biletul zilei cu meciuri din fotbal biletul zilei pariuri biletul zilei de azi
  • 003 Revista Sport în România Nr. 3 (Format Digital)

Impact nimicitor din lumea pariurilor

 

Primul mare cutremur în lumea sportului provocat de „mafia pariurilor” datează cu aproape 100 de ani în urmă, când finala campionatului mondial de baseball a fost trucată pentru 100.000 de dolari!

 

Eric Damian

Italia, Brazilia, Germania, Turcia, Belgia, România, Croaţia, Japonia, Coreea şi multe alte ţări au fost zguduite de scandaluri privind blaturile din fotbal pentru pariuri, însă nici celelalte sporturi nu au fost ferite de caracatiţa mafiei pariurilor, care s-a implicat în aproape toate competiţiile, astfel încît expresia „cel mai bun să câştige” nu mai este valabilă aproape în nicio disciplină sportivă, de la fotbal, la baschet, handbal, tenis ... chiar şi sumo! Conducerea sportului românesc a tras nenumărate semnale privind „cancerul” pariurilor ilicite şi al meciurilor trucate pentru profituri dubioase, însă se luptă cu un „fenomen” care se pregăteşte de aniversarea a 100 de ani de existenţă!

 

1917 – blatul demonstrat şi condamnat

Cel mai mare scandal de corupţie din sportul mondial, cu legătură directă cu pariurile sportive, datează din 1919, vine din America şi are în prim plan echipa de baseball White Sox, cea mai iubită formaţie din SUA. Înfinţată în 1900, cu Charles Camiskey patron, Sox a cîştigat campionatul de două ori în primii şase ani de la „naştere”, după care a avut o perioadă de secetă, provocată şi de faptul că mai mulţi dintre jucătorii ei de top, în frunte cu Joe Jackson, au fost înrolaţi în armată. În 1917, White Sox a cîştigat World Series, iar în 1919 a ajuns din nou în ultimul act cu un record incredibil de 32 de victorii consecutive. Pe fondul încheierii războiului, publicul american a arătat un interes incredibil pentru finala World Series din 1919, care punea faţă în faţă pe Chicago White Sox şi Cincinnati Reds. Din cauza zecilor de mii de cereri de bilete organizatorii MLB au decis ca finala să fie lungită la cel mai bun din nouă meciuri, nu patru din şapte jocuri, ca pînă atunci. A cîştigat Cincinatti Reds, care avea o cotă de 5/1, cu largul concurs a opt dintre jucătorii adverşi, convinşi de mafia pariurilor fie cu bani, fie cu ameninţări, iar scandalul care a urmat a răscolit sportul american pentru mai mulţi ani.  

 

Un campion de box unealta unui gangster

Arnold Rothstein, un gangster faimos în New York a pus banii, iar Josep Sullivan, un parior profesionist şi Abe Attel, un fost campion de box, s-au angajat să-i corupă pe jucătorii lui White Sox. Joe Jackson, Eddie Cicotte, Claude Williams, Buck Weaver, Arnold Gandil, Fred McMullin, Charles Risberg şi Oscar Felsch le-au căzut în plasă. Pe numele tuturor acestora s-au deschis ulterior anchete penale, procesul întinzîndu-se pe mai bine de trei ani, însă la final toţi au fost achitaţi de instanţele civile. Autorităţile sportive nu au fost la fel de blînde şi i-au suspendat pe viaţă din sportul profesionist, considerînd că: „Indiferent de verdictul instanţelor civile, nici un trişor, nici un jucător care nu dă totul pentru ca echipa sa să cîştige, sau care nu anunţă imediat conducerea clubului cînd i se propun aranjamente murdare, nu mai are dreptul să activeze vreodată în sportul profesionist”, după cum a spus şeful MLB de atunci, Kenesaw Landis.

 

„Banii sau viaţa... soţiei”

Blatul secolului a început cu o victorie şocantă a mult mai modestei echipe din Cincinnati, cu 9-1. După meci jucătorilor de la White Sox care au facilitat această „surpriză”, mafia pariurilor le-a dat 20.000 de dolari. A urmat o nouă înfrîngere, cu 2-4, pentru care „şosetele albe” trebuiau să primească 40.000 de dolari, însă fostul boxer Attel le-a dat doar 10.000 de dolari, oprindu-şi diferenţa. Arnold Gandil s-a supărat pentru înşelătorie şi împreună cu ceilalţi coechipieri blatişti au schimbat foaia şi s-au impus cu 4-1 în meciul trei, astfel că la meciul patru au primit în avans cei 20.000 de dolari promişi pentru a pierde. Şi au pierdut cu 0-2. Alţii 20.000 de dolari şi alt eşec, 0-5. Meciurile 6 şi 7 s-au jucat „pe bune” şi White Sox a cîştigat cu 5-4 şi 4-1, graţie în principal vedetei Joe Jackson, neimplicat în blat pînă atunci, care dorea să cîştige World Series pentru prima de 5.000 de dolari promisă de patron. Deşi analfabet, Jackson este şi astăzi în clasamentul all-time al celor mai buni jucători din istoria acestui sport, avînd încă mai multe recorduri „în picioare”. După jocul şapte, mafiotul Rothstein a dat „all-inn” pe victoria finală a celor de la Cincinnati şi, pentru a fi sigur că Jackson nu-i va crea probleme, i-a răpit soţia anunţîndu-l pe Joe că are de ales: victoria sau bani şi viaţa soţiei! Cincinnati a cîştigat cu 10-5, Rothstein şi-a multiplicat cei 500.000 de dolari investiţi, trimiţînd „trişorilor” un bonus de 100.000 de dolari, iar acea finală MLB a rămas în istorie ca „Black Sox”, pata murdară de pe emblema celebrilor „ciorapi albi”.

 

casete

Un patron de coşmar

Mafia pariurilor nu a avut mari dificultăţi în a corupe mai mulţi jucători de la White Sox, dat fiind că patronul grupării, Charles Comiskey, era renumit pentru zgîrcenia, falsitatea şi modul urît în care-i trata pe jucători. „Ţepele” sale stricaseră atmosfera la echipă. Camiskey făcea economii şocante, refuza să mai plătească masa jucătorilor după meciurile din deplasare, cerîndu-le să-şi ia mâncare la pachet, sau n-a vrut să mai plătească pentru spălarea echipamentelor, astfel că, în semn de protest, jucătorii au evoluat timp de mai bine de o lună cu tricourile murdare şi urît mirositoare. De asemenea, nu a ezitat să-i ceară antrenorului să nu-l mai folosească pe talentatul Eddie Cicotte după meciul 29 din campionat, cînd echipa era neînvinsă, pentru că-i promisese acestuia la parafarea transferului un bonus de 10.000 de dolari dacă Red Sox nu va pierde niciunul dintre primele 30 de partide. Printre surprizele neplăcute făcute de patron jucătorilor în acel sezon a fost şi prima „cu totul şi cu totul specială” promisă, în caz de victorie, înaintea unui meci important. După jocul cîştigat, jucătorii au văzut la vestiare că „marele bonus” consta într-o ladă de şampanie ieftină. Jucătorii nu puteau părăsi echipa din cauza unei clauze strecurată în fals de Camiskey, „clauza de rezervă”, care prevedea că rezilierea contractelor nu se poate face fără acordul patronului.

 

Opt destine întrerupte

Arnold Gandil – a fost primul contactat de mafia pariurilor şi a pus la cale întregul complot. A dispărut după acest scandal.

Claude „Lefty" Williams – partener al lui Gandil de la început. A murit în 1959.

Charles "Suedezul" Risberg - partener al lui Gandil de la început. Şi-a deschis o fermă de lapte în Minessota, unde a murit în 1975.

Oscar "Happy" Felsch - partener al lui Gandil de la început. Şi-a deschis un bar în Milwaukee, a murit în 1964.

Fred McMullin – nu a fost cooptat iniţial în lotul trişorilor, dar a aflat ce se petrecea după meciul 4 şi a ameninţat că va da totul în vileag dacă nu va primi o parte din cîştig. A murit în California în 1952.

Joe Jackson – nu a participat la blat decît la meciul opt, înaintea căruia mafioţii l-au ameninţat că-i omoară familia, dacă nu va trânti partida. A continuat să joace în ligile de amatori, după care şi-a deschis un magazin de băuturi alcoolice. A murit în 1951.

Buck Weaver – a refuzat să participle la blat, însă a fost suspendat pentru că nu a dezvăluit întreg complotul conducerii. A făcut nenumărate apeluri să i se permită să joace din nou la profesionişti, însă fără succes. A murit de inimă în 1956 .

Eddie Cicotte – a participat la blat din dorinţa de răzbunare pe patronul echipei. S-a făcut agent de securitate la Detroit, unde a murit în 1970.

 

 

Blaturi pe banda rulantă

 

Sumo - Sportul naţional nipon, sumo, nu a scăpat de tentaţia blaturilor, poliţiştii anchetînd mai multe meciuri trucate, din ordinul temutei organizaţii mafiote Yakuza.

Tenis - Un cotidian suedez a publicat anul trecut o listă impresionantă de blatişti din tenis, care cuprindea 44 de nume numai din prima sută a clasamentului ATP. Cel mai mare scandal de corupţie în acest sport îl are în prim plan pe Nikolai Davidenko, care a fost şi amendat şi suspendat fiindcă „nu s-a străduit suficient” în unele partide, dintre care rămîne celebră întîlnirea cu Cilic, în care a cîştigat cu 6-1 primul set şi a condus cu 5-1 în al doilea, pentru a pierde seturile 2 şi 3 cu 5-7, 1-6.

Fotbal - Scandalurile de trucare a unor partide de jucători, oficiali, arbitri a atins întreg fotbalul mondial, ducînd la retrogradarea unor echipe şi la numeroase arestări. Fără un succes vizibil privind stoparea acestui flagel. Luna trecută un fotbalist din Coreea de Sud s-a sinucis la scurt timp după ce a recunoscut că a participat la trucarea mai multor partide. Lee Kyung-Hwan, în vîrstă de 24 de ani, a jucat la  Suwon Samsung Bluewings, fosta echipă a românilor Pavel Badea, Jean Barbu, Ionuţ Luţu, Cosmin Olăroiu şi Gabi Popescu, şi fusese suspendat pe viaţă pentru legăturile sale cu mafia pariurilor.

Constatin Căliman, Director General CSM Bucureşti:

“O naţiune performantă are nevoie de educaţie, sănătate şi finanţare. Cu 0,16 la sută din PIB suntem prea departe de necesităţi”

Dumitru Graur: Domnule director general, până nu demult singurele cluburi bucureştene puternice erau Steaua şi Dinamo, foarte departe urmate de cluburile Olimpia şi Rapid. CSM Bucureşti, practic nu exista în perimetrul sportului naţional. Ce s-a petrecut în ultimii ani, ce se va petrece în continuare?

Constantin Căliman: Toate oraşele mari au câte un club emblemă, prin care primăriile investesc în sport. Eu cred că a fost oportună înfiinţarea, în 2007, a Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, pe cele şapte mari ramuri de sport. Din păcate, la timpul respectiv nimeni nu s-a gândit şi la Centrul de copii şi juniori, s-a trecut direct la marea performanţă. Începând din 2013 începem să intram pe linia normală de dezvoltare, cu un proiect de viitor care va produce suficiente resurse pentru performanţă.

- Sunteţi numit Director General al CSM Bucureşti din data de 11 iulie 2013. Am aflat de pe site-ul clubului că aţi găsit clubul cu circa 240 de sportivi, însă conform strategiei plănuiţi să ajungeţi la peste 10.000 de tineri în Centrul de copii şi juniori. Populaţia ţintă – să-i zicem aşa – fiind masa critică de peste 240.000 de elevi din şcolile bucureştene. Este realistă această perspectivă?

- În anul şcolar 2013-2014 sunt şcolarizaţi pe raza municipiului 241.000 de elevi, în preuniversitar. Noi ne-am propus ca în jur de 10.000 să-i atragem la noi. Din păcate, dar spre surprinderea multora, avem la această oră “numai” 7.045 de copii. Asta înseamnă în jur de o mie şi ceva pe fiecare ramură de sport, şi băieţi şi fete; mai puţin la motociclism. Cei mai mulţi sunt la baschet, iar de la 1 noiembrie grupurile de copii au intrat în pregătire, urmând ca la la începutul lui ianuarie să demarăm faza pe sector a Cupei municipiului Bucureşti. Sunt aici două lucruri separate: pregătirea continuă şi susţinută, ceea ce ne interesază în primul rând, să promovăm educaţia prin sport şi mişcare şi, dintre ei, să-i identificăm pe cei mai buni, pentru a-i îndrepta spre marea performanţă. Astfel încât după turneul final din iunie 2014, foarte mulţi dintre aceşti tineri vor face obiectul legitimării în grupele de juniori ale CSM Bucureşti, care vor putea participa începând din septembrie în campionat.

În Romania sunt doar 250.000 de sportivi, jumătate dintre ei la fotbal

- Dar cum erau selecţionaţi sportivii care alimentau clubul până nu demult?

- Erau luaţi de peste tot. Inclusiv din străinătate. Nu aveam baza noastră de selecţie. Apoi, în România, cred că ştiţi foarte bine: sunt 250.000 de sportivi la cele 67 de federaţii; asta înseamnă mai nimic!

- E cifra oficială?

- Da. Cifra oficială este 247 000 de sportivi legitimaţi, pentru toate cele 67 de federaţii naţionale. Iar jumătate dintre ei sunt la fotbal, 125.000!

- Aveţi deci un Centru de juniori cu totul nou, dar aveţi totodată competiţii şcolare, care au lipsit aproape cu desăvârşire în ultimii ani. Cum aţi izbutit să organizaţi asemenea întreceri şcolare, desfiinţate la noi cam de pe vremea “Daciadei”?!

- Idea în sine vine din încercările noastre, de când eram la Ministerul Educaţiei – fiindcă eu am venit de la Federaţia sportului şcolar – şi începând cu anul şcolar 2012-2013 am încercat să cristalizăm asociaţiile sportive şcolare. Practic, ştim că viitorul sportului românesc va consta în dezvoltarea sportului şcolar!

- A “cristaliza” poate însemna şi “a reface”?

- Acum noi trebuie să înţelegem următorul lucru: va trebui să ne înscriem într-un tipar, deja existent, într-un sistem organizatoric internaţional. Federaţia internaţională a sportului şcolar, care este o federaţia mondială, nu ne primeşte ca stat decât cu echipe câştigătoare ale unor campionate naţionale . Iar noi, din păcate, neavând o organizare pe tiparul solicitat de ei, nu am putut participa la evenimente. Nu cu mult în urmă s-a încheiat “Gimnaziada”, în Brazilia. Un eveniment la care desigur că şi România ar fi putut participa, mai ales că nu ne putea costa decât vreo 50.000 de euro – nu cred că era un mare efort financiar pentru statul român – dar simpla prezenţă acolo, pe ramurile de sport pe care le-au avut, era un mare pas înainte pentru România. Acum, organizaţiile sportive şcolare, care ar trebui să existe la fiecare unitate de învăţământ, vor putea dezvolta un campionat care va angrena o masă critică de participanţi şi la sfârşit va da o campioană. Fac o mică paranteză. În aprilie am fost la Campionatul mondial şcolar de fotbal, prima participare a României după 26 de ani. A fost a XIII-a ediţie, în Franţa, la Bordeaux. Şi eu am rămas efectiv uluit. Noi am organizat în 2012 un campionat şcolar pe Ministerul Educaţiei, au participat 114 echipe la băieţi şi 11 la fete. Spre surprinderea noastră, la Bordeaux era să jucăm finala mare! Deci, am plecat dintr-o grupă cu Brazilia, Grecia, Belgia, Ungaria, Africa de Sud şi noi, şase echipe foarte, foarte bune – şi am ieşit pe locul I. Am făcut egal doar cu Ungaria, în primul meci, în care ne-au luat foarte tare. Iar Africa de Sud - şi aici vroiam să ajung, la numărul de practicanţi – a venit acolo cu o echipă extraordinară, nişte puşti extraordinari…

Medalie de bronz la CM de fotbal pentru şcolarii români!

- Ce vârstă, domnule director?

- La 14-16 ani. Şi îl întrebam pe şeful delegaţiei: domne’, cam care e modelul dvs. organizatoric? Păi, zicea, echipa asta este campioană naţională dintr-un campionat în care au participat 10.000 de echipe. Şi mă uitam la el: cum 10.000 de echipe?! Păi, 10.000 de echipe! Toată ţara? Păi, numai la vârsta asta… Cică sunt nouă nivele, după care sunt opt regiuni. Şi câştigătoarele vin la un turneu final. Vă daţi seama câţi practicanţi de fotbal au ei? Iar noi avem 125.000 cu totul, inclusiv seniorii. Franţa, Spania, Anglia au câte 5-6 milioane. Cu ei vrem noi să ne batem, să mergem la Mondiale… Şi revenind la rezultat, noi am ieşit aşadar pe primul loc în grupă, am bătut Finlanda în sferturi, iar în semifinale am pierdut la loviturile de departajare cu Germania. Şi s-a dus Germania în finală, cu Turcia. Iar noi am jucat pentru locuriule 3-4 cu Franţa, pe care am bătut-o. Şi am luat o medalie de bronz. Şi chiar să notaţi lucrul ăsta: să ne gândim, când va mai lua România o medalie de bronz la Mondiale?!

 - Indiferent la ce categorie de vârstă!

- Da. Iar modelul organizatoric este în felul următor: ei nu primesc cluburi sportive şcolare în competiţie şi nu primesc licee cu program sportiv. Trebuie să fie o şcoală “ordinară”, cum spun ei. Practic acest exemplu ne obligă, ceea ce noi ar fi trebuit să facem de foarte mult timp, să avem la fiecare şcoală câte o asociaţie sportivă, cu clase pe ramuri. Asta este marea găselniţă a sistemului. Şi ne duce la campionii inteligenţi: sistemul românesc, dacă ar fi organizat şi promovată activitatea sportivă prin asociaţii şcolare şi dacă o să găsim resurse financiare prin care să acordăm nişte burse, să putem da puncte şi bugete pentru numărul de sportivi şi pentru rezultate sportive, atunci şi conducătorii unităţilor şcolare şi universitare se vor înghesui să promoveze mişcarea sportivă. Pentru că, având rezultate, automat vor primi şi buget! Ce mai rezolvăm? Exact ca în Statele Unite, pentru că noi nu trebuie să inventăm sistemele, doar trebuie să le luăm şi să le implementăm şi la noi, în România: dacă obligăm liceele să meargă în curtea şcolilor, la clasele a 7-a şi a 8-a de exemplu, să identifice elemente care pot face obiectul înregimentării la liceu, pot să le acorde o bursă; şi să fie ca în Statele Unite: de la universitate la fel, să vină şi să se uite în clasele a 11-a şi a 12-a şi să spună: Popescu…, Ionescu… – vii la mine la Universitate, ai o bursă, indiferent de condiţia materială, pentru că pe ei doar două lucruri îi interesează: să ai note bune la şcoală şi să fii talentat la sport.

Liceele trebuie să se uite în curtea şcolilor, iar universităţile în curtea liceelor

- Exact aşa. Şi să le acorde burse. Astfel încât o să avem şi campioni inteligenţi şi o naţiune educată şi sănătoasă. Eu nu cred că efortul financiar ar fi foarte mare, e o problemă de organizare.

- Să revenim la CSM Bucureşti. M-ar interesa să ştiu care sunt cele şapte ramuri sportive pe care le promovaţi atât la nivel de juniori, cât şi la seniori.

- Avem patru jocuri sportive: baschet, handbal, volei, rugby şi avem trei sporturi individuale: motociclism, şah şi atletism.

- Ştiu că există şi o strategie de dezvoltare a clubului pe perioada 2013-2020. Ea este legată în special de acest centru de copii şi juniori?

- Nu numai. Fără o strategie nu ne putem dimensiona nici din punct de vedere financiar, nici material. Odată cu dezvoltarea Centrului de copii şi juniori – şi veţi vedea că în 4-5 ani vom avea rezultate frumoase – ne punem problema ce facem cu aceşti copii, care vor îmbraţişa activitatea de performanţă. Mare parte dintre ei nu vor ajunge la performanţă, dar marele câştig al urbei este că ei vor practica alături de ceilalţi activităţi sportive, iar educaţia prin sport este un lucru sănătos. În ce priveşte strategia, ea ar trebui după mine să facă parte dintr-o strategie naţională, care din păcate lipseşte cu desăvârşire. Va trebui şi noi, la fel ca celelalte state de pe lângă noi, să ne gândim cam care ar fi priorităţile. De exemplu, Ungaria a luat locul 3 la “Gimnaziada” din Brazilia, dar Ungaria a fost pe locul 9 la Olimpiada de la Londra… Adică, statele de pe lângă noi, plecate tot din blocul comunist, nu numai că nu au desfiinţat, dar şi-au organizat de asemenea manieră sistemul, şi-au fixat priorităţile, investiţiile, infrastuctura, ca să dea roade. De asta, când ieşim din România mergem la diferite competiţii, ne uităm că Grecia, Ungaria, Polonia, Cehia sunt cu 50 de ani în faţa noastră, asta este o realitate, investesc mult în infrastuctură fiindcă le pasă de sănătatea naţiunii. Cercetările au arătat foarte clar că 1 dolar investit în sport aduce 3,7 dolari mai puţin la cheltuielile privind sănătatea! Noi nu mai putem neglija lucrurile acestea. Mai mult decât atât, este o legislaţie europeană care nu numai că ne ajută, ne şi obligă să ne înscriem şi noi în tipar. Din păcate, paşii la noi sunt cam timizi.

Problema bazelor sportive este foarte gravă!

- Din câte ştiu, se lucrează la o astfel de strategie naţională. Dar, revenind la clubul dvs., este o strategie ambiţioasă, se doreşte ca în câţiva ani să devină un lider?

- Cam da. Fiindcă dacă ne uităm la celelalte cluburi noi avem perspectivă. Vă mărturisesc că eu am fost consternat să aflu că din 2007 şi până acum, CSM nu are nicio bază sportivă! Singurul imobil proprietate este sediul în care ne aflăm acum. Ceea ce e o mare ruşine pentru CSM. Noi doar închiriem când avem competiţii. Iar cu cluburi ca Rapid, Dinamo, Steaua avem discuţii pe fuziune pe multe ramuri de sport. Dar eu sunt împotriva oricărei fuziuni. Şi vă spun şi de ce: odată asociat, ne pierdem identitatea. Şi pentru mine, ca manager sportiv, nu mai văd rostul. Am putea desfiinţa clubul, o simplă direcţie la Primărie să finanţeze direct cluburile Steaua, Dinamo şi apoi nu mai construim nimic. În schimb ceea ce putem noi face şi este reglementat în proiectul de strategie propus este să luăm în administrare mai multe baze sportive, care acum se află în paragină. Este o listă întreagă şi avem promisiunea domnului Primar General Sorin Oprescu că în 2014 se vor face primii paşi spre normalitate. Ne gândim la baze sportive şi săli de sport. Se vor construi până în 2016, din ce am înţeles două, trei săli cu 1.500-2.000 de locuri, care sunt absolut necesare – şi nu numai pentru Centrul nostru de copii şi juniori. Marea noastră problemă acum este că nu găsim săli de sport şi baze sportive. Că nu există! Din păcate, din 350 de şcoli pe raza municipiului Bucureşti, numai 210 au săli de sport. N-ai cum să pui 241.000 de elevi în sălile astea. Infrastructura este o mare problemă. Dacă copii şi finanţare mai găsim, bazele sportive n-ai cum să le inventezi.

- Mă întorc la CSM: este o lipsă că la clubul dumneavoastră nu există o echipă de fotbal?! Aveţi de gând să construiţi una în anii care vor urma? Măcar pentru imaginea clubului?!

- Stadionul Naţional este al Primăriei Generale. Acum este în administrarea ALPAB, o direcţie din subordinea Primăriei. În viitor, este posibil ca arena să vină la Clubul sportiv municipal. Discuţiile le-am început. Din 2014 sper eu ca Centrul de copii şi juniori să aibă şi fotbal. Vă spun şi de ce. Nu numai pentru că iubesc fotbalul, cum toată lumea îl iubeşte, dar Bucureştiul are nevoie de o entitate sportivă care să transforme, mare atenţie!, într-o Academie Centrul de copii şi juniori pe fotbal. Pentru că, odată cu dispariţia Sportului studenţesc, a Centrelor pentru copii şi juniori de la Steaua, Dinamo, Rapid, devine evidentă necesitatea organizării unei astfel de entităţi sportive spre care tinerii să se îndrepte. Am aflat că la ora actuală există în Bucureşti circa 12.500 de copii legitimaţi, doar până în 14 ani. Foarte mulţi, de o calitatea extraordinară. Dar din păcate, după 12-14 ani ei se pierd. Fiindcă nu au unde să se exprime. Puţini oameni investesc echipe private la fotbal, iar cluburile mari se axează pe aducerea jucătorilor de prin alte părţi, inclusiv din străinătate.

- Atunci, credeţi că există o perspectivă, poate peste 10 ani, în care să existe şi o echipă de fotbal a Municipiului Bucureşti?

- Eu sper.   

Primarul General Sorin Oprescu iubeşte sportul

- Cum vă înţelegeţi cu Primarul General al Capitalei, doctorul Sorin Oprescu? Vă sprijină în toate demersurile dvs., înţelege necesitatea sportului?

- Eu am avut prima întâlnire cu domnul Primar general pe 10 iulie, cu o zi înaintea numirii mele la CSM. Fiind în Ministerul Educaţiei, fusesem rugat să dau consultanţă în privinţa reorganizării. Fiindcă erau nemulţumiri mari cu ce se întâmplase pe aici! Le-am făcut un plan de reorganizare, aşa cum mă gândeam eu că ar trebui să arate un club sportiv municipal, ştiind şi dimensiunea bugetului şi organizarea, şi ce gândeam eu că ar trebui să întoarcem pentru cetăţean din aceste fonduri investite. Şi apoi am fost chemat la o discuţie, la care mi s-a propus să vin director general aici. Mai întâi detaşat de la Ministerul Educaţiei pentru o perioadă de 6 luni. Domnului Primar general i-am explicat încă de la prima discuţie că pe mine mă interesază în primul rând dezvoltarea Centrului pentru copii şi juniori, fiindcă sportul şcolar este viitorul sportului românesc. A fost imediat de acord. Şi eu cred că domnul Primar general nu numai că înţelege, dar şi iubeşte sportul. Mai sunt încă probleme cu Consiliul general, e bine că e aşa, mai analitic, dar sunt convins că până la urmă, cu înţelepciune şi răbdare, vom reuşi.  

- Se spune că pentru dezvoltarea sa, CSM Bucureşti are la dispoziţie fonduri proprii uriaşe, în jur de – sau poate chiar peste – 6 milioane de euro anual. Ne puteţi confirma această cifră, şi de unde vin banii?!

- Bugetul din 2007 până acum a fost construit doar din alocaţii de la Primăria generală, de la bugetul local. Din păcate. Şi spun din păcate, fiindcă potenţialul este mult mai mare! Eu aş vedea o construcţie a bugetului pe anii viitori dezvoltând sursele de venituri proprii. Pentru că, odată puse la dispoziţie bazele sportive pe care le dorim noi, şi care acum zac în paragină, fiind modernizate de Primăria generală, automat vor deveni şi surse de venituri pentru noi. Şi aici vă dau câteva exemple: este arena BNR, nu tenisul, stadionul care acum stă degeaba!, ca şi sala de jocuri, apoi avem stadionul Rocar, care e al UNEFS-ului dar nu sunt fonduri pentru modernizare; tot arealul de pe baza Sportului studenţesc, odată cu dispariţia echipei – baza este a Ministerului Educaţiei -, şi acolo sunt spaţii mari, încă nefolosite. E păcat, atâţia copii ar putea folosi aceste baze sportive, iar noi cu bani puţini am putea moderniza. O altă sursă ar putea fi cea a sponsorilor. Eu sunt uimit când văd sponsori la echipe mici din Brăila, Roman, Dej şi văd atâţia sponsori care susţin echipe locale, iar Bucureştiul n-are nici măcar un sponsor! Iar potenţialul este imens. Şi acum poate o să vă răspund la o viitoare întrebare: mă interesează ca două, trei echipe să fie vârf de lance, pentru că nu putem face performanţă la toate sporturile. Odată dezvoltat Centrul de copii şi juniori, în timp o să identificăm şi alte surse de finanţare. Întorcându-mă la întrebarea dvs., bugetul este, anul acesta, în jur de 8 milioane de euro. Reţineţi că toate cele 67 de federaţii naţionale au avut un buget de 14 milioane pe 2013. Din câte ştiu eu, COSR-ul are în jur de 5-6 milioane, dar şi modul de reprezentare este altul.

România investeşte de 100 de ori mai puţin în sport decât alţii!

- Atunci dumneavoastră aveţi un buget uriaş!

- Nu, nu e un buget foarte mare, ceilalţi au un buget prea mic! Şi vă spun şi de ce. Eu, înainte de a mă duce în Ministerul Educaţiei am lucrat vreo 3 ani la nişte analize comparative între România şi câteva state europene. În Uniunea Europeană, finanţarea în sport începe de la 22 de euro pe cap de locuitor, unde regăsim state precum Cehia, Ungaria, Grecia şi ajunge până la 67 de euro, cel mai mult, însemnând statele nordice, Suedia, Norvegia, altele, pe la 60. La noi această finanţare este de 65 de eurocenţi pe cap de locuitor. De 100 de ori mai puţin! De aia spun că un buget de 10 milioane pentru clubul sportiv, la un buget 1,8  miliarde cât are Primăria Capitalei e totuşi un buget echilibrat. Marea problemă este cum s-au cheltuit banii înainte! Dar nu vreau să intru în această problemă, există de altfel o anchetă şi cei care vor fi găsiţi vinovaţi, vor plăti pentru asta. Pentru 2014 avem promisiunea să avem un buget de aproape 6 milioane de euro, plus ceea ce vor considera consilierii necesar să aloce pentru Centrul de copii şi juniori. Iar acolo am estimat ca volum financiar cam 6 milioane de Ron, adică în jur de 1,5 milioane de euro. De aceea vă spunem, Centrul de copii şi juniori este ca o echipă de mare performanţă pentru noi!

- Care este părerea dvs. despre noile perspective ale sportului, plin implicarea directă a factorilor locali?

- Viitorul sportului românesc constă în puterea noastră, şi înţelegerea politicului în special, de a reorganiza sportul şcolar. Sportul şcolar, ca să fie dezvoltat, nu trebuie să fie o povară doar pentru Ministerul Educaţiei. Sursele de finanţare pot fi multiple, aşa cum v-am mai spus. Am putea face o finaţare pe cap de elev, aşa cum face Anglia de exemplu, David Cameron a alocat în ianuarie 6o şi ceva de milioane de lire sterline, a suplimentat bugetul pentru asociaţiile sportive şcolare. Apoi vin banii de la comunitatea locală. Nimeni nu ştie mai bine decât comunitatea locală care este interesul în domeniul sportului. Eu, de exemplu, am trei copii. Mă interesează să fie sănătoşi şi educaţi. Dacă vor merge şi spre marea performanţă, vreau să fie campioni inteligenţi. Asta lipseşte României, campionul inteligent. Astfel de campioni vor proveni dintr-un sistem foarte bine organizat şi finanţat. Fără bani, trebuie să fim de acord că nu putem mişca lucrurile. Eu am un deziderat: 1 la sută din PIB pentru sport! Pentru tot sistemul sportiv. Astfel încât vom putea ajunge în 8-12 ani la nivelul unui stat dezvoltat, ca Germania de exemplu. Germania are 17 la sută din PIB care provine de industria sportului. Deci, sportul contribuie, prin industria sa, la bunăstarea cetăţeanului! Industria aceasta e formată din echipament, baze sportive, legitimări, transferuri, impresariat, bilete, spectatori, absolut tot. Şi dă 17 la sută din bugetul statului! Cât din PIB-ul românesc este din sport?

- Nu cred că avem destule zecimale după zero… 

- Dacă vom investi 1 la sută pentru sport, şi e absolută nevoie, suntem obligaţi chiar să o facem, e pentru sănătate, cred că încet, încet industria de producţie a echipamentului sportiv se va pune pe picioare şi va începe să întoarcă din beneficii. Şi eu cred că nu 17 la sută, dar vreo 4-5 la sută din PIB am putea genera, şi nu numai din industria echipamentului. Cât despre sănătate, nu ne putem gândi să avem o economie performantă, dacă n-o să avem o naţiune performantă. Pentru o naţiune performantă trebuie educaţie, sănătate şi finanţare. Astea trei sunt condiţiile de bază. Dar deocamdată, la noi nu merge decât 0,16% din PIB pentru sport. Foarte puţin.

Copiii trebuie învăţi să piardă, dar mai ales să câştige!

- Motto-ul blogului dumneavoastră este: „Ţintiţi sus în tot ceea ce faceţi, altfel ca naţiune ne vom duce din ce în ce mai jos!” Cât de sus ţintiţi dvs. înşivă?

- Am practicat şi încă practic arte marţiale, de 26 de ani. În tot ce mi-am propus în viaţă am încercat să ating culmile cele mai înalte. Din păcate nu mă pot lauda cu rezultate deosebite ca sportiv. Însă ca antrenor am obţinut rezultate foarte bune. Vorbind despre naţiune, se poate spune că noi n-am fost învăţaţi să fim un popor de învingători. Mereu ne-am aliat cu alţii şi mereu am fugit din calea duşmanilor. Acum, ca naţiune ar trebui să învăţăm să renaştem, să ne cunoaştem mai bine resursele şi potenţialul. Cred că trebuie să tindem toţi mai sus. Fiindcă ridicând capul din pământ, o să vedem şi ce fac ceilalţi de pe lângă noi. Iar progresul trebuie cultivat şi inoculat ca sentiment naţional. Uitaţi, ne întoarcem la sport: dacă noi nu construim un sistem care să le aratăm foarte clar copiilor care este rolul sportului, unde se poate şi câştiga, dar pe podium sunt doar 3 locuri, se poate şi pierde. Trebuie să-i învăţăm să şi piardă, dar trebuie să-i învăţăm să câştige permanent!

- Sunteţi multiplu medaliat la campionatele naţionale în disciplina karate tradiţional în perioada 1991-1998, câştigător al trofeului Cupa României, ediţiile 1996, 1997 şi 1998. Cum v-a ajutat sportul la formarea dvs. ca om, cum v-a pregătit pentru viaţă? Mai practicaţi şi astăzi karatele, sau le-aţi înlocuit cu alte mijloace şi exerciţii fizice zilnice?

 

- Am întâlnit karate-ul printr-o întâmplare. Mi-a plăcut şi am rămas. Înainte de Revoluţie ne alerga miliţia şi ne ascundem prin parcuri. În anii 90 mişcarea de karate a luat un avânt foarte mare. Numai la Iaşi erau în jur de 15.000 de practicanţi; toată lumea făcea karate. Erau săli în care intrau câte 600 de practicanţi deodată, în trei serii. Toţi veneau crezând că la karate vor învăţa în 3 luni să zboare! Nimeni n-a învăţat să zboare la karate... Competiţia era însă foarte acerbă. Un loc 3 era o performanţă excepţională. Încet, încet lumea şi-a mai pierdut interesul faţă de artele marţiale. Mie karatele mi-au dat puterea de a mă echilibra, de a mă educa şi în acelaşi timp de a mă forma ca om.

 

O piramidă întoarsă cu vârful în jos

- Vă citez: “A trecut şi Olimpiada de la Londra. România a ocupat locul 27, cu două medalii de aur, cinci de argint şi două de bronz. Dacă socotim că cele două medalii de aur au revenit cu puţin noroc delegaţiei noastre, putem spune că, fără ele, nu mai aveam aerul de mulţumire şi “relaxare” afişată oarecum, forţat… Problema sportului românesc este una de interes naţional. Sau cel puţin aşa ar trebui să fie.” Este un articol publicat în august 2012, intitulat  “Urâta piramidă a sportului românesc”.

- Da, pentru că piramida sportului românesc e din păcate aşezată cu sus-ul în jos. Cam după fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice naţiunea română a avut un sentiment de frustrare. Noi am avut rezultate în anii ‘80 şi mereu am sperat că vom avea din nou. Şi toată lumea a aşteptat să se schimbe sistemul şi că noi vom fi mult mai buni la următoarea Olimpiadă. Din păcate, schimbarea nu s-a produs niciodată. Uitaţi, Ministerul Educaţiei are cam 3.200.000 de elevi în ciclul preuniversitar şi 540.000 de studenţi. Pentru mine este foarte clar, noi vom avea sport universitar când vom avea sport preuniversitar. Iar sport de performanţă când vor fi şcoli şi universităţi puternice şi din punct de vedere sportiv. Eu aşa văd piramida, cele 4 milioane de elevi şi studenţi la bază, iar vârful să-l reprezinte sportul de performanţă. Ştiţi cum e: performanţa este rezultanta educaţiei în timp. Ion Ţiriac era de părere că România a fost ţara cu cele mai bune rezultate la Jocurile Olimpice din 2012, iar argumentaţia lui s-a bazat pe faptul că aria de selecţie din ţara noastră este extrem de redusă. El spunea că la Jocurile Olimpice, România este prima ţară din lume! Fiindcă la gimnastică noi alegem 5 participanţi din 100, iar SUA are 10 mii! Dacă faceţi un calcul matematic simplu, Ţiriac avea deplină dreptate. Dar lucrurile nu mai pot continua aşa.

- Vă mulţumim pentru interviu şi vă urăm succes în tot ce vă doriţi să faceţi! 

 

Constantin Căliman

Născut la data de 15 noiembrie 1969 în localitatea Bivolari/Iaşi, căsătorit, 3 copii.

Absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizica şi Sport - specializarea handbal, masterat în „Managementul şi administrarea structurilor sportive”. Multiplu medaliat la campionatele naţionale în disciplina karate tradiţional în perioada 1991-1998, câştigător al trofeului Cupa României. ediţiile 1996, 1997, 1998. Antrenor emerit în karate tradiţional shotokan fudokan - titlu acordat de MTS în 1998; titluri de campioni mondiali şi europeni obţinute cu sportivi la grupările AS. Energia Iaşi, Fujiyama Karate Club Iaşi, Chelsea Club Bucureşti, structuri la care a fost membru fondator şi a deţinut funcţii de conducere. Gradul de 5 dan în karate tradiţional şi arbitru internaţional ITKF. Director de Marketing (2005-2009) şi Secretar General (2009-2010) la Federaţia Română de Karate Tradiţional. Director adjunct la Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, instituţie publică în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, în perioada 2012-2013. Din iulie 2013 a fost numit Director general al CSM Bucureşti, club aflat în subordinea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti.

 

Citate

“Când ieşim din România şi mergem la diferite competiţii, vedem că Grecia, Ungaria, Polonia, Cehia sunt cu 50 de ani în faţa noastră, investesc mult în infrastuctură, fiindcă le pasă de sănătatea naţiunii”

 

“Văd atâţia sponsori care susţin echipe locale, iar Bucureştiul n-are nici măcar un sponsor! Iar potenţialul este imens”

“Asta lipseşte României, campionul inteligent. Astfel de campioni vor proveni numai dintr-un sistem foarte bine organizat şi finanţat”

 

„Mie karatele mi-au dat puterea de a mă echilibra, de a mă educa şi în acelaşi timp de a mă forma ca om”

Restituiri

 

Sporturi de iarna la

SINAIA

Clubul Sportiv „Peleş”

 

Alin Dimăncescu

 

Apariţia asociaţiilor de turism şi sport

 

La sfârşitul secolului al XIX-lea, sporturile de iarnă îşi fac un debut timid în Regatul

României. Prima prezenţă recunoscută este ,,Societatea Carpatină Sinaia”, în anul 1893. Urmează o perioadă de avânt promiţător. În anul 1903 se constituie ,,Societatea Turiştilor din România” (STR). Printre fondatori îi găsim pe Grigore Antipa, Simion Mehedinţi, Gheorghe Munteanu Murgoci şi Alexandru Vlahuţă. Tot la Sinaia, în anul 1909 apare ,,Clubul Sportiv Român”. În anul 1912 se înfiinţează ,,Federaţia Societăţilor Sportive din România” (F.S.S.R.), în cadrul căreia va activa şi ,,Comisiunea Sporturilor de Iarnă”[1]. Sub auspiciile F.S.S.R., la Sinaia încep să se organizeze primele concursuri oficiale de schi, săniuţe şi bobsleigh[2].

 

În anii de după război, turismul şi sporturile de iarnă se vor revigora destul de rapid, pe coordonatele resursă umană - bază materială - drumeţie şi sport. Un prim factor a fost contribuţia armatei române. Participarea noastră cu o delegaţie de sportivi militari la Jocurile Inter-Aliate (Paris, 22 iunie - 6 iulie 1919) evidenţia necesitatea unei alte viziuni faţă de pregătirea fizică în rândul forţelor armate. Între anii 1919-1923, se desfăşoară programe intensive de formare, în centrul cărora se situa recent creata armă a Vânătorilor de Munte (cu maiorul Virgil Bădulescu, comandant din timpul războiului), considerată elita armatei române. În anul 1923, existau 24 de Case Ostăşeşti care funcţionau în cadrul armatei ca nuclee pentru stimularea practicării exerciţiilor fizice (gimnastică sportivă) şi a jocurilor sportive moderne, elemente preluate din cadrul metodicii Y.M.C.A. (,,Young Men’s Christian Association” - cu o filială prezentă în România din anul 1919, la iniţiativa Reginei Maria)[3].

 

În anul 1922 iau fiinţă ,,Oficiul Naţional pentru Educaţie Fizică” (O.N.E.F.) şi ,,Institutul Naţional pentru Educaţie Fizică” (I.N.E.F.), sprijinite de către armată la nivelul conducerii şi corpului didactic. Primul rector al I.N.E.F.-ului a fost lt. col. Virgil Bădulescu. O serie de ofiţeri recomandaţi au plecat cu burse în străinătate, revenind în ţară pentru a activa ca promotori ai sportului şi educaţiei fizice. Între anii 1922-1929, în cadrul I.N.E.F.-ului funcţiona o secţie militară care se va transforma în anul 1929 în ,,Institutul Militar pentru Educaţie Fizică” - I.M.E.F., la conducerea căruia va fi numit lt. col. Emil Pălăngeanu[4].

 

Al doilea factor important a fost coordonata civilă. Tradiţia construită prin asociaţiile de turism si drumeţie antebelice a fost susţinută de apariţia altora noi. De menţionat ,,Hanul Drumeţilor” (1921-1925) şi continuatorul său, ,,Turing Clubul României” (T.C.R.) (1926-1947). Se adaugă efortul constant de popularizare, realizat de promotori entuziaşti ai muntelui: Mihai Haret, Nestor Urechia, Bucura Dumbravă, Emanoil Bucuţa, Nicolae Bogdan. În cadrul noului stat unitar român de după 1918, asociaţiile din Transilvania vor avea un aport considerabil. Reprezentative sunt ,,Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor” (S.K.V. - Siebenbürgische Karpathenverein), înfiinţată încă din 1880, cu sediul la Sibiu şi ,,Societatea braşoveană de schi” (K.S.V. - Kronstädter Ski Vereinigung), înfiinţată în anul 1905.

Primul campionat naţional de schi s-a desfăşurat la Sinaia (12-13 februarie 1921). Căpitanul Emil Pălăngeanu (Ski Club Sinaia) a dominat întrecerile, cucerind titlurile la sărituri, combinată fond-sărituri şi obstacole. La fond a câştigat sergent Gheorghe Leurzeanu (Ski Club Sinaia), iar la coborâre doamne, Hertha Gust (K.S.V.). La juniori, proba de fond a fost adjudecată de Alexandru Calista, iar cea de stil de Fritz Schnell, ambii de la Cohorta[5] ,,Peleş” Sinaia[6]. Începând cu anul 1924, în cadrul F.S.S.R.-ului va activa ,,Comisia centrală de ski”, prefaţând înfiinţarea Federaţiei Române de Ski, în anul 1931.

 

Clubul Sportiv „Peleş” Sinaia

 

Acesta era tabloul general în care, pe 10 aprilie 1923, s-a înfiinţat Clubul ,,Peleş” din Sinaia, ,,asociaţie sportivă pentru sky şi alpinism” [7]. Clubul apare ,,din iniţiativa căpitanului Ioan Dimăncescu din Batalionul 1 Vânători de Munte şi cuprinde majoritatea tinerilor din Sinaia, băieţi şi fete, dornici să se perfecţioneze la ski. Dimăncescu, un mare entuziast, propune preşedinţia de onoare prinţului Nicolae, care o primeşte, participând şi el la unele întâlniri şi întreceri de schi[8].” Din comitetul fondator al clubului mai făceau parte Decebal Mateescu, George Matheescu - primarul oraşului Sinaia, fraţii Pascu şi Calista. Pentru 12 ani, sediul clubului a fost în strada actuală Aosta, nr. 19.

 

De pe urma clubului nu a rămas o arhivă oficială, dar bunicul meu, Ioan Dimăncescu, iniţiatorul clubului şi primul preşedinte, a păstrat cu drag fotografii şi câteva articole din presa vremii. Formaţia sa de iubitor al muntelui şi cea de militar de carieră angrenat în prefacerile acelor ani i-au dat, probabil, ascendentul persoanei potrivite la locul potrivit.

 

Chiar de la înfiinţare, sportivii Clubului ,,Peleş” au participat la evenimentele organizate sub egida F.S.S.R. ,,Ilustraţia săptămânală” nota în februarie 1924: ,,Lupta pentru Maratonul României (30 km) şi campionatul naţional de ski (14 km şi două sărituri) a fost angajată între aceiaşi adversari: Leurzeanu Gheorghe de la Colţea, din Braşov, şi Calista Alexandru de la Cercul Peleş din Sinaia. Pista, în general, a fost aproape la fel la cele două curse, aceea de mare Fond, având un tur dublu, a traversat versantul nordic al Bucegilor, până la Poiana Ţapului, de unde s-a trecut peste apa Prahovei pe livezile din stânga văii, revenindu-se în Sinaia. […] La alergarea de doamne (4 km) a triumfat d-ra Mateescu Mia (Cercul Peleş), şi la alergarea juniorilor (6 km), Bodeanu E. (Colţea).”[9]

 

Clubul Sportiv ,,Peleş” a organizat şi propriile competiţii. De remarcat motto-ul inspirat care acompania pancartele de pe traseu: ,,De dragul munţilor”.

 

Clubul organiza competiţii şi pentru cei mici. La una din ele ,,Gazeta Sporturilor” nota: ,,...au participat peste 60 de copii, cari au fost clasaţi pe categorii de vârstă. Membri seniori ai Peleşului au ajutat la organizarea şi conducerea concursurilor, cari au însemnat un nou succes pentru această grupare sportivă.”[10]

 

Iniţiativele şi calendarul sportiv al Clubului ,,Peleş” din Sinaia s-au împletit cu activităţile din cadrul F.S.S.R., dar şi cu acţiunile de promovare a cercetăşiei, fapt consemnat şi în ,,Universul”: ,,A treia zi de Crăciun s-au ţinut concursurile de sky pentru championat, sub conducerea d-lui profesor C. Ionescu, locotenent I. Dimăncescu şi Decebal Mateescu - student - şi cu colaborarea cercului sportiv Peleş din localitate. Înaintea amiezii au fost curse de alergări pe sky pentru cercetaşe şi cercetaşi, juniori şi seniori. Plecările au fost date din pădure pe teren variat şi cu obstacole, sosirea făcându-se pe poiana din faţa castelului Peleş.”[11]

 

Decebal Mateescu a fost cel de-al doilea preşedinte al clubului. Cu un mandat de trei ani (1924-1926), acesta se va despărţi de club, plecând din ţară pentru pregătirea unui doctorat în stiinţe comerciale la Birmingham. Căpitanul Dimăncescu se va reîntoarce la conducerea clubului ca proaspăt licenţiat în Educaţie Fizică, după ce absolvise International YMCA College, Springfield, Massachusetts, S.U.A.[12].

 

Pe 17 octombrie 1926, la momentul prezentării raportului în vederea alegerii noii conduceri, ,,Gazeta Sporturilor” nota că, pornind de la două secţii (turism şi football), clubul ajunsese la un număr de zece, promovându-şi activitatea şi în alte localităţi de pe Valea Prahovei[13]. În acelaşi an, ,,Peleşul a dat Ţării doi campioni la ski: d-ra Mia Matheescu şi Toma Calista”.

 

Clubul se străduia să echipeze cât mai mulţi copii din Sinaia cu material pentru alpinism, schi şi turism, ,,cu înlesniri la plată şi chiar gratuit pentru cei lipsiţi de mijloace”. Foarte preţioasă este includerea în acelaşi articol a unor extrase din statutul clubului, care cuprindea ,,Dispoziţii generale, Compunerea Peleşului, Admisiunile, Organizarea şi administrarea Peleşului, Activitatea Asociaţiunei”. Conform statutului ,,Peleşul are ca scop de a colabora cu societăţile similare şi cu cele ce se ocupă de menţinerea şi punerea în valoare a frumuseţilor munţilor din jurul Sinaiei”, obiectiv confirmat şi într-un proces verbal al asociaţiei Turing-Clubul României, pe anul 1927: ,,D-l căpitan Dimăncescu, membru al secţiei (T.C.R. - n. a.) şi preşedinte al asociaţiei sportive Peleşul, arată că această asociaţie este încântată de rodnica activitate a secţiei Bucegilor căreia îi donează din partea a trei membri ai Peleşului suma de 500 de lei. Totodată făgăduieşte Turing-Clubului tot sprijinul membrilor cercului Peleş.”[14]

 

Marele merit al clubului constă nu atât în numărul de campioni pe care i-a dat de-a lungul anilor, cât în promovarea în masă pe care a făcut-o sporturilor de iarnă şi drumeţiei.

 

Cel mai cunoscut sportiv care s-a format în asociaţie a fost Constantin Ciocoiu, născut în 1912. Acesta debutează în 1924, avându-l ca instructor pe cpt. Dimăncescu. Până la retragerea din 1943 a câştigat mai multe titluri de campion la schi, sanie şi skeleton. În ultimii ani ai vieţii, Constantin Ciocoiu povestea: ,,Concursurile de patrule militare pe schi, erau organizate de Vânătorii de Munte şi se desfăşurau alternativ la Sinaia şi Predeal. O patrulă era formată din 15 militari, un ofiţer şi un plutonier. În afară de armă, soldaţii purtau în raniţă o greutate de 18 kg. Toate batalioanele de Vânători şi Garda Regală aveau patrule în concurs. (…) Căpitanul Dimăncescu, iniţiatorul Clubului Sportiv Peleş era cu mine la Bat. 1 Vânători de Munte. La Valea Neagră, în Muntele Păduchiosu erau tragerile. Apoi ne întorceam pe la Foişor. Cursa dura cam 2 ore şi jumătate. (…) Seara, vânătorii aprindeau artificii, «vulcani» le ziceam, că aruncau jerbe de scântei. Cu fanfara militară în frunte, cu chipurile luminate de torţe se retrăgeau spre centru unde îi aşteptau drăguţele la hore şi sârbe.”[15]

 

Succesul clubului a fost determinat şi de susţinerea pe care membrii Casei Regale, în special Principele Nicolae şi a Principesa Ileana, precum şi administraţia Castelului Peleş au acordat-o asociaţiei. De altfel, Clubul Peleş nu era o excepţie. Principele Regent Nicolae a devenit în anul 1928 comandantul Marii Legiuni a Cercetaşilor României[16], apoi Principesa Ileana i-a urmat exemplul devenind comandant al Marii Legiuni a Cercetaşelor României din anul 1930[17], fiind implicată şi în susţinerea activităţilor Asociaţiei Creştine a Femeilor, a cărei preşedinţie de onoare o va prelua din anul 1938, la moartea Reginei Maria. Nicolae şi Ileana erau din anul 1927 şi membri de onoare ai Turing- Clubului României - secţia alpină a Bucegilor[18].

 

La aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea Clubului ,,Peleş”, am putea să privim pasiv-nostalgic acest episod din istoria sportului din România. Numai că entuziasmul acelei generaţii, dublat de profesionalism şi caracter, transcede peste ani într-un exemplu deosebit de actual, care ar trebui să motiveze şi să inspire structurile şi asociaţiile de profil din zilele noastre.

 

Colonel Ioan Dem. Dimăncescu (1898-1951)

 

A absolvit Liceul ,,Mihai Viteazul” din Bucureşti (1916), ,,Şcoala de ofiţeri de infanterie” din Botoşani (1917), International YMCA College Springfield /SUA (1926);

Combatant în Primul Război Mondial şi în campaniile din Basarabia şi Ungaria. Decorat cu ,,Virtutea Militară”, ,,British War Medal”, Furajera ,,Mihai Viteazul”, Ordinul ,,Coroana României”, ,,Meritul Cultural” şi alte distincţii;

Cercetaş în prima patrulă din România (1913), comandant de centurie (Sinaia), cohortă si legiune (Bucureşti), decorat cu ,,Virtutea Cercetăşească” (1935), membru al asociaţiei ,,Cercetaşii din Răsboiul 1916-1919”, comandantul ,,Falangei Străjerilor” şi directorul ,,Educaţiei Fizice şi Sănătăţii” în comandamentul ,,Străjii Ţării” (1937-1940);

Comandant instructor în cadrul Batalionului 1 Vânători de Munte Sinaia, I.N.E.F. şi I.M.E.F. (1921-1936);

Membru fondator şi preşedinte al Clubului Sportiv ,,Peleş” Sinaia (1923-1924, 1926-1929);

Comandant adjunct al centrului ,,Munca Tineretului Român” (M.T.R.) de la Breaza (1942-1944);

Preşedinte al Federaţiei Române de Schi (1942-1945);

Redactor şef al ,,Buletinului Educaţiei Fizice” (O.N.E.F.), autor de articole şi studii de popularizare a turismului şi sporturilor, membru al asociaţiilor ,,Hanul Drumeţilor”, ,,Turing Clubul României”, ,,Amicii Predealului”, ,,Ski Club Bucureşti” (povesteaunuicercetas.ro).

 



[1]    Nicu Alexe şi colectiv, Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România, Editura Aramis, Bucureşti, 2002. 

[2]    Concursurile Sporturilor de Iarnă la Sinaia, în ,,Revista Automobilă”, organ oficial al Automobil-Clubului Român şi al Federaţiei Societăţilor Sportive din România, (1915-1916). 

[3]    Nicu Alexe, op. cit.

[4]    Ioan Armanu, Educaţia Fizică în Armata Română - File de istorie, Editura Academiei Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2011.

[5]    Cohorta era o unitate cercetăşească la nivelul unui oraş sau comune, totalitatea cohortelor dintr-un judeţ formând o legiune. 

[6]    Campionatele naţionale de ski, în „Anuarul Sportului Românesc”, Oficiul Sportului Românesc, 1943.

[7]    Alpinism. Asociaţia Peleş, în ,,Gazeta Sporturilor”, 9 noiembrie 1926.

[8]    Gh. Nistorescu, Din plaiul Prahovei la Sinaia - Istorie şi contemporanitate, Editura Arhimede, 1995.

[9]    Florian Dacu, Campionatele României de bobsleigh, ski şi săniuţă, în ,,Ilustraţia Săptămânală”, februarie 1924.

[10]  Campionat de ski şi săniuţe pentru copii, în ,,Gazeta Sporturilor”, 12 ianuarie 1929.

[11]  Concursurile de sky ale cercetaşilor - Sporturile de iarnă la Sinaia, în ,,Universul”, 8 ianuarie 1924.

[12]  Students From 20 Foreign Nations Answer College Roll Call, în ,,The Springfield Sunday Republican”, 22 noiembrie 1925.

[13]  Alpinism. Asociaţia Peleş, în ,,Gazeta Sporturilor”, 9 noiembrie 1926.

[14]  Proces verbal din 3 octombrie 1926, în „Al doilea anuar al Bucegilor”, Editura Secţiei Alpine a Bucegilor, Sinaia, 1927. 

[15]  Constantin Ciocoiu, Sinaia din amintiri, în ,,Formula As”, 17 decembrie 2006.

[16]  Valeriu Tebeică, Istoricul Cercetăşiei, în ,,Cercetaşul - revista Cercetaşilor României, Organ Oficial al Comandamentului Marei Legiuni”, nr. .2, aprilie 1930.

[17]  Nissa Cămărăşescu,  Privind înapoi, în ,,Cercetaşul - revista Cercetaşilor României, Organ Oficial al Comandamentului Marei Legiuni”, nr. 21, ianuarie 1932.

[18]  Raport la Adunarea Generală ordinară a T.C.R. - secţia alpină a Bucegilor - 7 ianuarie 1928, în ,,Al treilea anuar al Bucegilor”, Editura Secţiei Alpine a Bucegilor, Sinaia, 1928. 

Adevăraţii iubitori ai sportului au din nou motive de bucurie – a apărut numărul 3 al revistei de educaţie şi cultură “Sport în România”.

Din sumarul acestui număr spicuim:

-reportaj cu Ana Maria Brânză, care transmite mesajul – “Prin sport putem face lumea mai frumoasă”,

-“Restituri – Sporturi de iarnă la Sinaia – Clubul Sportiv Peleş”,

– un alt episod din serialul “Jocurile Foamei”

– Marea Maestră a paletei şi a mingii de celuloid Angelica Rozeanu,

– reportaj cu Gheorghe Berceanu despre atentatul de la JO Munchen 1972,

– “Taekwondo depăşeşte barierele fizice”,

– interviu cu Directorul General al CSM Bucureşti, Constantin Căliman

şi multe alte materiale ineteresante.

003 Revista Sport în România Nr. 3 (Format Digital)

  • Cod produs: rev_sir_3
  • Valabilitate: In Stoc
  • 13.96RON

  • Fara TVA: 12.81RON

Produse similare

002 Revista Sport în România Nr. 2 (Format Digital)

002 Revista Sport în România Nr. 2 (Format Digital)

Interviu cu domnul  Octavian Morariu, membru nou ales al CIO pentru Romania, presedintele COSR: “Daca nu schimbam acum, nu sunt de..

13.96RON Fara TVA: 12.81RON

004 Revista Sport în România Nr. 4 (Format Digital)

004 Revista Sport în România Nr. 4 (Format Digital)

Adevăraţii iubitori ai sportului au din nou motive de bucurie – a apărut numărul 4 al revistei de educaţie şi cultură “Sport în România”, pe..

13.96RON Fara TVA: 12.81RON

Tags: revista, sport in romania