jurământul de a lupta unit şi neînfricat pentru cauza măreaţă a păcii”.

Încă din 1946, la Congresul Mondial al Studenţilor, se spunea că ,,sportul constituie o parte integrantă a vieţii studenţeşti, deoarece el face posibilă asistenţa mutuală dintre studenţii din diferite ţări şi contribuie la consolidarea prieteniei lor”[1]. Astfel, din anul 1947, Uniunea Internaţională a Studenţilor a ,,preluat” organizarea Jocurile Mondiale Universitare de Vară şi de Iarnă, dându-le, potrivit presei comuniste, ,,un nou scop şi un nou conţinut”: ,,De atunci, aceste mari competiţii sportive studenţeşti constituie un minunat prilej pentru desfăşurarea unei largi activităţi de propagandă în mijlocul tineretului studios din ţara unde ele sunt organizate, un minunat prilej de popularizare a luptei tineretului democrat pentru pace şi o viaţă mai bună”. În realitate, Jocurile Mondiale organizate de Uniunea Internaţională a Studenţilor (U.I.S.), din doi în doi ani, au avut o participare foarte redusă din partea studenţilor ţărilor capitaliste şi politizarea tot mai mare făcută de U. I. S. a dus şi la o divizare a lumii sportive universitare, împărţind-o în Uniunea Internaţională a Studenţilor (U. I. S.) şi Federaţia Internaţională Sportivă Universitară (F. I. S. U.).

Spre deosebire de Mişcarea Olimpică, care a avut o structură internaţională încă din 1894, Confederaţia Internaţională a Studenţilor (C. I. S.) a fost înfiinţată în 1919. Primele ,,jocuri sportive studenţeşti” au fost organizate în mai 1923, la Paris, de Jean Petitjean. În anul următor, C. I. S. s-a asociat cu această mişcare, prin organizarea la Varşovia a primei ediţii a campionatelor mondiale universitare de vară, competiţie denumită şi ,,Jocurile Mondiale Studenţeşti”. Prima ediţie a jocurilor internaţionale universitare de iarnă s-a desfăşurat în 1928, la Cortina d'Ampezzo. Următoarele ediţii s-au desfăşurat la Davos (1930), Bardonecchia (1933), St. Moritz (1935), Zell am See (1937) şi Lillehammer (1939).

Chiar dacă au fost practicate încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea pe teritoriul actual al României, nici în timpul regatului, nici după proclamarea Republicii, sporturile de iarnă nu au avut performanţe extraordinare în ţara noastră. Centrele de pregătire pentru sportivi au fost puţine şi baza de selecţie redusă. Deşi au fost folosite propagandistic de Familia Regală, sporturile de iarnă nu au beneficiat de o implicare importantă a autorităţilor statului român.

La a V-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă, România a trimis o delegaţie formată din numai şapte schiori, care au concurat la probele de slalom, coborâre şi combinată alpină. Schiorii Dumitru Sulică, Ion Coliban, Dumitru Frăţilă, Radu Scârneci, Vasile Ionescu, Béla Imre şi Mihai Bâră s-au clasat între locul 38 şi locul 74. Lotul olimpic al României a plecat în Elveţia în luna decembrie 1947 şi s-a întors în ţară, în februarie 1948. Sportivii români au plecat dintr-un Regat şi s-au întors într-o Republică Populară. După câteva luni, la olimpiada de vară desfăşurată la Londra, România a boicotat evenimentul, invocând probleme economice grave. R. P. R. urma exemplul U. R. S. S., care a ales să nu trimită sportivi la Londra, deşi a primit invitaţia de a participa. În săptămânalul moscovit ,,Cultură fizică şi sport”, Jocurile Olimpice din 1948 au fost denunţate ca organizate de capitalişti şi aristocraţi.

Apoi, ,,elementele reacţionare” s-au organizat în Federaţia Internaţională Sportivă Universitară (F. I. S. U.), înfiinţată în Luxemburg, în anul 1949. În 1951, F. I. S. U. a organizat o altă ,,Săptămână a Sportului Internaţional Studenţesc” la Bad Gastein.

La întâlnirea conducerii Uniunii Internaţionale a Studenţilor de la Berlin, din 14 – 18 ianuarie 1951, unul dintre subiecte a fost ediţia a IX-a a Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă, care urmau să înceapă peste numai două săptămâni, în Republica Populară Română, într-un loc care purta numele celui mai important om al acelor vremuri din lumea comunistă: Poiana Stalin.

Războiul dăduse o lovitură teribilă mişcării sportive din România. Conform datelor oficiale, în 1944, în România existau numai circa 15.000 sportivi legitimaţi. În anul 1945, cifra lor a ajuns la 24.039, în 1946, la 27.940, în 1947, la 35.020, în 1948, la 53.334 şi în anul 1949, la 69.679. În 1950, în preajma competiţiei universitare din Poiana Braşov, autorităţile comuniste s-au mobilizat şi sportul românesc beneficiază de o creştere spectaculoasă: 229.133 sportivi legitimaţi.

În privinţa competiţiilor, dacă în 1947, anul proclamării Republicii, avem 163.079 participanţi la campionatele naţionale şi competiţiile populare, anul următor au fost înregistraţi 612.315. În anul 1949 a fost depăşit milionul de concurenţi, ajungându-se la 1.583.756. Această creştere a continuat şi în anul 1950, până la 1.671.379 concurenţi.

Dezvoltarea mişcării de cultură fizică şi sport în rândul maselor a creat necesitatea pregătirii unor cadre tehnice şi organizatorice cât mai numeroase. Astfel, în anul 1950 au funcţionat 129 şcoli de cadre tehnice, cu un total de 3736 elevi şi 1868 absolvenţi, iar şcolile de cadre organizatorice au dat 1350 absolvenţi. ,,Editura pentru Cultură Fizică şi Sport” a tipărit 51 de cărţi de specialitate, cu un tiraj total de 250.000 exemplare, de 20 de ori mai mare decât în anii anteriori.

Pentru moment, creşterea cantitativă nu a adus şi calitate. Pentru toate sporturile, conform cifrelor publicate de presa română, s-au bătut numai patru recorduri naţionale în perioada 1946 – 1947, 33 recorduri în 1947, 207 recorduri în 1948,

430 recorduri în anul 1949 şi 819 recorduri în anul 1950.

Pe de altă parte, politica autorităţilor comuniste a fost să amenajeze terenuri pentru mişcarea sportivă populară. Dacă în 1946 aveam 22 terenuri noi, în 1948 s-a raportat terminarea a 566 terenuri şi în 1949, a 722 terenuri.

Însă anul marilor investiţii a fost 1950, când au fost înregistrate 1536 terenuri. Între acestea, o mare realizare făcută de R. P. R. pentru infrastructura sportivă, dar şi turistică, a fost Centrul, Complexul sau Combinatul sportiv din Poiana Stalin. O investiţie lăudabilă, în contextul rezultatelor modeste obţinute de sporturile de iarnă în România.

În Poiana Stalin (azi Poiana Braşov, evident), la a IX-a ediţie a Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă şi la tabăra internaţională de sporturi de iarnă a U. I. S., şi-au trimis reprezentanţi 21 de ţări: Uniunea Sovietică, Finlanda, R. P. Chineză, India, Republica Polonă, Anglia, Republica Cehoslovacă, Republica Populară Ungară, R. D. Germană, Italia, Suedia, Elveţia, Austria, Danemarca, Belgia, Statele Unite, Africa de Sud, Australia, Columbia, R. P. Mongolă şi R. P. Română. Buletinul oficial al competiţiei proclama: ,,Toţi au venit cu acelaş gând: să contribuie la apărarea celui mai de preţ bun al omenirii: Pacea !”.

La concursuri au participat 415 studenţi, cei mai numeroşi fiind schiorii. Mulţi dintre sportivi au venit în România cu câteva zile înaintea deschiderii oficiale din 28 ianuarie 1951, pentru a se pregăti în ,,Complexul sportiv” din Poiană (azi Hotelul Sport, aparţinând lui George Copos şi familei lui!). Antrenamentele la patinaj şi hochei s-au desfăşurat atât pe noul patinoar, cât şi pe arena de jos, din Oraşul Stalin (azi Braşov).

Festivitatea de deschidere s-a desfăşurat duminică, 28 ianuarie 1951, pe patinoarul situat la poalele muntelui Postăvarul. ,,Drum Nou” (nr. 1918, 30 ianuarie 1951): ,,Zecile de steguleţe ale tuturor ţărilor participante, uriaşe tablouri reprezentând insigna U. I. S. şi afişul Jocurilor, ghirlande de brad ce înlănţuiau stâlpii mărginaşi ai drumului, de la arcul de triumf până la stadion, în faţa căruia uriaşul tablou al celui mai iubit prieten al sportivilor, al geniului omenirii muncitoare, tovarăşul Stalin, dădea un aspect sărbătoresc întregului Combinat sportiv de iarnă”.

Dimineaţa, coloana sportivilor s-a format în faţa hotelului şi a plecat cântând spre ,,stadion”. În faţa patinoarului, studenţii sportivi s-au oprit şi, într-un cerc larg, au executat o horă, dansul popular românesc pe care îl învăţaseră în ultimele zile. Apoi, cu grupul de stegari în frunte, studenţii au intrat pe stadion şi, în ,,pas energic”, pe sunetul unui marş, au defilat prin faţa tribunelor oficiale, în ordinea alfabetică a ţărilor. La apariţia lotului sovietic, ,,din mii de piepturi izbucneşte lozinca: Trăiască Uniunea Sovietică! Numele Marelui Stalin, prietenul cel mai bun al tineretului, este scandat de toţi spectatorii”.

În tribuna oficială se aflau fruntaşi ai vieţii publice din R. P. R. şi membri ai corpului diplomatic: dr. Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri, Vasile Luca, I. Chişinevschi, Chivu Stoica, vice-preşedinţi ai Consiliului de Miniştri, Gh. Apostol, preşedintele Confederaţiei Generale a Muncii, Gh. Florescu, prim-secretar al C. C. al U. T. M., A. A. Golicencov, prim secretar al Ambasadei Sovietice, Tjao Tjen I, secretar al ambasadei R. P. Chineze, Boris Manolov, ambasadorul R. P. Bulgaria, Lubomir Linhart, ambasadorul R. Cehoslovace, Ivan Kallo, ambasadorul R. P. Ungare, Johnny Löhr, ambasadorul R. D. Germane, T. Findzinski, însărcinat cu afaceri ad-interim al R. Polone, K. Hobda, însărcinat cu afaceri ad-interim al R. P. Albania. A fost prezentă şi conducerea Uniunii Internaţionale a Studenţilor: preşedintele Iozha Grohmann, Bert Wiliams, secretar al F. M. D. T., Kuo Tsai Şu, Halsted Hollmann, Alfredo Guevara Valdes, vice-preşedinţi ai U. I. S., B. Bereanu, secretar al U. I. S..

Delegaţiile s-au aliniat în faţa tribunei principale şi, după intonarea imnului U. I. S., au urmat discursurile. Preşedintele I. Grohmann a ţinut o cuvântare în trei limbi (rusă, engleză şi franceză). Din partea guvernului român, dr. Petru Groza a declarat deschise jocurile. Fanfara a intonat imnul R. P. R., apoi, în faţa tribunei, pe o estradă, a urcat Dumitru Sulică, purtând steagul României populare. El a rostit jurământul sportivilor: ,,Jur că ne vom prezenta la cea de a IX-a ediţie a Jocurilor Mondiale Universitare, ca participanţi loiali, respectând regulile de joc, dornici de a concura într-un spirit de prietenie, pentru onoarea ţărilor noastre, a Universităţilor noastre şi gloria sportului universitar şi pentru întărirea înţelegerii reciproce între studenţi”.

La sfârşitul solemnităţii, coloana sportivilor a părăsit stadionul în aplauzele publicului. După defilare, pe patinoar, au avut loc demonstraţii de patinaj artistic şi hochei. Jocul demonstrativ de hochei (trei reprize a câte 5 minute) s-a disputat între echipele Ungariei şi Cehoslovaciei. ,,Studenţii cehoslovaci au un patinaj mai precis cu «canadiene» pe stânga şi pe dreapta corecte şi bine executate şi fac pătrunderi în terenul adversarilor prin pase repezi şi scurte, în adâncime. Studenţii maghiari au jucat de asemenea cu mult elan şi au arătat că au o bună condiţie fizică. Echipa maghiară are un joc bărbătesc, utilizând des «bodicekurile»”. Meciul s-a terminat cu rezultatul de 1 – 1. Pe pârtia de slalom, 23 de băieţi şi şapte fete au făcut demonstraţii de slalom special pe un traseu cu 34 de porţi. Aici, tânăra studentă poloneză Grohalska a coborât într-un minut, ,,un timp superior celui realizat de mulţi băieţi”. Pe trambulina mică au fost prezentate demonstraţiile de sărituri. Au participat 29 de concurenţi, cu două sărituri. Cea mai bună săritură a fost reuşită de sovieticul Cudriaşa Constantin, care s-a remarcat şi printr-un ,,stil aparte”, cu un ,,lansaj puternic, ajutat de rotirea braţelor”. În competiţia oficială, sovieticul nu apare în clasament.

,,De la trambulina mică concurenţii se îndreaptă acum spre cea mare. «Cei 50 de metri, greu de atins la trambulina mică, sunt aici mereu depăşiţi. «Sare acum Knappe Krantz – R. D. Germană» se anunţă din turnul oficialilor. Un zbor minunat şi Knappe aterizează pe linia de 61 metri. Rând pe rând, concurenţii germani depăşesc toţi 52 metri, fiind cu toţii aplaudaţi ca şi Nicola Delev, student bulgar, ca şi tânărul Crăciun Cornel (R. P. R.) care sare 55 metri, cifră ce constituie recordul său personal. Ora prânzului trecuse de mult, când concurenţii şi-au amintit de masă. Cu schiurile în spate sau în picioare, ei se îndreaptă către hotel. Mâine vor fi din nou prezenţi pe trambulină, iar cei 61 de metri reuşiţi de Knappe vor fi probabil depăşiţi de mulţi concurenţi. Trambulina e făcută doar şi pentru salturi de 90 metri!”.

 

În fiecare seară, după terminarea antrenamentelor sau concursurilor, sportivii împreună cu participanţii la Tabăra Studenţească U. I. S. s-au întâlnit la ,,festivalurile culturale” prezentate în sala de festivităţi a Hotelului Sportivilor. Tabăra avea un program zilnic format din două părţi: un program de educaţie fizică şi un program cultural care coincidea cu cel al studenţilor participanţi la Jocuri. ,,Festivalurile” alternau cu serate dansante, ,,cu prilejul cărora tinerii studenţi dansează cu multă însufleţire diverse dansuri populare din ţările respective”.

 

Programele artistice au fost susţinute de orchestra ,,Barbu Lăutaru” a Institutului de Folklor Bucureşti, dirijată de N. Stănescu şi I. Budişteanu, având concursul unor renumiţi artişti ai muzicii populare ca Fănică Luca şi Maria Lătăreţu şi echipele artistice ale Casei Centrale a Armatei. Un festival de dansuri populare româneşti, ungureşti şi săseşti a fost realizat de echipa de dansuri a Sfatului Popular Bucureşti, a uzinei ,,Partizanul Roşu” din Oraşul Stalin şi a Căminului Cultural din comuna Hălchiu, regiunea Stalin. O seară a fost dedicată muzicii simfonice româneşti, concertul fiind susţinut de Orchestra Filarmonică de Stat din Oraşul Stalin.

În câteva seri, după spectacole, au fost prezentate jurnalele cinematografice ale Jocurilor şi filme. Au rulat filmele ,,Congresul Comitetelor de Luptă pentru Pace din R. P. R.”, ,,Răsună Valea”, filmul despre brigadierii voluntari de pe şantierul liniei ferate Bumbeşti – Livezeni şi filmele sovietice ,,Oameni curajoşi” şi ,,Căderea Berlinului” (partea I şi a II-a).

Primele concursuri au început pe 1 februarie: ştafetă 4 x 10 km. băieţi, slalom uriaş fete şi băieţi şi un meci de hochei. Proba de ştafetă a fost câştigată de U. R. S. S. cu 3 ore, 13 minute şi 53 secunde, urmată la o distanţă de 7 minute de România I (Constantin Enache, Cornel Crăciun, Florea Lepădatu şi Dumitru Frăţilă) şi Bulgaria, la numai 21 secunde de locul II.

La slalom uriaş fete a câştigat Bojena Froslova din Cehoslovacia, urmată de unguroaica Ildiko Szendrodi, studentă în anul II la Politehnică, multiplă campioană a R. P. Ungare la junioare, şi Anna Bojak din lotul polonez. Cea mai bună clasare dintre românce a fost locul 6, ocupat de Hella Sigens.

Proba de slalom uriaş băieţi a fost câştigată de campionul universitar al combinatei nordice de la ediţia a VIII-a, polonezul Stefan Dziedzik, urmat de finlandezul Vartiainen şi colegul învingătorului, Mieczyslaw Jencek. Între cei 57 de concurenţi, Dumitru Sulică a venit pe locul 13, Vasile Munteanu pe locul 27, Mihai Bâră pe locul 28 şi Ion Coliban pe locul 29.

Froslova a câştigat şi proba de slalom special. Ea a fost urmată de poloneza Barbara Grocholska şi de Ildiko Szendrodi. Din lotul României, cel mai bine a concurat Hildegard Welter, care a ocupat locul 10.

Singura medalie românească de aur la Jocurile Mondiale Universitare de Iarnă a fost obţinută de Mihai Bâră la slalom special băieţi. Încă din prima manşă, el a reuşit să obţină cel mai bun timp, deşi a coborât al 18-lea. Apoi a câştigat şi a doua manşă şi în clasamentul general a obţinut 1 min. şi 33,7 sec.. Din ,,Buletinul” competiţiei aflăm că: ,,Învingătorul a fost superior celorlalţi concurenţi prin tehnica şi mai ales prin calmul său. El a coborât cu siguranţă în ambele manşe, iar în cea de a doua a obţinut un timp excelent: 46,7 sec.”.

Întregul concurs de patinaj artistic s-a desfăşurat pe patinoarul din Poiana Stalin. La proba de figuri obligatorii au participat nouă fete şi şapte băieţi, care au executat cinci figuri obligatorii. A câştigat Dagmar Lerchova, campioana mondială universitară en-titre şi campioană a R. Cehoslovacă pe anul 1950, cu 406,9 puncte. Româncele Ecaterina Pustay şi Marietta Weinrich s-au clasat pe ultimele locuri. La băieţi, primele două locuri au fost ocupate tot de studenţi din Republica Cehoslovacă (Fikar Zdenek, cu 328,9 puncte, şi Miroslav Kutina, cu 298,8 puncte).

Sâmbătă seara, 3 februarie, a avut loc proba de patinaj artistic figuri libere fete. ,,Cei aproape 7000 de spectatori aflaţi pe stadion au avut ocazia să vizioneze un spectacol de o rară frumuseţe şi să admire figuri care i-au entuziasmat”. În urma calculării punctajului obţinut la figuri obligatorii şi libere, toate locurile podimului au fost ocupate de patinatoare din Republica Cehoslovacă.

A doua zi dimineaţa s-au desfăşurat probele de patinaj băieţi – figuri libere şi patinaj artistic perechi. Şi la băieţi, Republica Cehoslovacă a dominat competiţia, obţinând titlul de campion mondial universitar prin Fikar Zdenek (112,48 puncte) şi locul 3 prin Miroslav Kutina (102,35 puncte). În clasamentul general, locul 2 a fost câştigat de studentul maghiar Vida Gabor (110,47 puncte). Mircea Sadoveanu a ratat până la urmă urcarea pe podium, obţinând 91,98 puncte.

După terminarea probelor de patinaj artistic, duminică seara, pe stadion s-au desfăşurat probele de patinaj viteză, la 500 m şi 1500 m fete şi 500 m şi 3000 m băieţi. La fete, la toate probele, primele şapte locuri au fost ocupate de sovietice, concurenţa pentru ele fiind slabă, la concurs participând numai nouă sportive. La 500 metri, primele trei locuri au fost ocupate de Natalia Doncenco, în vârstă de 15 ani, studentă la Institutul de limbi străine din Gorki, de Natalia Bogdanova şi Nina Avdonina. La 1000 metri, a câştigat Nina Avdonina, iar la 1500 metri, Rema Menşova, ocupanta locului 3 la campionatele mondiale din 1950, care a doborât şi recordul unional la junioare, cu 2 min. şi 44,7 sec.. Menşova a câştigat şi la 3000 m, cu 5 min. şi 55,5 sec..

U.R.S.S. a câştigat categoric şi la băieţi. La 500 metri, sovieticii au ocupat primele şase locuri, cu doi sportivi pe locul I. Evghenii Grişin şi Iuri Sergheev au câştigat cursa cu 42,9 sec.. Între cei 17 concurenţi, cu excepţia ultimului loc, românii au închis clasamentul, deşi Mircea Sarca, ocupantul locului 13, a doborât recordul naţional cu 48,9 sec.. Aceeaşi situaţie s-a repetat şi la 1500 m şi 5000 m. La 1500 metri, sovieticii s-au clasat pe primele şapte locuri, cu Evghenii Grişin campion universitar. Cei patru sportivi români au ocupat ultimele locuri, cu excepţia penultimului loc, iar Vladimir Bulat (locul 14) a bătut recordul naţional cu 5 min. şi 45 sec.. La 5000 metri, a învins Iurii Golovcenco, cu 8 min. 44,1 sec.. Sovieticii au ocupat primele şase locuri, dar cu campionul de la 500 m şi 1500 m, Grişin, pe locul 8, depăşit de cehoslovacul J. Doubek. Din lotul României, cea mai bună clasare a obţinut-o Bulat, locul 13. Surprinzător de slabă a fost clasarea campionului mondial universitar de la ediţia a VIII-a, Mereny Iosif. Campion european pe anul 1949 la Davos şi campion al R.P. Ungare pe anul 1950, studentul maghiar la geologie s-a clasat pe locul 11 la 500 metri şi locul 8 la 3000 metri.

În clasamentul general la patinaj viteză, la fete, pe primele locuri s-au clasat Nina Avdonina, studentă la Institutul Pedagogic din Gorki, în vârstă de 19 ani, Rima Menşova, în vârstă de 18 ani, şi Natalia Bogdanova, iar la băieţi, Iurii Golovcenco din Gomsk, campion absolut al U.R.S.S. pe anul 1950, Anatolii Pavlov, student din Leningrad, şi Iurii Sergheev.

Sovieticii au câştigat probele într-o manieră zdrobitoare şi la schi fond. La băieţi, în proba de 18 km, ei au ocupat primele cinci locuri. Primul care a ajuns la sosire după sovietici a fost bulgarul Boris Stoef. Antrenorul său Iordan Galobov îşi pregătea sportivii după metoda sovietică, învăţată cu prilejul cursurilor de specializare pe care le urmase în Uniunea Sovietică. Ultimele locuri au fost ocupate de singurul norvegian din competiţie, pe locul 52, singurul italian, pe locul 53, şi singurul francez, sosit pe ultimul loc, la mai bine de o oră după învingător. Din lotul României, cel mai bine s-a clasat Dumitru Frăţilă (locul 9), Constantin Enache (locul 11), Cornel Crăciun (locul 13) şi Vasile Bunea (locul 19).

La 30 km fond, Vladimir Oleasev a câştigat un nou titlu (1 h., 56 min. şi 42 sec.), urmat de Petr Morozov (1 h., 56 min. şi 58 sec.) şi Feodor Terentiev (1 h., 57 min. şi 41 sec.). Victoria deplină a sovieticilor a fost puţin încurcată de finlandezul Martti Saarinen, care a sosit pe locul 4. Între cei 27 concurenţi, România a avut doi sportivi în primii zece: Florea Lepădatu (locul 8, cu 2 h., 4 min. şi 6 sec.) şi Ion Sumedrea (locul 10, cu 2 h., 5 min., 27 sec.). Rezultate bune au obţinut şi Gheorghe Drăguş (locul 11), Ion Hebedeanu (locul 12) şi Aurel Dobrescu (locul 14).

La fete, în proba de 5 km schi fond, U.R.S.S. a ocupat primele şapte locuri din 17 concurente. Prima româncă în clasament a fost Iolanda Strebeli, sosită a 13-a. La 8 km, Zinaida Tolmaceva a câştigat un nou titlu, cu 40 min. şi 29 sec., fiind urmată de Liubova Vatina şi de două sportive pe locul 3, Alexandra Malofceva şi Uliana Iarmolenco. La această probă, cea mai bună schioară a R. P. R. a fost Elena Tampa, locul 11, cu 48 min. şi 23 sec..

Proba de coborâre s-a desfăşurat pe Pârtia Lupului, pârtie nouă, amenajată cu ocazia Jocurilor. La concurs au participat 54 băieţi şi 17 fete. Porţiunile cele mai dificile erau pe ,,zidul morţii”, la ,,Leman” şi în pârtia Sulinarului. ,,Folosind o ceară foarte potrivită cu starea zăpezii şi atacând curajos în porţiunile dificile ale traseului, studenţii polonezi au ocupat primele locuri”. La băieţi, a câştigat Ştefan Dziedzik, urmat de Andrzej Gasienic şi bulgarul Popp Anghelof. Campionul Mihai Bâră a ocupat locul 11. Înaintea sa s-au clasat trei colegi de lot: Nicolae Lupan (locul 4), Ion Cojocaru (locul 7) şi Radu Scârneciu (locul 8). La fete, din primele cinci locuri, polonezele au ratat numai locul 3, ocupat de multipla campioană Froslova. Favorita la medalie a românilor, Hilde Welter, a căzut cu puţin înainte de sosire şi s-a clasat pe locul 7.

Singurii englezi participanţi la competiţie au fost membrii unei echipe de bob. Ei nu erau sportivi, însă s-au înscris în concurs pentru că, declarau ei, aveau calităţile fizice necesare pentru un bobeur şi practicau ,,sporturi de curaj”. Toţi erau jucători de rugby, iar în război doi au fost aviatori şi unul comandor.

Din cauza pârtiei, nefavorabilă pentru organizarea concursului oficial de ,,bobsleigh”, a fost organizată numai o ,,întrecere amicală” la boburi de două şi patru persoane, cu câte trei echipaje la fiecare categorie. La bob cu două persoane a câştigat R.P.R. II, urmată de R.P.R. I şi Italia, iar la bob patru persoane începătorii englezi au învins echipele Republicii Cehoslovace şi pe cele ale Italiei.

Turneul de hochei s-a disputat tur-retur, numai cu trei echipe: Republica Cehoslovacă, R. P. Ungară şi R. P. Română. A câştigat turneul cu victorii categorice echipa Cehoslovaciei, cu 14 puncte, urmată de R. P. R., 10 puncte, şi R.P. Ungară, 3 puncte. Republica Cehoslovacă a învins R. P. R. cu 8 – 4 şi 9 – 1 şi R. Ungară cu 11 – 1 şi 25 – 4. R. P. Română, condusă de Mihai Flamaropol, a învins în primul meci Republica Ungară cu 6 – 3. Republica Cehoslovacă a venit în Poiana Stalin cu o echipă de hochei condusă de căpitanul echipei naţionale, Jerabek Zdenek, student la Politehnica din Praga, fost ucenic oţelar la uzinele din Kladno. Acesta a declarat presei române: ,,Hocheiul este un sport popular la noi în ţară. Dar abia după eliberarea de sub ocupaţia nazistă, acest sport a putut căpăta o dezvoltare de masă. Fostele vedete profesioniste au fost înlăturate şi în locul lor au fost promovate elemente tinere. Vreau să accentuez că hocheiul este unul dintre cele mai frumoase sporturi. Dar ca să-l practici, se cer o serie de calităţi. Să ştii să patinezi bine, să ai reflexe rapide, o tehnică desăvârşită a mânuirii crosei şi a pucului şi mult curaj. Hocheiul dezvoltă multe calităţi morale şi întăreşte corpul, dezvoltând plămânii, întărind inima şi contribuind la fortificarea tuturor organelor.

Jocul trebuie să fie plin de elan, jucătorii trebuie să fie combativi, dar nu brutali”.

,,Măreaţa sărbătoare sportivă de la Poiana Stalin”, unde s-au întâlnit şi şi-au strâns ,,frăţeşte” mâna reprezentanţi ai tineretului din diferite colţuri ale lumii, s-a încheiat miercuri, 7 februarie 1951, printr-o festivitate ţinută pe patinoar: ,,Mulţimea care umple tribunele aplaudă cu entuziasm. Se scandează numele campionilor, iar lotul studenţilor sovietici care au reuşit să câştige cea mai mare parte a concursurilor este salutat cu ovaţii. Un grup de eleve de la un liceu din Oraşul Stalin, cu braţele încărcate de garoafe roşii, oferă flori sportivilor aflaţi pe ghiaţa stadionului”. Au ţinut discursuri Mihai Mujic, preşedintele Comitetului Român de organizare a Jocurilor, şi I. Grohman, preşedintele U. I. S., care a susţinut că Jocurile din Poiana Stalin au fost ,,cele mai reuşite jocuri de iarnă organizate de Uniunea Internaţională a Studenţilor”.

Pentru ultima parte din festivitate, nocturna patinoarului a fost stinsă. ,,Întunericul cuprinde încetul cu încetul stadionul. Deodată, din diferite direcţii, se înalţă brăzdând cerul reflectoare şi petarde de diferite culori, colorând bolta înstelată şi dând pădurii bătrâne de brazi un aspect feeric”. Cel mai atent la detaliile acetui moment pare a fi fost ziaristul trimis de ,,Drum Nou”: ,,Tabloul tovarăşului Stalin, cel mai iubit prieten al sportivilor şi al tinerilor progresişti din întreaga lume era luminat puternic de sutele de artificii, în semn de dragoste şi admiraţie pentru marele dascăl al omenirii muncitoare”.

 

La 1 februarie 1951, ,,Drum Nou” anunţa: ,,Accesul spectatorilor în Poiana Stalin, pentru vizionarea Jocurilor Mondiale Universitare se va face pe baza biletelor ce se vor elibera de Biroul Local de Turism din strada Republicii. Eliberarea biletelor se face pe baza prezentării carnetului de sindicalist. Salariaţii întreprinderilor pot ridica bilete pe bază de tabele vizate de sindicatul respectiv. Costul unui bilet este de 20 lei. Biletele eliberate până în prezent de Comitetul de organizare a jocurilor rămân valabile”.

 

Oricum, alături de spectatori şi participanţi, Jocurile Mondiale Universitare erau urmărite cu multă atenţie de ... Securitatea Poporului.

Pentru a-şi atinge obiectivele politice imediate, comuniştii români, sprijiniţi de consilieri sovietici, au instaurat în perioada 1948 – 1953 un adevărat monopol asupra tuturor surselor de informare şi de opinie. În acest context, presa comunistă a prezentat Jocurile Mondiale Universitare din Poiana Stalin ca ,,măreţul eveniment” care a mobilizat întregul tineret din România: studenţii au primit ,,un şi mai puternic imbold în întrecerile la învăţătură”, iar tinerii muncitori au depăşit programul şi normele de producţie. Astfel, studenţii Institutului de silvicultură din Oraşul Stalin au obţinut ,,însemnate succese în trecerea examenelor şi colocviilor”; studentul Gheorghe Rădulescu din anul I la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, care le-a adresat printr-o scrisoare ,,cuvinte pline de căldură şi însufleţire” studenţilor sosiţi în Poiana Stalin, în cinstea evenimentului şi-a trecut cu succes toate examenele şi colocviile din sesiune; tinerii muncitori de la furnalul nr. 1 din Hunedoara au depăşit programul de producţie cu 9,93 %, iar cei de pe şantierul termocentralei Ovidiu II, de unde ,,vor porni, până departe, firele ce vor duce lumina electrică pe şantierele Canalului Dunăre – Marea Neagră”, au depăşit normele de producţie cu 28 %.

Însă starea de spirit a populaţiei era departe de clişeele propagandistice ale presei comuniste. Anul 1950 însemnase continuarea terorii regimului stalinist. La 3 aprilie 1950, prin ordinul 100 Cabinet, semnat de ministrul adjunct al Afacerilor Interne şi director general al Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului, gen. lt. Gheorghe Pintilie (Pantiuşa), au fost definite ,,categoriile de cetăţeni ce vor intra în obiectivele securităţii cu propuneri de a fi trimişi în unităţile de muncă: 1) Toţi cei care lansează sau răspândesc svonuri alarmiste, tendenţioase, duşmănoase; ascultă şi difuzează propaganda deşănţată a posturilor de radio imperialiste. 2) Toţi cei ce aduc injurii P. M. R., conducătorilor săi, Guvernului, Uniunii Sovietice şi conducătorilor săi şi ţărilor de democraţie populară. 3) Toţi acei cetăţeni români care întreţin legături de prietenie cu legaţiile imperialiste, care au frecventat sau frecventează bibliotecile, concertele şi în general manifestările propagandistice ale legaţiilor imperialiste, precum şi toţi cei care sunt în relaţii cu familiile funcţionarilor ambasadelor imperialiste”. În baza acestui ordin, direcţiile regionale ale Securităţii au înaintat Direcţiei Generale a Securităţii Poporului propuneri pentru arestarea şi trimiterea în unităţi de muncă a elementelor duşmănoase.

În mecanismul regimului totalitarist, propaganda a fost însoţită întodeauna de exercitarea unui control riguros asupra societăţii, prin intermediul organelor de represiune. Securitatea Poporului a monitorizat cu atenţie atât comportarea publicului spectator şi a populaţiei locale, cât şi manifestările delegaţiei române[2]. Pentru Securitate, cei 88 de sportivi din lotul României au fost insuficient verificaţi şi de aceea ,,nu au putut să se strecoare elemente reacţionare în rândurile sale. Aceste elemente nu ne puteau aduce aproape nici un folos din punct de vedere sportiv, dar ne puteau face mult rău din punct de vedere politic”.

Un exemplu era Hella Siegens, campioană naţională la schi în 1938, în vârstă de circa 35 de ani, fosta soţie a spionului american Rudi Glokner, aflat în închisoare. În anchetă, spionul declarase că păstrase legătura cu Hella, chiar şi după divorţ. Astfel, pentru Securitate ,,participarea sus-numitei la competiţii nu putea în nici un caz să ne aducă vreun rezultat sportiv formidabil, fiindcă nu mai corespunde din punct de vedere al condiţiei fizice şi al vârstei, dar, în schimb, i-a dat eventual posibilitatea să transmită, prin vreunul din delegaţii străini, date referitoare la arestarea bărbatului ei către Serviciul de Informaţii din Austria (C. I. C.), căci Hella Siegens cunoaşte situaţia fostului ei soţ, deoarece a fost şi ea interogată şi confruntată cu el, cu ocazia anchetei”.

În privinţa modului în care organizatorii festivalului studenţesc şi-au făcut datoria, într-un raport al Securităţii sunt consemnate ,,în linii generale”, în mod obiectiv, lipsurile principale: ,,În primele zile ale Jocurilor, paza din Poiana Stalin era asigurată printr-un număr exagerat de militari înarmaţi (Securitate, Miliţie, Grăniceri, Armată). Aceştia însă nu se ocupau numai cu paza, ci erau folosiţi şi la amenajarea terenurilor de sport (măturau gheaţa, cărau zăpada etc.). Aceasta a provocat multe comentarii, mai ales din partea delegaţilor ţărilor occidentale. După sosirea grupului trimis din partea Direcţiei I, s-au luat măsuri pentru reducerea şi camuflarea pazei (îmbrăcarea lor în civil, îndepărtarea armelor, lichidarea corvezilor efectuate în văzul tuturor)”. La competiţii, au fost observate ,,dificultăţi din cauza lipsei de coordonare dintre forurile sportive şi cele ale conducerii U. I. S.-ului. Astfel, cazul cel mai grav a fost cel în legătură cu rezultatul obţinut de echipa engleză de bob. Comisia noastră tehnică a vrut pur şi simplu să anuleze acest rezultat, fără a ţine seama de efectul politic pe care ar putea să-l aibă o asemenea atitudine, englezii plasându-se pe locul întâi”.

Prezenţa unui mare număr de străini în Poiana Stalin a reprezentat un obiectiv important pentru Securitate. Deşi în ,,Buletinul” competiţiei, schiorul danez Gerl Weichel, clasat ultimul la proba de coborâre, declara: ,,Nu mi-am închipuit niciodată că într-o ţară de democraţie populară poate să fie atâta prietenie faţă de tineretul care vine din ţările capitaliste”[3], deplasările oaspeţilor străini au fost supravegheate cu atenţie de autorităţile române. Studenţii care doreau să discute cu cetăţenii R. P. R. nu se puteau întâlni decât cu agenţi acoperiţi ai Securităţii, nefiind lăsaţi să intre în contact nici măcar cu reprezentanţii AGERPRES.

În faţa ,,atitudinii duşmănoase” a unor delegaţi străini, Securitatea a luat următoarele măsuri: ,,Încadrarea delegaţilor suspecţi, în special a englezilor, prin diferite mijloace, pentru a afla la timp ce acţiuni pregătesc”, ,,crearea unei agenturi care să ne ajute să cunoaştem starea lor de spirit, intenţiile lor, deplasările, întâlnirile etc.”, ,,înregistrarea convorbirilor ce au avut loc în camerele delegaţilor englezi” şi ,,foto-copierea materialului găsit la englezi în camere pentru a vedea dacă nu cumva pregătesc vreo acţiune sau intervenţie dinainte pregătită cu ocazia lucrărilor U. I. S.-ului şi a Conferinţei din Bucureşti, a Comisiei de Călătorii şi Schimburi”. Prin astfel de mijloace specifice, s-a aflat că englezii primiseră de la studentul Paul Anastasiu date despre mişcarea de rezistenţă din munţi şi despre condiţiile grele de viaţă din R. P. R.

O problemă jenantă pentru organizatori a fost personalul auxiliar, din cauza căruia au dispărut lucruri din camerele delegaţilor. ,,Aceasta a produs o atmosferă foarte neplăcută şi de dispreţ din partea unora dintre delegaţi, dând apă la moară elementelor duşmănoase”.

Alte probleme au fost ridicate de ,,moralitatea” unor tovarăşi: ,,Unii dintre tovarăşii U. T. M.-işti nu au înţeles suficient ce atitudine ar trebui să aibă faţă de delegaţii străini. Astfel, de exemplu, tov. Orsa, secretar al U. T. M.-ului, cu ocazia festivalului dat în cinstea delegaţiilor, în ultima zi a Jocurilor, a făcut observaţii tovarăşelor care dansau cu delegaţii englezi, chiar în faţa acestora, considerând că a dansa cu străinii este ceva imoral”.

 

La ediţia a IX-a a Jocurilor Mondiale Universitare din Poiana Stalin, cele mai multe medalii şi titluri de campioni au fost obţinute de echipa Uniunii Sovietice. Valoarea sportivilor trimişi în Poiana Stalin a demonstrat importanţa pe care Moscova o acorda propagandei prin sport. Medaliile sportivilor săi erau parte din propaganda despre invincibilitatea comuniştilor şi comunismului. Ocuparea unei poziţii dominante a sovieticilor în sportul internaţional trebuia să confirme o imagine: ,,Comuniştii sunt tineri, energici, plini de promisiuni pentru viitor, în timp ce democraţii sau americanii sunt epuizaţi, decadenţi, disipaţi şi destinaţi pentru o stingere timpurie”.[4]

 

 

1 ,,Buletinul Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă”, nr. 4, 31 ianuarie 1951.

2 Alina Ilinca, Politica de control a regimului comunist asupra spaţiului public. Studiu de caz: Jocurile Mondiale Universitare de Iarnă de la Poiana Stalin (28 ianuarie-8 februarie 1951), în ,,Caietele CNSAS”, an I, nr. 2/2008, Editura CNSAS, Bucureşti, 2008, p. 245 - 250.

3 ,,Memorandum for the Cultural Presentation Committee”, 30 noiembrie 1956, White House Office, National Security Council Staff: Papers, 1953-61, OCB Central File Series, Cutia 112, Dwight D. Eisenhower Presidential Library, Abilene, Kansas, în Toby Charles Rider, The Olympic Games and the Secret Cold War: The U.S. Government and the Propaganda Campaign Against Communist Sport, 1950-1960, The School of Graduate and Postdoctoral Studies The University of Western Ontario London, Ontario, Canada, p. 3.

Pentru România, ediţia a IX-a a Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă din Poiana Stalin a rămas până la ediţia a XI-a a Jocurilor Mondiale Universitare de Vară de la Bucureşti din 1981, cel mai important eveniment sportiv internaţional organizat în România. Din păcate, competiţia universitară nu a reuşit să crească interesul majorităţii românilor pentru practicarea sporturilor de iarnă la un alt nivel decât cel de agrement. În schimb, investiţiile făcute în Poiana Stalin cu ocazia Jocurilor din 1951 au însemnat o stimulare a dezvoltării turismului. În scurt timp, revenită şi la vechiul nume, Poiana Braşov a devenit cea mai importantă staţiune turistică montană din România.

4 ,,Memorandum for the Cultural Presentation Committee”, 30 noiembrie 1956, White House Office, National Security Council Staff: Papers, 1953-61, OCB Central File Series, Cutia 112, Dwight D. Eisenhower Presidential Library, Abilene, Kansas, în Toby Charles Rider, The Olympic Games and the Secret Cold War: The U.S. Government and the Propaganda Campaign Against Communist Sport, 1950-1960, The School of Graduate and Postdoctoral Studies The University of Western Ontario London, Ontario, Canada, p. 3.

 

 



[1]    Cuvântarea I. Grohman în ,,Buletinul Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă”, nr. 9, 5 februarie 1951.

[2]    Alina Ilinca, Politica de control a regimului comunist asupra spaţiului public. Studiu de caz: Jocurile Mondiale Universitare de Iarnă de la Poiana Stalin (28 ianuarie-8 februarie 1951), în ,,Caietele CNSAS”, an I, nr. 2/2008, Editura CNSAS, Bucureşti, 2008, p. 245 - 250.

[3]    ,,Buletinul Jocurilor Mondiale Universitare de Iarnă”, nr. 4, 31 ianuarie 1951.

 

Veti gasi in acest numar primul interviu in-extenso pe care ministrul Tineretului si Sportului, dl. Nicolae Banicioiu, il acorda vreunei publicatii, veti gasi povestea fascinanta a Simonei Halep, marea revelatie a tenisului mondial in 2013, amanunte despre reluarea traditionalelor gale de box dotate cu „Centura de aur“, dar si bilantul pozitiv al noilor baze sportive date in folosinta, fiindca noi chiar credem ca se mai poate face sport in România, ca miscarea fizica si sportul de performanta n-au murit chiar de tot!

Sunt si pagini dedicate celor care vor sa invete un anume sport, subiectul din acest numar fiind consacrat uneia dintre cele mai indragite ramuri sportive din România, gimnastica. Veti gasi de asemenea restituiri ale unui trecut destul de intunecat, sportul in slujba comunismului, „Jocurile foamei“, cum i-am spus noi (cu uluitoare date despre Universiada din 1951, desfasurata in asa-numita Poiana „a lui Stalin“), sau „dosarul“ unei fuziuni imposibile intre Steaua si Dinamo, in anii ’90, adica lucruri despre care absolut nimeni nu mai vorbeste astazi, in eventualitatea ca macar a auzit ceva despre ele. Rugbyul românesc a sarbatorit nu cu mult timp in urma 100 de ani de existenta, iar evenimentul merita memorat, chiar daca ziarele nu i-au dat aproape deloc importanta. A-ti cunoaste trecutul si a-l respecta este garantia viitorului, se spune adesea, iar noi chiar credem in asta!

In aceeasi masura, noi indraznim sa abordam subiecte aparent aride, deloc interesante pentru presa obisnuita, cum sunt amenintarile care se profileaza la adresa sportului, despre pariurile ilegale si dopajul in sport, pericole mortale pentru sanatatea sportului, pentru insasi existenta lui. Dar, credem noi, cineva trebuia s-o faca!

001 Revista Sport în România Nr. 1 (Format Digital)

  • Cod produs: rev_sir_1
  • Valabilitate: In Stoc
  • 13.96RON

  • Fara TVA: 12.81RON

Produse similare

002 Revista Sport în România Nr. 2 (Format Digital)

002 Revista Sport în România Nr. 2 (Format Digital)

Interviu cu domnul  Octavian Morariu, membru nou ales al CIO pentru Romania, presedintele COSR: “Daca nu schimbam acum, nu sunt de..

13.96RON Fara TVA: 12.81RON

Tags: revista, sport in romania