biletul zilei cu meciuri din fotbal biletul zilei pariuri biletul zilei de azi
  • 013 Revista Sport în România Nr. 13 (Format Digital)

Ana Pascu, o viaţă dedicată scrimei

 

Fosta preşedintă a FR de Scrimă a împlinit 70 de ani, dar rămâne fidelă sportului pe care l-a cunoscut la 7 ani, într-o sală de pe Calea Victoriei, în Pasajul Macca

 

Alexandru Enciu

Scrima românească şi-a câştigat de ani buni un loc în lumina reflectoarelor. Străluceşte. Are medalii şi e vizibilă prin performanţele, nobleţea şi acţiunile oamenilor săi. Nu sunt mulţi, dar fac exces de pasiune. Indiscutabil, acesta este unul dintre secretele succesului în sportul cu săbii, spade şi florete, dacă poate fi secret o stare de normalitate. Mai există însă cel puţin un motiv al reuşitei: scrima a ştiut să-şi aleagă conducătorii. Timp de 31 de ani în fruntea federaţiei a fost o campioană a eleganţei şi a profesionalismului, cu o imagine impecabilă în străinătate: Ana Pascu. Deloc întâmplător, în timpul mandatului ei, scrima a avut cele mai bune rezultate, iar poziţia federaţiei române în structurile internaţionale a devenit din ce în ce mai puternică.

 

”Mă bucur mult că mai pot fi de folos”

Ana Pascu a împlinit, pe 22 septembrie, 70 de ani. Deşi anul trecut i-a lăsat fotoliul de preşedinte lui Mihai Covaliu, ”Doamna scrimei româneşti” nu s-a retras la din activitate. În preajma zilei sale de naştere, Revista Sport în România a găsit-o într-un birou cochet de la Federaţia Română de Scrimă. Tocmai se întorsese de la o şedinţă a Comisiei de arbitri din cadrul Federaţiei Internaţionale (FIE), al cărei membru este din poziţia de reprezentant al Comitetului Executiv al FIE. ”Nu s-a schimbat mai nimic în viaţa mea, după ce nu am mai fost preşedinte. Doar denumirea ca funcţie în cadrul federaţiei. Mi s-a propus să fiu preşedinte de onoare, dar am renunţat, pentru că nu are niciun rost. Îmi face mare plăcere, dar cred că ar trebui să găsim pentru această funcţie pe cineva care poate să ne sprijine financiar. Deci, am rămas cu problemele tehnice, sunt încadrată ca antrenor federal, iar eu mă bucur foarte tare că pot să fiu de folos”, începe fosta medaliată olimpică să deşire firul prezentului.

 

Fascinată de Angelica Rozeanu şi de nobleţea scrimerilor

Ana Pascu a păşit pentru prima oară într-o sală de scrimă la 7 ani, la Clubul Progresul Finanţe Bănci. Pe atunci era Ana Ene. ”Sala era la etajul opt, în Pasajul Macca de pe Calea Victoriei şi imediat cum am intrat m-a fascinat atmosfera. Ella Zeller şi Angelica Rozeanu, jucătoare de tenis de masă în vogă, se antrenau acolo înaintea scrimerilor. Angelica venea cu un halat, cu termos, pe vremea aceea nu avea nimeni termos, avea tot felul de prosoape fierbinţi cu care se ştergea pe faţă. Era un ritual permanent, am fosta foarte impresionată de tot, de curăţenie, de atmosfera de nobleţe, de oamenii elevaţi de la scrimă. Am intrat şi am rămas fidelă scrimei”, curge povestea. Fidelitatea este o calitate a Anei Pascu. Pe soţul ei, Sandu, l-a cunoscut când ea avea 12 ani, iar el 15. Sunt împreună şi acum, la fel ca şi cu scrima.

 

”Nu am telefon cu fir scurt, ca să fiu preşedinte”

Ana Ene a rămas la Progresul până în 1970. Sub culorile acestui club a participat la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice, 1960, 1964 şi 1968. Pasul următor a fost către Steaua. Ana Pascu glumeşte: ”Am văzut că la Progresul nu puteam să câştig niciun campionat naţional şi atunci m-am dus la Steaua, de unde erau majoritatea fetelor din lot. Eu am tras la patru cupe europene sub culorile Stelei, fiind împrumutată. Plus că eram deja medalită olimpică (bronz în 1968 – n.r.). Dar primul titlu l-am câştigat abia când am ajuns la Steaua”. Şase ani mai târziu, Ana Pascu îşi încheia cariera sportivă, după Jocurile Olimpice de la Montreal. Palmaresul ei o recomanda ca pe o mare florestistă: cinci participări la JO, cu două medalii olimpice de bronz la echipe şi zece medalii la Campionatele Mondiale, dintre care două medalii de aur. La 32 de ani, Ana Pascu a devenit antrenor la CSŞ 1, unde a rămas până în 1982. Într-o zi, generalul Marin Dragnea, şeful sportului pe atunci, o cheamă în biroul său. ”Ana, vrem să-ţi dăm o sarcină de mare răspundere. Trebuie să iei preşedinţia federaţiei de scrimă”, a sunat informarea cu iz de ordin a generalului. ”Au, cum să fac aşa ceva, tovarăşe general, ştiţi eu nu am telefon cu fir scurt”, a încercat să se eschiveze Ana Pascu. ”Lasă, tu te pricepi cel mai bine”. Discuţia s-a închis, iar mandatul i s-a încheiat abia în toamna anului 2013.

 

Protecţie şi informaţii la prima mână pentru scrima românească

Din 1984, Ana Pascu a intrat în structurile federaţiei internaţionale. Vorbitoare de franceză, persoană extrem de agreabilă şi excelentă specialistă, şi-a câştigat repede respectul tuturor. Din postura pe care a avut-o şi încă o mai are (este vicepreşedinte al FIE) a ajutat enorm scrima de la noi, căreia i-a oferit protecţie şi informaţii de prima mână. ”Este un avantaj că sunt acolo, eu ştiind exact ceea ce se anticipează în scrimă. De exemplu, când s-a decis introducerea sabiei feminine eu am ştiut cu doi ani înainte, iar dacă ai noştri m-ar fi ascultat, eram cu un pas înaintea tuturor. Dar scrimerii sunt foarte conservatori, ei foarte greu îşi schimbă mentalitatea, iar noi ne-am urnit mai greu”, explică Ana Pascu.

La final, Ana Pascu a explicat care este, în opinia ei, explicaţia capacităţăii de regenerare a scrimei româneşti. Pleacă o generaţie de sportivi valoroşi, apare alta. ”Avem copii talentaţi, dar cred că principala explicaţie stă în faptul că încă mai sunt antrenori de valoare. Tehnicieni şi copii care îşi urmează un vis. Până la urmă aceasta este esenţa scrimei, un sport pentru specialişti şi pentru cei urmează au un vis de a deveni muşchetari”.

 

Declaraţii

”M-am consumat mult în viaţă. Am trăit fiecare asalt tras de sportivii români, ca şi când aş fi fost acolo. Ba chiar m-am surprins la un moment dat că m-am retras, atunci când trebuia să se retragă sportivul şi m-am ruşinat de cei din jur. Dar efectiv participam. Cred că nicio performanţă nu se poate obţine fără pasiune”

 

”Am mâncat atâtea conserve în timpul cât am fost sportivă că nu mai pot nici măcar să aud zgomotul făcut atunci când se deschide una”

 

Casetă

Ce îşi reproşează Ana Pascu

”Eu nu am fost, şi mă critic pentru asta, în stare să fac o publicitate mai mare pentru scrimă, deşi scrima a avut rezultate excepţionale. La capitolul acesta eu am fost un preşedinte slab. M-am preocupat de performanţă, pentru că asta am ştiut, dar nu m-am preocupat de problema expunerii, fiindcă nu a fost meseria mea şi nici nu sunt un om de apariţii. Eu sunt mai modestă, mai ruşinoasă şi întotdeauna am zis că dacă fac un lucru bun lumea va aprecia. Nu trebuie să mă bag eu în faţă şi să arăt ce am făcut. Dar contează foarte mult că munca de promovare ştiu să o facă foarte bine copiii aceştia tineri, care sunt acum în federaţie”.

Interviu cu domnul Thomas Bach – Preşedinte al Comitetului Olimpic Internaţional

“BUCUREŞTIUL POATE CANDIDA PENTRU ORGANIZAREA JOCURILOR OLIMPICE!”

 

 

Dumitru Graur: Vă mulţumim, domnule Preşedinte, pentru că aţi acceptat să ne acordaţi acest interviu, în numele gazetarilor sportivi şi al mişcării olimpice din România. Pentru început, vă rugăm să ne spuneţi ce amintiri aveţi, legate de cei mai buni atleţi olimpici români?

Thomas Bach: Este desigur, în primul rând,  Nadia Comăneci, pentru că ea a participat la aceleaşi jocuri ca mine la aceeaşi ediţie a Jocurilor Olimpice, la Montreal, în '76 şi a fost starul acestor jocuri pentru întreaga lume. Iar după aceea am avut ocazia să lucrez împreună cu ea la Comisia atleţilor din CIO.

Alte nume?

Am văzut o mulţime de campioni seara trecută, la celebrarea centenarului olimpismului românesc şi a fost cu adevărat grozav să văd aşa mulţi campioni reuniţi laolaltă. Am văzut o mulţime de prieteni din scrimă, pe care i-am cunoscut cu mult în urmă, dar de asemenea canotori, judokani, înotători, practic din toate sporturile. Lucrul aceasta a făcut seara nu doar foarte impresionantă, a făcut-o chiar foarte plăcută.

Spuneţi-ne câte ceva despre evenimentul de aseară...

Cred că a fost ceva foarte special, pentru că acolo aţi avut, într-o singură încăpere, gloria sportului românesc. Este un sentiment foarte special să fii printre aceşti atleţi de succes şi toate astea crează o atmosferă olimpică adevărată.

Sportul nu distrage tineretul de la educaţie, sportul este educaţie!

Cât de important este pentru generaţiile tinere exemplul unor nume mari în sport şi pentru mişcarea olimpică, mai ales?

Atleţii sunt modele reale pentru tineri şi ei devin foarte importanţi pentru motivarea oameniilor tineri, pentru ca nu doar să se uite la sport, dar să facă sport. Cred că este foarte important în aceste timpuri să îi faci să se ridice de pe canapea. Iar acest lucru este obligatoriu pentru oamenii implicaţi în cultura sportului. Trebuie să se înţeleagă cât de important este sportul pentru o educaţie cât mai bună. Sportul nu este doar o distragere, o distanţare a tinerilor de la educaţie, ci dimpotrivă, sportul este o parte importantă a educaţiei.

Sportul este educaţie?!

Sportul este educaţie din mai multe perspective, sportul te învaţă multe abilităţi şi valori, te dezvoltă pentru mai târziu în viaţa. Te învaţă să ai încredere în tine, să te poţi baza pe calităţile tale, te învaţă spiritul de echipă şi în acelaşi timp te învaţă că trebuie să respecţi reguli; te învaţă că toată lumea este egală, te învaţă că în viaţă sunt întotdeauna înfrângeri şi victorii. Pe de altă parte, sportul te ajută să înveţi mai bine, pentru că la creier ajunge mai mult oxigen şi astfel prin sport înveţi mai bine, iar dacă eşti din punct de vedere fizic pregătit, eşti capabil să te concentrezi mai bine şi timp mai îndelungat. Aşa că sportul îţi dă multe avantaje în educaţie şi în viaţă.

Sportul v-a educat să fiţi cel de astăzi ca şi persoană?

Da, desigur; toată viaţa am avut o legătură cu sportul, am început de foarte tânăr să practic sportul, am jucat fotbal şi sportul este parte din ADN-ul meu!

Brazilienii vor face Jocuri memorabile

Sunteţi optimist în ceea ce priveşte Rio 2016?

Cred că în final vom avea excelente Jocuri la Rio, ne vom bucura de entuziasmul brazilienilor, vom vedea cum sărbătoresc Jocurile Olimpice şi ne vom simţi bineveniţi acolo, la Rio de Janeiro. Am putut deja constata asta, cu ocazia Cupei Mondiale la fotbal, am văzut cât de deschişi sunt brazilienii.

Există unele voci, cum că brazilienii nu vor fi pregătiţi la timp…

Da, dar au existat de asemenea o mulţime de zvonuri şi înaintea Cupei Mondiale şi lucrurile au mers până la urmă foarte bine. Pentru Jocurile Olimpice este de asemenea crucial ca acolo toată lumea să muncească mult în fiecare zi, pentru ca aceste Jocuri să fie un success şi sunt sigur că brazilienii o vor face...

Brazilienii sunt destul de speciali...

Vom vedea la sfârşit; când flacăra olimpică va ajunge la stadion, totul va fi pregătit pentru o nouă ediţie de bună calitate a Jocurilor Olimpice!

Ne gândim la modernizarea Jocurilor Olimpice

Un punct foarte important pe agenda de lucru a CIO este anul 2020, cu serioase schimbări care ar trebui aplicate la Jocurile Olimpice, asta incluzând anumite modificări ale programului, prin extinderea de la 28 la 30 sporturi olimpice, ceea ce va include de asemenea modificarea duratei, care poate creşte de la două la trei săptămâni, este corect?

Ce este corect e că discutăm despre agenda olimpică 2020 şi vrem să îmbunătăţim şi vom începe să lucrăm în decembrie. Sunt multe idei şi aceste idei se învârt în jurul a trei puncte principale: sustenabilitate, credibilitate şi tinereţe. Vrem să schimbăm sistemul candidaturilor pentru Jocurile Olimpice, şi vrem ca posibilele oraşe candidate să ne spună cum Jocurile Olimpice se vor integra în fiecare oraş, cum Jocurile Olimpice se pot integra în mediul social, ecologic, economic ale unui oraş şi ale unei ţări. Vrem să facem programul olimpic mai flexibil. Să vedem dacă nu putem realiza, nu numai în ediţiile de iarnă ale Jocurilor, dar şi în cele de vară, să includem câteva noi şi foarte interesante sporturi în programul olimpic. De asemenea vrem să creăm un canal TV olimpic cu acoperire mondială, pentru ca sporturile olimpice şi valorile olimpice să fie răspândite în jurul lumii 365 zile pe an, 24 ore pe zi.

Deosebit de interesant. Spuneţi-ne, pot fi Jocurile Olimpice modernizate?

Aceasta este parte a discuţiei, ca să vedem cum putem face Jocurile Olimpice mai sustenabile, cum putem reduce costurile Jocurilor.  Pot să spun că suntem pregătiţi de pe acum. O parte a acestei modernizări va fi ca să încurajeze crearea mai multor facilităţi sportive temporare şi demontabile în oraşele olimpice. Nu orice oraş gazdă va trebui să construiască stadioane noi, pentru toate întrecerile. De asemenea, vrem să individualizăm puţin mai mult capacitatea stadioanelor, lucru care se leagă de sustenabilitate. Un oraş gazdă ne va putea spune dacă va construi un stadion olimpic sau un stadion pentru un anumit sport pentru o folosire a sa pe termen lung sau mai scurt. Pentru noi, şi o capacitate mai redusă poate fi suficientă, CIO poate accepta lucrul acesta.

Credeţi că noua organizaţie Sport Accord este favorabilă pentru dezvoltarea sportului în general?

Sport Accord poate juca un rol important pentru multe federaţii, care nu sunt în programul olimpic şi care au nevoie de susţinere. Pentru că nu toate aceste federaţii pot furniza “know-how”-ul şi organizarea de care au nevoie. Şi în această direcţie Sport Accord poate juca un rol important.

Care este acum relaţia dintre CIO şi Sport Accord?

Suntem alături, susţinem Sport Accord. În mai multe direcţii, inclusiv financiar, pentru anumite proiecte şi l-am invitat pe preşedintele Sport Accord să participe la întâlnirile olimpice de vârf, acolo unde toţi liderii mişcării olimpice se adună. Acolo este un schimb foarte bun de informaţii.

Candidatura Bucureştiului ar putea fi binevenită!

Vorbind despre ţara noastră, ea a căpătat o anumită experienţă după organizarea Jocurilor Tineretului (FOTE) în 2013. Credeţi că ţara noastră ar putea face parte în viitor din proiectele olimpice care vor fi implementate?

Da, cu siguranţă! România este o ţară care iubeşte sportul. Aveţi o infrastructură foarte bună, Bucureştiul este un oraş frumos. Se simte când îl parcurgi că aţi putea crea o atmosferă olimpică minunată şi aveţi o mulţime de facilităţi deja construite. Am înţeles că există planuri care privesc îmbunătăţirea infrastructurii şi  candidatura olimpică poate avea un important rol de catalizator în această direcţie. Pentru o mai bună dezvoltare, nu numai în aria sportului din România, dar şi pentru infrastructură. Dar de asemenea şi în aria socială, fiindcă proiectele olimpice sunt proiecte prin care poţi să uneşti oamenii în jurul lor. Iată de ce o asemenea candidatură olimpică poate juca şi un important rol social într-o ţară.

Deci, ne încurajaţi!

(Zâmbeşte larg) Da.

Mesajul sportului împotriva ameninţărilor teroriste

După părerea dumneavoastră, schimbările politice şi ameninţarea terorismului pe care o avem azi în lume pot afecta mişcarea olimpică?

Este un fapt că suntem toţi afectaţi de ameninţarea terorismului, la fel cum şi Jocurile Olimpice sunt şi multe evenimente din lume. Sunt ţinte pe care teroriştii le pot atinge. După mine, Jocurile Olimpice au un rol important, acela de a arăta că pacea este posibilă, că înţelegerea este posibilă, că este posibil ca atleţi din 204 de ţări diferite ale lumii, cu obiceiuri diferite, să trăiască împreună în acelaşi sat olimpic, concurând unul împotriva celuilalt dar împărţind aceeaşi masă… Acest mesaj al unei lumi paşnice, al unei competiţii în care fiecare respectă aceleaşi reguli, în timpul acesta al războiului, al incertitudinii şi al ameninţărilor teroriste este poate mai important decât niciodată.   

Mulţumesc, domnule Preşedinte. Aţi petrecut două zile frumoase la Bucureşti. Cum apreciaţi vizita dumneavoastră?

Am petrecut două zile minunate aici. În primul rând, ziua pe care am petrecut-o ieri la ceremonie, împreună cu sportivii. Am luat apoi cina lângă lac şi a fost o minunată seară de vară. Azi m-am bucurat de atmosfera Bucureştiului, m-am plimbat un pic în centrul vechi şi am cunoscut ceva mai bine oraşul dumneavoastră. Mi-a plăcut să văd organizarea unor concursuri de iniţiere la scrimă, chiar în mijlocul oraşului şi deci, am avut o zi excelentă.

Aţi mai fost acum mulţi ani în Bucureşti…

Am fost acum mult timp. Este o lume diferită şi nu pot decât să felicit românii pentru ce au realizat şi ce poţi vedea. Şi cum oraşul creşte în continuare. Vă spuneam, acum este o lume cu totul diferită, în care poţi vedea oameni zâmbind pe stradă, bucurându-se de viaţă, fiind aproape de sport. O lume cu totul diferită!

Vă mulţumim foarte mult, domnule Preşedinte, pentru amabilitatea dumneavoastră!

 

Subtitlurile aparţin redacţiei

CITATE

“Atleţii sunt modele reale pentru tineri şi ei devin foarte importanţi pentru motivarea oameniilor tineri, pentru ca nu doar să se uite la sport, dar să facă sport. Cred că este foarte important în aceste timpuri să îi faci să se ridice de pe canapea”

 

“Vrem să creăm un canal TV olimpic cu acoperire mondială, pentru ca sporturile olimpice şi valorile olimpice să fie răspândite în jurul lumii 365 zile pe an, 24 ore pe zi”

 

“Proiectele olimpice sunt proiecte prin care poţi să uneşti oamenii în jurul lor. Iată de ce o candidatură olimpică poate juca şi un important rol social într-o ţară”

Istoria Comunismului / Jocurile Foamei

 

Minte sănătoasă, corp sănătos, dar mediu toxic

 

Romeo Chiriac

După încheierea activităţii, o parte dintre sportivi plătesc tribut solicitărilor fizice extenuante din perioada numeroaselor ore de antrenamente sau din timpul competiţiilor. S-au întâlnit situaţii de gimnaşti care au probleme cu coloana vertebrală după ce au renunţat la activitatea sportivă, de tensimeni, care au avut de suferit cu braţele, de handbalişti ce şi-au operat genunchii, de fotbalişti, ce au avut probleme cu tibiile, în funcţie de particularităţile fiecarei discipline sportive. Din păcate, unii sportivi au avut de suferit şi din cauza unor factori ce nu au depins de ei. Cred că sunt destul de puţine persoane care să nu fi auzit de nenorocirile care au avut loc la Hiroshima sau la Cernobâl. Dar cine ar fi crezut că şi Bucureşti-ul a avut un fel de Cernobâl? Revista „Sport în România” vă prezintă dramele unor sportivi care au avut enorm de suferit din cauza iradierilor cu substanţe radioactive din Bucureşti. Zona despre care povestim se întinde undeva, nu departe de stadionul Giuleşti, lângă uzinele Griviţa, mai exact la fabrica de Utilaj Chimic. Una dintre victime, Petre Barbu, fost rugbyst şi arbitru de performanţă a povestit cum şi-a pierdut ambele picioare din cauza unei boli declanşată de iradierile de lângă locul de muncă. Iar un alt fost rugbist, Mihai Ţibuleac, a decedat din cauza iradierilor.

 

Griviţa Roşie pentru sportivi

Petre Barbu a debutat în 1967, la juniorii Rapidului, că nu era Locomotiva atunci. “În '70 am terminat junioratul şi am jucat câteva meciuri la echipa mare, la Rapid, în Divizia A, iar prin '71 m-am trezit luat în armată la Dinamo. Am plecat de la Dinamo, am ajuns la Griviţa Roşie, iar asta se întâmpla prin '71-'72. Am stat la Griviţa până în '80. Acolo am prins cea mai bună parte a carierei, cu două titluri de vicecampion, cu turnee multe, cu deplasări. După perioada de la Griviţa Roşie, terminasem studiile superioare, îmi făcusem o familie, am revenit din nou la prima dragoste, la Rapid. Am jucat încă vreo trei ani acolo şi cam asta a fost. Am fost internaţional de juniori în 1970, am participat la Campionatul European, apoi prin divizia internaţională B şi la tineret. La echipa mare nu am fost decât rezervă. Am jucat în jur de 20 de meciuri la echipele naţionale. În primul eşalon am evoluat timp de 10 ani şi am jucat în jur de 15 meciuri pe sezon”, declara rugbystul. Petre Barbu, cu un psihic de fier după practicarea sportului, dar care nu avea de unde să ştie că va plăti scump perioada petrecută la Griviţa Roşie.

 

Cernobâlul din Bucureşti

Fostul rugbyst a lucrat acolo la secţia Vagoane, deoarece nu-i plăcea munca de birou, deşi absolvise o facultate. El spunea că boala a venit pe neanunţate. Diagnosticul dat de medic a fost crunt: arteriopatie obliterantă “Boala asta te lasă în pace numai când ajungi la cimitir. Totul a plecat de la mediul de iradieri cu care aveam contact. Nu îmi plăcea munca de birou. Şi după ce am terminat facultatea am mai stat 2-3, ani tot pe post de muncitor. Lângă Griviţa, la vagoane, unde lucram eu, erau firme cu chimicale şi de acolo a plecat totul. Am lucrat vreo douăzeci şi ceva de ani acolo. Fizic am fost afectat treptat, primul picior mi s-a tăiat prin '93, şi mai mergeam în cârje, iar în '99 mi s-a tăiat celălalt. Că zic ăştia de Cernobâl... noi am avut la Griviţa iradieri mai multe”. Între timp a urmat cariera de arbitru internaţional. “Am debutat ca arbitru cu ecuson în Divizia A în '84. În '90 am făcut cursurile de arbitru internaţional şi tot atunci am terminat cu totul pentru că a intervenit boala asta. După apariţia bolii, în '92 am terminat toată activitatea. Ca arbitru cred că am aproximativ 100 de meciuri conduse la Divizia A, iar la nivel internaţional am condus vreo 10-12. Erau puţine în perioada aia, nu ca acum, când sunt o mulţime de competiţii. E păcat că am pierdut vreo 10 ani din arbitraj, deoarece a trebuit sã renunţ, din cauza bolii, pe la 40 de ani. Erau anii de după Revoluţie, iar rugby-ul începuse să se mişte şi să se mai iasă prin alte ţări”.

 

Mihai Ţibuleac a murit din cauza iradierilor de lângă Griviţa

Din nefericire, din cauza iradierilor de la uzina de Utilaj Chimic de lângă Griviţa Roşie CFR au avut loc şi drame. Petre Barbu povesteşte că printre persoanele care au plătit cu viaţa din cauza iradierilor s-a numărat şi o glorie a rugby-ului românesc, Mihai Ţibuleac. ”Mulţi dintre colegii mei de serviciu şi chiar din lumea sportului au trecut deja pe lumea cealaltă. Era şi Mihai Ţibuleac, care a lucrat tot acolo cu mine, iar el era un om extraordinar. Eu am mai fumat, am mai făcut câte o prostie. Dar Mihai nimic, era foarte cuminte. Mihai a lucrat acolo, iar la 62 de ani s-a dus, săracu’. A fost o celebritate în lumea rugby-ului. Ghinionul lui e că a lucrat în mediu toxic lângă Uzinele Griviţa. A murit din cauza iradierilor emanate de la fabrica de Utilaj Chimic. La câteva luni dispăreau câte două-trei persoane.  Fabrica de Utilaj Chimic avea aproximatic 5.000 sau 6.000 de oameni şi parcă nici nu se observa lipsa lor. Ca salariat purtam un gen de ecuson care cică măsura nivelul radiaţiilor, dar, de fapt, arăta ce le trebuia comuniştilor. Actualmente, la fabrica de Utilaj Chimic nu mai există decât o secţie care nu mai utilizează materiale care să emane radiaţii” a declarat Petre Barbu.

 

”Aşa era pe vremea lui Ceauşescu”

În perioada de invaliditate, Petre Barbu nu a putut sta departe de pasiunea lui, sportul, participând la diverse competiţii dedicate persoanelor cu handicap. “Am fondat un club în Bucureşti, afiliat la federaţie, cu personalitate juridică cu tot. Am participat cu la Campionate europene, am fost la turnee prin Marea Britanie, aveam şi medalii. Găseam persoane care să poate să facă ceva în sportul cu handicap, care însemna un tenis de masă, badminton sau şah. Am participat la multe competiţii, am fost şi la un festival internaţional al tineretului cu handicap. Am văzut acolo oameni din diferite ţări cu tot felul de dotări, iar însoţitorii erau mai mulţi decât participanţii. Aveam o fundaţie care îmi asigura corespondenţa, telefoane şi o maşină dotată special. Când acea fundaţie nu a mai putut să mă ajute am rămas ca mort. Erau şi câţiva foşti sportivi, de prin provincie, de pe la haltere, care sunt şi acum, dar nu de mare performanţă”. Petre Barbu mai povesteşte despre un episod cel puţin misterios din perioada comunismului. ”Dom’le, banda e goală, nu se poate, unde a dispărut imaginea? Filmul e şters, imposibil, ce s-a întâmplat?”, asta era replica celor se uitau peste benzile care veneau de la studiourile Buftea. Le-a trebuit ceva timp până să descopere cauza care provoca developarea accidentală a filmelor. De vină erau acele radiaţii blestemate de al fabrică. S-au făcut raportări, plângeri. Nimic însă nu s-a mişcat. Cei cu filmele au început să ocolească zona, dar oamenii au rămas, iar sănătatea lor se developa puţin câte puţin. Aşa era pe vremea lui Ceauşescu”, a mai povestit fostul rugbist.

Cu toate că soarta l-a lovit crunt, fiindu-i amputate ambele picioare, Petre Barbu s-a luptat cu viaţa până în ultima clipa. “A depins cel mai mult de Cel de sus, care m-a băgat în "cantonamentul" ăsta pentru restul vieţii. După o prea lungă suferinţă, Petre Barbu a decedat la data de 19 aprilie 2012. Odată cu el, încă o victimă a comunismului îşi afla sfârşitul. 

Iubitorii sportului au din nou motive de bucurie: A apărut numărul 13 al revistei “Sport în România”!

Directorul General, Dumitru Graur, a realizat în acest număr al revistei un interviu exclusiv cu Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internațional Olimpic – „Bucureștiul poate candida pentru organizarea Jocurilor Olimpice!”. Din sumarul acestui număr al revistei de educaţie şi cultură sportivă spicuim: reportaj despre Ziua Olimpismului Românesc – “Emoții sub cupola Ateneului“, material cu Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR – “Eroul principal a fost campionul român“ și  discursurile președintelui României, Traian Băsescu, președintelui CIO, Thomas Bach și al președintelui COSR, Alin Petrache. De asemenea, în paginile revistei puteți găsi reportaje despre Maratonul Internațional București – “Alergați, alergați și iar alergați“, atletism – “Ultima cursă“, rugby – “Legea Zimbrilor“, baschet – “Dream Team Ploiești“ hochei – “Legenda care refuză să depună armele“, tenis – “Echipă frumoasă, victorie muncită“ și “Halep, între cele opt perle ale coroanei“, box – “Drumul de întoarcere spre înălțimi“, MMA – “Pumni de fier, caracter de gladiator“, hipism – “Salonul Calului, noblesse oblige“, personalități – “Ana Pascu, o viață dedicată scrimei“, fotbal – “Cele mai scumpe patru meciuri din istoria sportului românesc“, “Frica nu păzește golul“ și “Trofeul Iosif Petschovschi rămâne în România“ și materiale din serialele “Sport şi sănătate” – Sportul ajută memoria și “Să învăţăm un sport”: Oina – Mărirea și decăderea sportului național.

013 Revista Sport în România Nr. 13 (Format Digital)

  • Cod produs: rev_sir_13
  • Valabilitate: In Stoc
  • 13.96RON

  • Fara TVA: 12.81RON

Tags: revista, sport in romania