biletul zilei cu meciuri din fotbal biletul zilei pariuri biletul zilei de azi
  • 010 Revista Sport în România Nr. 10 (Format Digital)

Un balaur scufundat în apele Dunării

 

Înainte de a se numi Ada Kaleh, insula a avut diverse alte titulaturi, precum Saan, Ducepratum, Oraşul Insulă, Ata/Ada, Insula-Cetate, Ada Kale, Ada-i-Kebir, Insula de Orşova, Orşova Nouă sau Karolina. Denumirea insulei în turcă are originea în cuvântul "sagan" - pasăre maronie - rândunică sau drepnea mare /Apus apus/, cu gât alb, care este simbolul rezistenţei, vitalităţii, iar adăpost găseşte în locuri nepoluate, făcându-şi cuib în scorburile copacilor sau în peşteri. În era precreştină această pasăre a reprezentat simbolul vieţii de după moarte şi al învierii, în ritualurile de înmormântare egiptene reprezentând speranţa în viaţă mai bună după moarte. Înainte de anul 1971 şi până la scufundarea pentru nevoile construcţiei Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier, insula se întindea pe mijlocul Dunării de la km 220 până la km 221,6 în aval de Belgrad, la 4 kilometri în aval de Tekija sârbească şi de Orşova română, la 2 km în aval de estuarul Cernei. Distanţa în amonte până la Turnu Severin era de 18 km, iar faţă de Kladovo 15. Aşa era poziţia Ada Kale, aşa cum se numea în momentul scufundării definitive în adâncurile Dunării, între kilometrii 950 şi 952 ale căii navigabile a Dunării. Punctele cele mai apropiate ale insulei se aflau la depărtare de 255 metri de partea română, pe care o depăşeşte în înălţime dealul Alion şi la 315 metri de partea sârbă, cu coastele muntelui Miroc. Clima aproape mediteraneană  favorizase adaptarea bună a anumitor specii de plante exotice, precum  măslinul, pe insula lungă 1780 metri şi lată 400-500 metri care, privit din aer, amintea prin forma sa un monstru care şi-ar fi cufundat capul în adâncurile Dunării. De aici şi inspiraţia pentru numeroase legende despre lupta mitică a viteazului Novak şi balaurul existent chiar în regiunea Porţilor de Fier, precum şi povestea conform căreia chiar această insulă ar fi fost locul de origine al măslinului. De asemenea, există păreri conform cărora regele Traian, cu ocazia războiului Daco-Roman din anii 101-102, şi-a transferat legiunile peste Dunăre pe locul unde se află Ada-Kaleh, formând un pod din mulţimea de bărci, având insula ca suport central al podului, poveste care poate fi foarte veridică.

 

Doar ceasul mai ticăie încă!

 

Tratatul dintre Iugoslavia şi România privind construcţia şi exploatarea Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier pe fluviul Dunăre, intrat în vigoare de la data de 16 iunie 1964, a avut ca şi efect strămutarea populaţiei de pe Ada Kaleh în perioada 1968-1970; după relocarea completă a grandioasei cetăţi austriece pe insula Şimian, insula Ada Kaleh s-a scufundat pentru vecie în albastrul Dunării. Unicul obiect rămas pe malul sârbesc, drept mărturie a existenţei insulei dunărene dispărute, a rămas astăzi mecanismul ceasornicului de pe Turnul ornicului, care în anii şaptezeci ai secolului XIX împodobise clădirea Oficiului Vamal din Prahova, iar după strămutarea funcţionarilor statului în spaţii noi, a rămas, alături de ruina părăsită, o mărturie a ticăitului demult amuţit al vremurilor apuse.


Ştiinţa sportului

Epuizarea profesională a coach-ului şi antrenorului

 

Prof. Univ. Dr. Adrian Dragnea

Coaching-ul şi antrenamentul pot induce în unele cazuri un sindrom manifestat prin epuizare fizică, mentală şi afectivă (emoţională), consacrat în limba engleză prin burnout  (a arde cu flacără). Acesta a fost tradus în limba română ca epuizare profesională şi nu apare numai în sport, fiind frecvent şi în alte activităţi sociale (afaceri, servicii, activităţi creative ş.a.).  El  apare ca sindrom dar nu este o boală în sine, însă poate induce infarct, ulcer gastric, boli metabolice şi în mod deosebit depresii şi nevroze.

Herbert  Freudenberg (1974) a definit epuizarea profesională ca „o stare de oboselă sau frustrare datorită unei dedicări pentru o cauză, un mediu de viaţă sau unei relaţii care nu a dat recompensa (rezultatul) aşteptat!”

Cauze care pot induce epuizarea profesională a coach-ilor şi antrenorilor:

Cauze legate de locul de muncă (club, federaţie, foruri tutelare în general)

Ataşament exagerat, peste cerinţele postului, prin dedicarea excesivă a întregii vieţi activităţii pe care o desfăşoară.

Nerecunoaşterea de către conducători a valorii rezultatelor activităţii, sau minimalizarea lor prin invocarea altor cauze care au dus la succese: şansă, abandonuri, greşeli ale adversarilor etc.

Lipsa sau diminuarea (prin reavoinţă) a recompenselor.

Diminuarea capacităţii de control asupra echipei datorită influenţelor din afară: protecţii, intervenţii, încălcarea deciziei antrenorilor.

Aşteptări nerealiste din partea managerilor: obiective prea mari sau neclare,lipsa unei strategii, angajamente nerespectate.

Antrenamente monotone, neinteresante datorate lipsei de creativitate, aplicarea excesivă a rutinelor, încredere redusă a sportivilor în capacitatea profesională a antrenorilor.

Lucrul sub presiune într-un mediu haotic (organizare precară, indisciplina colaboratorilor, presiunea de a câştiga).

Conflicte interpersonale între antrenori şi între aceştia şi sportivi.

Dispariţia interesului antrenorilor pentru activitatea pe care o desfăşoară.

Interesul excesiv legat de procesul de antrenament şi competiţii, în special la antrenorii tineri, declanşază începutul epuizării profesionale. Începătorii cheltuiesc excesiv energie (ard ca o flacără) ritmul acesta nu poate fi menţinut mult timp şi apare frustrarea, plictiseala, tendinţa de a chiuli, „obosesc înainte de a obţine rezultate”.

Angajarea unor înlocuitori ai titularilor, care pot veni cu idei originale .

Antrenoarele sunt mai expuse epuizării profesionale decât antrenorii.

Cauze legate de stilul de viaţă

Dezechilibrul între viaţa profesională şi cea personală.

Consum exagerat de alcool şi alte stimulente.

Presiunea persoanelor apropiate (familie) şi prea multe sarcini de rezolvat.

Asumarea  unui număr de responsabilităţi (dorinţa de a arăta ce poate) fără ajutor.

Lipsa prietenilor sinceri (suport afectiv).

Cauze legate de tipul de personalitate

Tendinţe perfecţioniste: „nimic nu e bine făcut, dacă nu intervin eu!”.

Sarcini de exces, oboseală profundă, zi de zi să impresioneze managerii. „Să vedeţi cine sunt eu” (este o formă de laudă).

Viziune pesimistă asupra perspectivelor (nu avem bani) „sportivii nu se angajază suficient” „clubul nu mă susţine” , „totul merge anapoda”.

Conducere autocrată: „Eu fac totul!” (implicare directă în antrenament, transport, echipament, alimentaţie, recuperare etc.).

Toate acestea crează o stare de stres care devine insuportabilă.

Efectele epuizării profesionale

Tendinţa de a învinovăţii sportivii: motivare redusă, indisciplină, concentrare slabă, „antrenament invizibil, dezorganizat”.

Lipsa abilităţilor de coaching şi/sau de antrenare.

Tendinţa de a descrie cu lux de amănunte a unor evenimente cu semnificaţie redusă.

Dezavantajarea de către arbitrii prin decizii părtinitoare pentru adversari.

Situaţie familială complicată.

Fonduri insuficiente şi sprijin redus din partea clubului.

CE FACI CÂND SE TERMINĂ BENZINA?

Epuizarea profesională este o stare ce poate fi depăşită.

Cum?

Autoanaliză fară autopărtinire.

Reproiectarea activităţilor respectând limitele profesionale (sarcini) legale.

Atribuirea succeselor şi eşecurilor după analiză corectă.

Comparaţii obiective între nivelul de aspiraţie şi capacităţile profesionale.

Evaluarea comportamentului şi consecinţele acestuia în relaţiile profesionale şi extraprofesionale.

Odihnă (ore de somn suficiente).

Activităţi recreative, în special sportive, în timpul liber.

Relaţii interpersonale, dacă este posibil prieteni.

Să se înţeleagă că nimeni nu este indispensabil.

Un pas înapoi este eficient şi delegarea de competenţe.

Consulatarea unui psiholog se impune dacă autoreglarea nu este posibilă.

Intrarea în concediu!

Renunţarea la consumul de alcool „alte susţinătoare” şi mai ales la fumat.

Un coach sau antrenor poate fi înlocuit datorită epuizării profesionale neconştientizate.

            Sindromul de epuizare profesională poate fi evaluat şi prevenit prin diferite teste (unele de autoevaluare). Consultaţi un psiholog!

Interviu cu doamna Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului

 

„Sportul poate fi considerat azi ca un business, iar noi trebuie să funcţionăm exact ca în business”

 

Dumitru Graur: Stimată doamnă ministru, aţi fost numită pe acest post în urmă cu circa patru luni, nominalizată de însuşi premierul Victor Ponta. Vă aşteptaţi la această numire, v-a luat prin surprindere, sau aţi considerat că eraţi tocmai persoana potrivită pentru a ocupa funcţia?

 

Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului: Da, şi pentru mine a fost o surpriză. Dar am acceptat funcţia cu foarte mare hotărâre, tocmai pentru a încerca să fac ceva pentru sportul românesc. Pentru sportul pentru care eu am muncit şi, poate, am scris pagini de istorie. Este foarte uşor să stai pe margine şi să critici, eu am considerat că trebuie să intru în mijlocul problemei şi, împreună cu alţi oameni din sport, să vedem ce putem face pentru a uşura munca celor care lucrează în sport: cei din federaţii, de la cluburi şi în primul rând al sportivilor şi antrenorilor. Pe mine mă interesează foarte tare ca sportivul şi antrenorul să fie cei mai mulţumiţi. Pentru că  munca de bază ei o fac, acolo în teren, iar dacă sunt mulţumiţi, cu siguranţă este linişte şi la federaţii, iar noi cei din minister ne putem lupta mult mai mult pentru binele sportului. De fapt, drumul de la sportiv la performer trece fie printr-un management performant, fie prin sacrificiu personal. Iar eu nu vreau să sacrificăm sportivii, eu vreau să alegem calea raţională şi să aducem performanţă în sistem. Iar management performant trebuie să existe în fiecare federaţie, în fiecare club, dar şi la minister.

 

- A contat şi a folosit şi acea perioadă de aproape un an, cât aţi îndeplinit funcţia de consilier al ministrului Nicolae Bănicioiu, predecesorul dumneavoastră?

 

- Acea funcţie de consilier al ministrului Bănicioiu am acceptat-o nu foarte uşor, trebuie să recunosc! Dar până la urmă am venit cu sufletul deschis, aşa cum îmi place mie să iau lucrurile de la început, cele în care cred că pot să aduc un plus de experienţă legată de munca de sportiv. Şi într-adevăr mi-a folosit foarte, foarte mult; timp de un an de zile am încercat să fur meseria, fiindcă meseria se fură, aşa se spune. Şi dacă „furi” de la fiecare câte puţin, şi vezi cum poţi adapta stilului tău şi dacă se potriveşte stilului tău de a fi. Am încercat să-mi cunosc colegii din minister cât mai bine, oamenii cu care am lucrat de altfel, pe toate departamentele. Poate nu în fiecare zi, dar la două, trei zile eram la minister la etajele de mai sus, pe departamente, vedeam fiecare cum munceşte, cum gândeşte lucrurile, din ce perspectivă... Cert este că nu mai m-au surprins lucrurile din minister, ştiam unde sunt blocajele, ştiu acum foarte bine unde există asemenea blocaje...

 

- Deci a folosit enorm acea perioadă de „studiu”, să-i zicem aşa. Aţi putut să studiaţi ministerul din interior...

 

- Da, în plus m-am familiarizat cu legislaţia noastră în vigoare, cu toate legile, cu ce înseamnă să fii un funcţionar public... Ştiam legea noastră, de exemplu, cea a sportului, dar acum o privesc din altă perspectivă, după ce am văzut exact ce îşi doreşte să fie schimbat în ea fie direcţia, fie federaţia sau clubul, oamenii de sport în general. A fost o altă legătură şi o altă perspectivă. Ştiţi cum e, eu venind din atletism am văzut foarte nişat lucrurile. Ei, aici le vezi dintr-o altă perspectivă şi sunt lucrurile care pe mine m-au împins la un moment dat – am şi făcut o declaraţie publică care a şocat la momentul respectiv -, numai că nu depinde în totalitate numai de ministru această schimbare...

 

Funcţionăm într-un  sistem falimentar

 

- Care a fost declaraţia publică care a şocat?

 

- Că sportul funcţionează într-un sistem falimentar! La nivel de sport, declaraţia mea a şocat. Şi s-a văzut că eu văd lucrurile diferit: eu astăzi sportul îl văd ca pe un business. Şi că sportul poate fi considerat ca un business, iar noi trebuie să funcţionăm exact ca  în business! Sunt multe alte lucruri pe care eu le văd puţin diferit, numai că trebuie puţină răbdare şi lumea trebuie pregătită să accepte asemenea idei. E foarte uşor să vii şi să spui: da, eu vreau business în sport. Cum este peste tot în lume! Şi că sportul trebuie să genereze profit şi aşa mai departe...

 

- Dar nu se poate face peste noapte?

 

- Nu se poate face peste noapte, trebuie pregătită lumea. Deja a început să se vorbească, că de ce eu văd lucrurile dintr-o altă perspectivă, că trebuie să gândim global, să nu ne axăm doar pe o anumită categorie a sportului, fiindcă nu toate pot genera business şi profit. Să o facem mai targhetat, cu rabdare şi în timp. Asta poate fi adevărat.

 

- Cum aţi privit din postură de sportiv de mare performanaţă birocraţia care înconjoară activitatea sportivă...

 

- (întrerupe brusc) Nu m-a interesat la momentul respectiv ce se întâmplă în jurul meu şi ce se întâmplă în birocraţie. Eram focusată pe sportul de mare performanţă, pe ceea ce trebuia să fac eu. Iar când ai performanaţă toate uşile îţi sunt deschise, totul ţi se cuvine, n-aveam probleme de niciun fel. Aveam tot ce-mi trebuia pentru a face sport de înaltă performanţă. Aveam tot ce se putea da legal la momentul respectiv. Nu mai mult, nu mai puţin. Nu eram avantajată faţă de alte sportive, dar am tras după mine generaţii întregi de sportive. Poate pentru unii a fost şi frustrant, dar ăsta-i adevărul, am tras după mine generaţii întregi de sportive către marea performanţă. Şi către continuă perfecţionare. De fapt, ridincându-mi mereu ştacheta, automat  am  tras  după mine. Ca o locomotivă, cu toată modestia, dar ăsta-i adevărul...

  

- ... şi cum priviţi astăzi activitatea care se desfăşoară în ministerul de specialitate, cel care trebuie să se ocupe de întreg sportul românesc?

 

- Este o birocraţie. Este o mare birocraţie! Foarte mare birocraţie şi pe mine asta mă oboseşte. Vedeţi ce înseamnă sportul de mare performanţă: munceşti, se vede imediat rezultatul. Aici, fiind vorba despre o echipă, nu depinde totul numai de tine. Stai mult pentru o semnătură... Dar nu trebuie să ne plângem, ci să perseverăm. Lucrurile nu o să se întâmple peste noapte, dar important este să lăsăm ceva când plecăm de aici.

 

- Să menţinem atunci legătura cu sportul de mare performanţă: aţi fost fără îndoială unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a produs vreodată ţara noastră. În ce măsură performanţele dvs. sportive vă puteau recomanda pentru a ocupa fotoliul de ministru al Tineretului şi Sportului? Ce v-a învăţat sportul, ce calităţi aţi însuşit pentru a vă califica pentru cea mai înaltă funcţie în administraţia sportului din România?

 

- Sportul m-a făcut ceea ce sunt eu astăzi. Sau, eu sunt datorită sportului pe care l-am practicat, mai corect spus. O muncă pe care am făcut-o cu o foarte mare pasiune. Mi-e foarte greu să spun într-un sigur cuvânt ce a însemnat această pasiune. Mulţi au spus că am dus-o la nivel de fanatism. Eu zic că nu, dar nimic nu se poate realiza fără a munci cu pasiune, trebuie să-ţi placă ceea ce faci. Ei, şi a venit momentul să mă retrag din activitatea sportivă, în 2008, când toată lumea considera că sunt prea tânără pentru a mă retrage. Dar eu am considerat că a fost momentul oportun, pentru că am avut timp şi pentru partea de reconversie, şi că mediul academic în care am intrat pe mine m-a ajutat foarte mult să regăsesc propriul meu „eu” şi să cred că pot face şi altceva în viaţă. Să fiu sigură că pot face şi altceva, la fel de pasionată. Cert este că sportul mi-a dezvoltat foarte multe calităţi; şi nu trebuie să vorbim de ele, care sunt nenumărate...

 

- ... tenacitate, perseverenţă, continuitate...

 

- Multe, multe...

 

- durere!

 

- Suferinţă... Dar am o vorbă: totul e ca suma sacrifiicilor să fie mai mare decât suma regretelor! Pentru orice lucru trebuie să faci un sacrificiu.

 

- Cum, suma sacrificiilor să fie mai mare decât suma regretelor?!

 

- Da. Aşadar, am primit o mulţime de calităţi. Dar nu suntem perfecţi, să nu credem asta, avem şi noi destule defecte. Însă sportul ne învaţă să nu lucrăm cu defectele, să lucrăm şi să luptăm cu calităţile noastre. Totdeauna să scoţi în evidenţă calitatea decât defectul, pentru că adversarul atâta aşteaptă, să vadă unde eşti slab, unde ai defecte.    

 

- Descrieţi-ne, vă rugăm, primele dvs. zile în MTS. Cum au fost ele?

 

- În primele două zile am încercat să mă ordonez aici în cabinet, să văd cu cine lucrez. A treia zi am făcut o întâlnire cu tot activul din minister, să le spun că eu voi conduce de acum destinele atât ale Tineretului, cât şi ale Sportului...

 

Oamenii sunt cei care mi-au dat încredere

 

- Destul de probabi, aflaseră deja! Dar cum v-au primit oamenii?

 

- Foarte bine. Cu foarte mare încredere. Ei mi-au dat mare încredere şi asta m-a bucurat. Pe de o parte. Pe de altă parte m-au întristat, fiindcă mi-am dat seama că am acum o foarte mare responsabilitate, aşteptările sunt extrem, extrem de mari şi – aşa cum spuneam încă de la început – nu toate lucrurile depind de ministru. Dar important este ca notorietatea pe care am câştigat-o să pot să o utilizez în folosul sportului românesc. Cred că acest lucru este cel mai important.

 

- Există un imobilism la nivelul funcţionarilor din ministerul pe care îl conduceţi? Sunt prea multe acte birocratice care va înconjoară? Se simte nevoia unei schimbări profunde în organizarea sistemului de conducere a sportului românesc?

 

- Poate vă spun acum un lucru mare: a face reformă trebuie să plece de la oameni! Sportul românesc fără îndoială are mare nevoie de reformă, dar nu poţi să faci reformă tot cu oamenii pe care i-ai moştenit. Nu este o jignire, nu este neapărat un mesaj pe care îl transmit, dar chiar că avem nevoie de o reformă umană în primul rând, de resurse umane, în tot ce înseamnă nu numai Sportul şi Tineretul, în general. Când vorbim de reformă, chiar că trebuie să vii cu o altă viziune, cu o altă mentalitate şi cu altă energie...

 

- Şi o altă generaţie?

 

- Hai să nu spunem aşa, că avem nevoie de toate generaţiile care ne înconjoară. Dar ăsta este un punct cheie: pentru a face o reformă, este nevoie de un alt suflu... Sigur, nu poţi să dai afară oameni care mai au un an, doi până la pensie, dar acolo putem să lipim nişte oameni tineri care să înceapă să înveţe. Şi vreau să ştiţi că deja eu fac lucrurile astea în minister; dacă aţi văzut şi cabinetul meu este plin de tineri, oameni care au studiat la marile universităţi ale lumii. Încercăm uşor, uşor să aducem şi pe departamente... Chiar şi azi am aprobat aducerea a zece tineri care au studiat „afară” să facă internship, să ne folosim de energia lor, de cunoştinţele lor. Încercăm să lipim pe ici, pe colo, dar asta nu înseamnă cu nu avem nevoie de experienţa oamenilor care cunosc foarte bine lucrurile, în profunzime şi care ne pot deschide ochii la unele lucruri.

 

- Care este după părerea dvs. situaţia actuală a sportului din România?

 

- Eu mă bucur că avem încă rezultate. Aţi văzut că în ultima perioadă sporturile de tradiţie din sportul românesc performează...

 

Mă gândesc mult la necesitatea reorganizării cluburilor şi federaţiilor

 

- S-au mai întâmplat nişte rezultate... Cel puţin, asta-i părerea mea!

 

- Avem câteva rezultate frumoase pentru sportul românesc, care dau valoare sportului şi care ne ajută pe noi, oamenii care lucrăm în sistem să promovăm mai mult ce înseamnă valorile sportului şi să atragem cât mai mulţi copii. Acum, eu văd lucrurile puţin diferit: noi avem nevoie de cluburi foarte puternice, pentru ca federaţiile să-şi selecteze echipele naţionale. Şi mai departe, loturile pentru Jocurile Olimpice. Aici avem o mare problemă, la nivel de cluburi. De aceea, dacă voi rămâne în funcţie din noiembrie încolo, vreau să văd lucrurile la cluburi dintr-o altă perspectivă, de reorganizare. Acum eu doar am preluat toate aceste lucruri, dar deja încet, încet mă programez pentru ce vor însemna lunile de toamnă. Încerc să fac o comisie cu oameni de expertiză pe partea de cluburi, să mă ajute. Fiindcă şi finanţarea o văd puţin diferită la cluburi. Şi reorganizarea lor. Mă interesează foarte tare baza performanţei şi aş vrea să avem oameni cu altă energie la nivel de cluburi. Acolo trebuie să înţeleagă lumea că nu pot fi numai directori de cluburi, ei sunt şi manageri înainte de toate. Şi aşa cum spuneam că vreau ca sportul să fie un business, vreau ca şi bazele noastre şi cluburile noastre să genereze la rândul lor business, prin copii şi prin performanţe. Iar dacă e să vorbim despre federaţiile naţionale, eu sunt convinsă că ele trebuie să-şi modifice statutul, să şi-l modernizeze, să-l actualizeze cu realitatea care ne înconjoară astăzi. Este obligatoriu acest lucru. Şi nici să devină „stat în stat”, fiindcă banii tot de la minister îi primesc!

 

Legea modificată – cât mai curând în Parlament!

 

- Care sunt proiectele pe care le gândiţi pentru modificarea legislaţiei în materie de sport, având în vedere necesitatea implicării mai active a sectorului privat în sportul românesc?

 

- Deja lucrăm la Legea 69/2000 – care de fapt este „biblia” noastră, am început de o lună şi jumătate într-o comisie, chiar şi atăzi ne-am întâlnit să lucrăm, cu toţi factorii implicaţi, fiindcă aici nu vorbim doar de oameni de sport care pot schimba o lege... Dorim să aducem amendamente la Legea sportului, se lucrează şi câte opt, nouă ore în comisie împreună cu reprezentaţi de la Ministerul Finanţelor, de la Educaţie, MTS-ul, Comitetul Olimpic, Institutul de cercetări pentru sport, jurişti... Eu îmi doresc foarte tare ca în sesiunea de toamnă să o trimitem la Parlament. Ţinem cont foarte tare de sugestiile şi recomandările pe care ni le-au făcut atât direcţiile ministerului, cât şi cluburile şi federaţiile.

 

- Acesta este cumva proiectul pe care şi-l doreşte de atâta vreme premierul Victor Ponta, care a îndemnat în repetate rânduri, cerând să i se aducă un proiect legislativ pentru a-l putea promova cât mai repede cu putinţă?!

 

- Probabil că este şi acesta pe care domnul Ponta, premierul României, îl doreşte. Ne susţine foarte tare în tot ce facem pentru Sport.  Aş vrea tare mult ca în toamnă să fie în Parlament.

 

- Sunt modificări importante în acest proiect?

 

- Sunt. Sunt modificări de substanţă. Şi de nuanţă, dar şi de substanţă, pentru că legislaţia românească trebuie puţin armonizată cu realitatea.        

 

- Au existat păreri după care MTS şi COSR se cam calcă pe bombeul pantofilor, de unde deseori o relaţie tensionată, în opoziţie. Dvs. aveţi însă o foarte bună relaţie cu dl. Alin Petrache, noul preşedinte al COSR. Sunteţi doi oameni încă foarte tineri, ambiţioşi, care şi-au pus în cap să producă schimbări de fond în sportul românesc. Cum de este posibilă o asemenea nouă atitudine?

 

- Eu încerc să am o relaţie colegială şi de lucru, nu numai cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, ci şi cu cluburile, şi cu direcţiile, cu federaţiile, cu toată lumea. Pentru că dacă n-am trăi în armonie, nu avem cum să progresăm. Sincer. Chiar dacă avem diferenţe de opinie şi de atitudine faţa de anumite lucruri, putem să colaborăm foarte bine în sprijinul sportului. În ce mă priveşte, eu îmi doresc să fie linişte şi pace în sportul românesc. Eu sunt adepta diplomaţiei şi sunt convinsă că foarte multe lucruri le putem rezolva pe cale diplomatică, nu războinică. Totuşi noi venim din sport, avem instinctul acela de „killer”, trebuie tot timpul să luptăm, să câştigăm... Dar trebuie temperat, pentru că aici nu suntem într-o arenă de sport, aici suntem într-o echipă.  Orgoliile nu duc la altceva decât la distrugere. Pentru a nu da naştere la interpretări, eu am demisionat din COSR chiar a doua zi după ce am fost numită ministru. Dar am avut dintotdeauna o relaţia foarte bună cu Comitetul Olimpic, începând de la domnul Morariu, ca şi acum, cu domnul Alin Petrache. Avem o relaţie normală de lucru, pentru că destinele sportului nu mă interesează doar pe mine, ca minister, ci şi Comitetul Olimpic, fiindcă el gestionează federaţiile de tradiţie, tot ce se leagă de superperformanţa din sportul românesc şi reprezentarea la Jocurile Olimpice. De aceea trebuie să găsim calea dialogului, pentru a face astfel lucrurile în aşa fel încât să nu sufere sportivii şi antrenorii de elită ai sportului românesc. Iar asta nu putem face decât împreună.

 

Este extrem de normal să dăm o mare atenţie sportului de masă!

 

- Am auzit voci care vă acuză, stimată doamnă ministru, că aţi schimbat atitudinea ministerului faţă de activitatea federaţiilor sportive, preferând să vă concentraţi cu prioritate spre baza de masă a sportului românesc. Unii au chiar părerea că nu MTS trebuie să se ocupe de dezvoltarea sportului de masă, ci alte foruri, eventual Ministerul Educaţiei sau Primăriile... Ce părere aveţi dvs.?

 

- (face o pauză) Este foarte greu să comentezi bârfele de la colţuri. Eu sunt un om care accept şi lauda, şi critica cu fruntea sus. Pentru că nu putem să progresăm dacă nu suntem şi criticaţi. Pe mine critica mă ambiţionează foarte tare, mă ajută foarte tare să îndrept nişte lucruri. Cert este că aş vrea să vină şi să mi se spună în faţă dacă greşesc. Pentru că eu consider că este normal să dăm o atenţie foarte mare sportului de masă. Un minister nu trebuie să se ocupe doar de sportul de mare performanţă. Pe mine trebuie să mă intereseze şi ce vine din spate. Eu nu alerg pe două culoare, aşa cum mi s-a spus, nu, eu încerc să merg în paralel pe două lucruri extrem de importante, atât la bază, cât şi la vârf. Dacă nu am baza piramidei pusă la punct, nu voi avea campioni. (Bate cu palma pe masă, vizibil iritată) Şi aici la bază nu mă interesează să-i văd campioni olimpici, mă interesează numărul de practicanţi, la toate categoriile de vârstă. Fiindcă de aici, din bază, sunt ferm convinsă că vor fi foarte mulţi care vor dori să îşi aleagă meseria de sportiv de mare performanţă. Revin însă la cluburi şi vă spun că aici cluburile ar trebui să dea o foarte mare importanţă lucrurilor acestea. Eu ca minister pot să-i ajut prin comunicare şi prin susţinere, dar totul ar trebui să pornească de jos, de la bază, cluburile trebuie să se ocupe primele, apoi direcţiile judeţene. Ăsta-i rolul unor direcţii, să dezvolte politici la nivel regional şi local, să se implice mult mai mult. Asta înseamnă descentralizare. Să nu mai aştepte directivele de la minister, să aibă iniţiativă! Pentru dezvoltarea activităţilor din sportul de masă, implici şi sportul şcolar... 

 

- Sunteţi de părere că fără a ne îndrepta atenţia cât mai curând spre sportul şcolar şi universitar, sportul românesc nu va mai avea viitor?

 

- (se aprinde) De aceea vă spun, că dacă vrem să dezvoltăm sportul de masă trebuie să dezvoltăm mai întâi infrastructura. Pentru asta vreau să mă întâlnesc cu cei de la Finanţe, să le explic şi să mă ajute, că sportul generează. Ai infrastructură - ai sport de masă, punem bazele unui business; prin infrastructura sportivă pusă la punct, atunci ne putem lupta să aducem competiţii internaţionale în România - este vorba de un business şi promovare, da? Avem sport de mare performanţă – avem tot ce este mai frumos pentru o ţară, cu sportivi ambasadori care să concureze pentru România, dar toate astea pot fi un business. De ce? – pentru că toţi vor vrea să cumpere tricouri sau racheta Simonei Halep...

 

- Toate se leagă între ele, doamnă ministru?

 

- Categoric! (acelaşi tic cu palma care bate în masă) Nu putem să existăm fără sport de masă, sport şcolar şi universitar. Toate fac parte din antecamera performanţei...

 

- Daca e aşa, în ce măsură colaboraţi cu Ministerul Educaţiei Naţionale, cel care deţine cadrele, ca să zic aşa? Este vorba despre masa de şcolari...

 

- Eu mă bucur că am găsit canale de comunicare foarte bune cu Ministerul Educaţiei, că au înţeles această necesitate şi mă bucur că mesajele ministrului Educaţiei sunt în direcţia dorită. Se vede că cei de acolo au înţeles importanţa orelor de sport în şcoală şi vor include mai multe ore, iar ce mă interesează foarte mult – şi i-am spus domnului Pricopie – e ca orele de sport să fie făcute de profesori! Ştiu că asta costă, dar nu se poate altfel. Mai ales la clasele I-IV orele de sport trebuie să fie făcute neapărat de profesori de specialitate. Şi pentru asta o să mă lupt. M-am luptat şi pentru a le introduce în programa şcolară, mă voi lupta să le menţinem şi orele de sport să le facă profesorii!

 

- Adevărul este că există o nepotrivire în legislaţia noastră: dumneavoastră, ministerul, aveţi bazele, adică infrastructura, iar cei de la Educaţie au „cadrele”; e foarte greu de sincronizat din câte se pare...

 

- Avem foarte multe lucruri de sincronizat. Dacă ţineţi bine minte, eu chiar am făcut o hârtie pe care am trimis-o domnului ministru Pricopie, pe două pagini, în care i-am sugerat ce ar trebui să se întâmple în opinia noastră pentru a armoniza lucrurile. Pentru că majoritatea sportivilor noştri sunt în sistemul educaţional. O parte dintre antrenorii noştri sunt profesori tot acolo. Şi m-am referit în special la sportivii noştri care sunt în loturile naţionale şi la antrenorii lor. Trebuie să existe înţelegere faţă de aceşti sportivi şi faţă de antrenori. Să li se uşureze puţin munca. Dar desigur nu este chiar atât de simplu.   

 

- Am aflat că aţi început să călătoriţi mult prin ţară. Ne puteţi spune care este motivul acestor vizite în teritoriu? Nu vă puteţi obişnui cu munca la birou?!

 

- Nu, nu aşa se pune problema. Rolul meu azi este să-mi cunosc oamenii, să-mi cunosc bazele, trebuie să vedem care este potenţialul nostru la nivel naţional. Iar pentru asta iau legătura şi cu autorităţile locale, cu primăriile, să vedem cum pot ei să ne ajute în dezvoltarea sportului la nivel local, orăşenesc. Şi am găsit deschidere. Fiindcă din punct de vedere financiar, noi nu putem astăzi să investim în toate bazele pe care le avem, şi care sunt într-o suferinţă de nu vă puteţi imagina, de zeci de ani nu s-a mai investit nimic în acele baze. Autorităţile locale nu pot să facă absolut nimic, pentru că nu sunt bazele lor şi nu pot nici măcar tunde iarba pe terenurile noastre. Sunt baze care sunt chiar în mijlocul oraşului şi dau imaginea acelui oraş, aşa cum se întâmplă la Baia Mare, de exemplu. Îmi doresc foarte tare ca autorităţile să poată lua aceste baze, desigur în anumite condiţii pe care eu doresc să le impun, destul de stricte, pentru a nu li se pierde destinaţia de bază sportivă. Dar cetăţenilor să le fie uşor şi simplu să se ducă acolo, să le facă plăcere şi să-şi aducă şi copiii. 

 

- Unde aţi fost, doamnă ministru?

 

- Am fost la Târgu Mureş şi la Baia Mare, am fost şi la Piteşti şi la Caransebeş, ceva mai demult. Vreau să ajung şi la Iaşi, şi la Suceva. Şi la Braşov. Aş vrea să merg peste tot!

 

Pentru Rio trebuie să ne bazăm doar pe ce avem!

 

- Sunteţi optimistă în privinţa Jocurilor Olimpice de la Rio?

 

- Am cerut foarte insistent, imediat după ce am fost numită ministru, ca să eficientizăm

loturile naţionale până la Jocurile Olimpice. Este una dintre priorităţi pentru mine. Deci, tot ce înseamnă lot naţional, de perspectivă, de medalii pentru Jocuri, să încercăm să facem toate eforturile, tot posibilul şi imposibilul pentru a uşura lucrurile. De aceea am cerut şi colegei mele, Carmen Tocală (secretarul de stat pentru Sport – n.n.), să mă informeze cu tot ce se întâmplă, ce mai avem de făcut, să încercăm să punem la dispoziţie, absolut legal, tot ce avem cu putinţă, pentru a nu ne reproşa mai târziu că am fi putut, n-ar n-am făcut.

 

- Să se scoată maximum din ce avem acum, cu alte cuvinte.

 

- Exact. Tot ce avem acum, cât mai avem, să nu ducă lipsă de nimic. Normal, conform posibilităţilor noastre. Nu putem să le dăm mai mult decât ne permite cadrul legal; dar lucrăm şi la cadrul legal. La 14-47, la normele financiare spre exemplu, care este foarte aproape de a fi semnat şi sper să intre cât mai curând pe masa guvernului. Lucrăm, cred eu, la lucruri de substanţă, nu de imagine.

 

- Ce alte lucruri pregătiţi?

 

- Mă preocupă foarte tare descentralizarea şi deja este o comisie formată aici, pentru a avansa şi în această direcţie. Vă spun că într-un fel sunt de acord cu descentralizarea, astfel încât mare parte din bazele noastre să plece la primării, iar nouă să ne uşureze lucrurile. Dar în aceeaşi măsură mă interesează să mai rămână şi nişte centre naţionale sportive regionale. Mă lupt pentru Sport, dar mă lupt şi pentru Tineret, în aceeaşi măsură. Centrele Naţionale Sportive vor fi înfiinţate în diferite regiuni din ţară, dar mă interesează să-mi rămână şi câteva tabere la Tineret. Să fie pe picior de egalitate: câte cerem la Sport, să fie şi la Tineret. De asemenea, mă interesează competiţiile internaţionale în România, şi am avut şi recent câteva – Campionatul european de box feminin, Turneul de tenis WTA, la care am fost foarte implicaţi. Dar aş vrea ca federaţiile să gândească şi să lucreze mult mai mult în termeni de business. Noi în ajutăm, adică statul român îi ajută prin garanţiile guvernamentale pe care le dă, fără de care nu poţi să aduci nicio competiţie internaţională, atât cele ale primăriilor, cât şi ale guvernului sau ministerului. Iar daca toate acestea se realizează, şi toţi factorii importanţi îşi doresc o competiţie, atunci şi federaţiile trebuie să fim mult mai implicate şi să facă mai cunoscute publicului competiţiile, să le facă mai atractive. Vedeţi, tot la business ajungem. Încerc să conving federaţiile de lucrul acesta.

 

- Vă place munca de ministru, doamnă ministru?!

 

- (zâmbeşte larg) Dar de ce îmi puneţi această întrebare?

 

- Pentru că am o impresie destul de certă în această direcţie!

 

- Îmi face plăcere ceea ce fac. O fac cu pasiune şi multă responsabilitate. Chiar vreau să las ceva în urma mea, când voi pleca de aici.

 

- Să sperăm că veţi trece peste remanierea din noiembrie şi veţi putea continua la MTS! Ultima întrebare, doamnă ministru: vă place revista Sport in România? Credeţi că serveşte ea scopului pentru care a fost creată?

 

- Da, îmi place revista dumneavoastră. Îmi place că încearcă să promoveze imaginea adevărată a sportului. Cu bune, cu rele – dar important să vadă şi lucrurile pozitive din sport, fiindcă ele există, chiar dacă de multe ori prea puţini sunt cei care le bagă în seamă. Mă bucură foarte tare când văd că mai există şi oameni foarte pasionaţi, iar asta îmi dă speranţă că lucrurile vor merge tot spre bine.

 

- Vă mulţumim pentru aprecieri, doamnă ministru! 

 

Subtitlurile aparţin redacţiei


Citate


„Sportul m-a făcut ceea ce sunt eu astăzi. Sau, eu sunt datorită sportului pe care l-am practicat, mai corect spus. O muncă pe care am făcut-o cu o foarte mare pasiune”

 

„Am acum o foarte mare responsabilitate, aşteptările sunt extrem de mari, dar nu toate lucrurile depind de ministru. Important este ca notorietatea pe care am câştigat-o să pot să o utilizez în folosul sportului românesc”

 

Iubitorii sportului au din nou motive de bucurie – a apărut numărul 10 al revistei de educaţie şi cultură “Sport în România”, pe luna iulie 2014. Din sumarul acestui număr spicuim:

Interviu cu Doamna Gabriela Szabo, Ministrul Tineretului şi Sportului: „Sportul poate fi considerat azi ca un business”. Interviul este realizat de Directorul revistei “Sport în România”, Dumitru Graur.


Articole despre:

– tenis: Oamenii din spatele lui Ilie Năstase;

–  baschet cu zâmbetul pe buze la 14 ani şi 2,26m;

– atletism: pedigree cu greutate;

– fotbal – Începe noul campionat: scapă cine poate;

– Ada Kaleh: un colţ de Rai distrus de construcţia socialismului;

– AIPS: Ziua Internaţională a ziariştilor sportivi;

– Drepturile sportivilor: Publicitate pe spatele marilor campioni;

 

Reportaje despre:

– scrimă: Reţetă de succes – România îngheaţă cursul aurului la bursa europeană a spadei;

– canotaj: Meciul generaţiilor: Viitor vs Prezent 12-2;

– tenis: Halep-mania cucereşte România;

– box: Frumoasă, deşteaptă şi cam boxeriţă – Ioana Mera;

– lupte: Românii scot aur din nisip;

– handbal – CSM şi-a strâns vedetele: “Vrem titlul”;

– fotbal: “Al 4-lea Reich”;

– atletism: O mare campioană se retrage, Puşa Diţă

– street workout: sportul de stradă

– nataţie: Ultima ediţie de CN. Urmează Campionatele Internaţionale de Nataţie;

– student sport: Bucuria studenţească a sportului

 

Materiale din serialele:

– “Ştiinţa sportului”: Epuizarea profesională a coach-ului şi antrenorului;

– “Sport şi sănătate”: Află câte calorii arzi prin practicarea sportului preferat;

– “Să învăţăm un sport”: Sărituri în apă

– “Curiozităţi” – Sport fără frontiere, “Monkey man” e în Giuness Book;

010 Revista Sport în România Nr. 10 (Format Digital)

  • Cod produs: rev_sir_10
  • Valabilitate: In Stoc
  • 13.96RON

  • Fara TVA: 12.81RON

Tags: revista, sport in romania