biletul zilei cu meciuri din fotbal biletul zilei pariuri biletul zilei de azi
  • 015Revista Sport în România Nr. 15 (Format Digital)

Interviu cu Ivan Patzaichin la împlinirea vârstei de 65 de ani

PENTRU COPIII DIN DELTĂ, A VÂSLI A DEVENIT O RUŞINE

 

Dumitru Graur: La mulţi ani, dragă Ivan! Cum e la 65 de ani, împliniţi pe 26 noiembrie?

Ivan Patzaichin: Mulţumesc. Dar încă nu-mi dau seama cum e. Totul mi se pare normal, activitatea merge şi asta e important. Să fim sănătoşi în primul rând, şi să ducem până la capăt ceea ce am început în ultima vreme. Având o asemenea echipă de tineri în spate, foarte pătrunşi şi devotaţi în proiectele noastre, te face şi pe tine să te simţi mult mai puternic. Chiar de multe ori soţia îmi spune „alergi mai mult ca-n tinereţe”, dar eu chiar nu simt, pentru că îmi place ceea ce fac.

- Bine, o să vorbim despre asta, dar puţin mai târziu. Deocamdată îţi propun să o luăm cu începutul! Toată lumea ştie că te-ai născut în satul Mila 23, comuna Crișan, părinţii Vicol și Alexandra, într-o familie de lipoveni. Te-ai născut în ziua în care în sat se sărbătorea Hramul Bisericii din Mila 23, iar părinții săi au decis să porţi numele Ivan, sfântul zilei respective.

- Sărbătoreşte şi în continuare! Şi ieri am vorbit cu ei, acolo lucrurile nu s-au schimbat aşa de mult… Nu e Ivan, e Ioan Gură de Aur, pe vechi, dar la noi se spune “cu mustăţi de aur”. Adică Ivan cu mustăţi de aur! E acelaşi sfânt, dar la noi se sărbătoreşte cu o diferenţă de două săptămâni. Fiind născut chiar de hram, asta a fost în avantajul meu, fiindcă nu se putea să nu fiu sărbătorit în fiecare an, că era sărbătoare mare!

- Eraţi o familie de oameni credincioşi?

- Păi, asta era prima regulă: de sărbătoare, dimineaţa mergeam la biserică, după aceea era masa de prânz, cu bunătăţi-uri şi seara la horă, până târziu… La noi tradiţiile, regulile sunt foarte stricte; în legătură cu comportamentul, cu băutura, lucruri care nu erau interzise, dar popa ne mai certa. Fumatul era însă interzis. Când ne spovedeam, popa ne punea să facem mătănii, şi stăteam nopţi întregi dacă făceam greşeli. Eu nu fumam, dar dacă am minţit trebuie să mă spovedesc şi primeam pedepse. Nu aveai cum să nu-i spui preotului la biserică!

- Ce înseamnau “bunătăţi-uri” pe vremea aceea, Ivan?

-  De sărbători, şi mai ales de hram, se puneau pe masă lucruri deosebite faţă de ceea ce mâncam toată ziua: se tăia purcel, se tăia o găină frumoasă, se pregătea cu carne. Că în rest, dimineaţa, prânz şi seara, era numai peşte.

- Mi-a povestit cineva, cu mulţi ani în urmă, că în Delta circula o vorbă: “ai grijă de bani, ia-ţi băutură de ei, că banii se duc”!?

- (râde) Poveşti sunt multe. Eu nu i-am putut condamnat niciodată pe pescarii din Deltă. Din contră, i-am apreciat, fiindcă erau nişte oameni care munceau, plecau cu noaptea-n cap, dis-de-dimineaţă şi se întorceau noaptea, tot pe întuneric. După atâtea ore de muncă, frânţi de oboseală, neexistând niciun fel de altă distracţie, se duceau la cîrciumă, dar dacă luau un singur pahar de votcă sau două, era suficient! Aşa era viaţa lor.  În ce mă priveşte, mă întâlnesc câteodată cu prieteni pe care nu i-am mai văzut de mult, şi uneori îmi spun: Ivan, când mai facem şi noi o băutură?! Iar eu, câte o dată îi întreb, alteori nu am curaj să le zic: Dar când am mai făcut, ca să mai facem şi acum?

- Dacă ai fi fost un băutor, n-ai fi avut cariera pe care ai avut-o…

- N-aveai cum! Eu abia la 23 de ani am băut prima bere. Şi chiar nu mi-a plăcut. Eu chiar şi acum, când beau vin, pun şi cola; Muscat Ottonel dacă beau, pun cola.

- Cât de important a fost în viaţa ta, bunicul tău? Am citit undeva că îi eşti şi astăzi recunoscător.

- Foarte important. Bunicul era o persoană foarte specială. Şi nu numai pentru mine, cam pentru toţi cei din sat. Nu avea nicio funcţie, era pescar, dar foarte mulţi veneau şi-l rugau să le dea un sfat, să le spună una şi alta. Eu ţin minte că avea ziare, era abonat, dar şi multe cărţi, şi cărţi cu poveşti. Ori asta era bucuria noastră, a nepoţilor. Eu eram chiar casă lângă casă cu bunicul şi foarte, foarte des rămâneam la el. Ne spuneam poveşti, cu regi şi împăraţi, iar eu de multe ori adormeam acolo. Peste ani am făcut legătura, atunci nu puteam înţelege, când ne spunea: “Şi noi am avut rege!” Dar am ţinut minte şi după Revoluţie am fost între cei care l-au primit pe Majestatea Sa când a venit în ţară a doua oară, atunci, în ’92.

 

Câteodată mai adormeam în barcă…

- La 16 ani ai devenit ajutor de pescar, în barcă cu tatăl tău…

- Da, nu aveam altceva de făcut. Dacă terminai şcoala generală, nu mai aveai ce să faci. Ori plecai la un liceu, la Tulcea, ceea ce era foarte complicat pentru familie, ori singura treabă era, ca să nu stai ca un trântor acasă, să te apuci de muncă. Nefiind încă major, singura variantă era să fiu ajutor de pescar, pe lângă tata. Mergeam zi de zi cu tata la pescuit. Apoi, era o perioadă de toamnă când trebuia să te aprovizionezi cu lemne pentru iarnă. Eram nevoiţi să facem în jur de 40 km în barcă până la locul de unde luam lemne de foc, tata cu o barcă, eu cu o barcă. De obicei plecam pe înserat şi mergeam toată noaptea, după aia toată ziua tăiam şi încărcam bărcile şi următoarea noapte trebuia să venim înapoi, acasă. De multe ori, eu mai adormeam, că eram încă tânăr, copil şi cam firav, iar tata, când auzea barca hârjiînd stuful, striga la mine: hei, scoală-te, hai că trebuie să ajungem acasă!  

- Şi cum ai ajuns la sport?!

- Aveam trei consăteni, Afanase Sciotnic, Serghei Covaliov şi Calabiciov, care ieşiseră campioni mondiali la Grunau, în fostul RDG, în 1966. Eu, văzându-i în ziare, cu pozişoarele ale care apăreau, ba chiar şi la televizor i-am văzut, că aveam un televizor la Căminul cultural, unul din ăla rusesc, cu cutia mare şi ecranul foarte mic, mi-am zis: dacă ei au ieşit, eu de ce nu? Că eram din acelaşi sat, ştiam aceleaşi lucruri ce ştiau şi ei, adică să vâslesc, că între timp devenisem expert! Pe vremurile alea, neexistând club în Tulcea, Steaua şi Dinamo aveau un obicei să selecteze sportivi din Deltă. Regula era de fapt la încorporarea în armată, atunci aveau posibilitatea să-i ţină vreo doi ani, să-i selecteze şi tot aşa s-a întâmplat şi cu cei trei consăteni ai mei, care au ieşit campioni mondiali. Şi când au venit acasă, i-am rugat să mă înscrie şi pe mine. Şi în martie ’66 au venit cu o scoatere din producţie pentru mine, pentru o lună de zile, ca să vin la verificări, la Dinamo. Şi aşa am pornit eu la drum.

- Cine era antrenor atunci la Dinamo?

- Antrenorul principal era Radu Huţan, renumitul antrenor. La lot era şi Nae Navasart, dar lotul olimpic pentru Mexic era aproape definitivat. Dar un cuvânt de mulţumire trebuie să am, odată în plus, pentru Simion Ismailciuc, care se ocupa direct de grupa de canoe de la Dinamo. Simion a fost cel care a simţit primul că e ceva în mine care promite, chiar dacă nu arătam deloc a un sportiv. Eram destul de firav. Dar „badea Xenea”, cum îi spuneam lui Ismailciuc, m-a ajutat enorm. Fiindcă în primele două săptămâni eu n-am izbutit să stau nicio secundă în barcă, tot timpul mă răsturnam, Şi-ţi dai seama, era martie, pe Snagov mai erau şi sloiuri în apă, numai bine nu-mi era. El s-a urcat cu mine în barcă şi mi-a arătat câteva detalii în tehnica de a o stăpâni şi de a vâsli, ca să nu mă mai răstorn. Şi ca să mergi drept, fiindcă intenţia era să vâsleşti pe o parte şi să faci cercuri în apă!

- E greu să-ţi echilibrul în barcă?

- În canoe e cel mai greu! Cred că e cel mai greu sport. Trebuie să stai într-un genunchi şi să vâsleşti fără să-ţi pierzi echilibrul, şi să vâsleşti drept. În caiac e mai simplu: stai la nivelul apei, ai şi un scăunel, şi cârmă şi tragi pe ambele părţi, e mult mai uşor din punct de vedere tehnic. Bun, şi în următoarele două săptămâni, după ce mi-a arătat el, eu am început să prind foarte repede mişcarea, şi le-am dat chiar încredere să îmi mai prelungească scoaterea din producţie de la cherhana. Şi aşa a pornit drumul meu. Care n-a fost deloc aşa simplu; că toată lumea ştie: Ivan –aur, Ivan – campion olimpic... Dar n-a fost deloc aşa. Mai ales la început, eu venisem să ies campion, însă la primul concurs, era un campionat de juniori pe 5.000 de metri; la antrenamente eram deja cel mai bun, însă la concurs am avut ghinion că m-au descalificat. Apoi, la prima mea ieşire la un concurs în străinătate, unde l-am bătut pe campionul olimpic chiar la el acasă, la Grunau, iar m-au descalificat, că au zis că am depăşit culoarul cu vâsla. Doar nu era să ia bătaie campionul olimpic de la un junior! După aia, prima cursă din Mexic (JO de la Mexico City, 1968 – n.n.) simplu pe 500 metri, după ce am condus-o, m-am blocat şi n-am mai putut să vâslesc deloc. La un moment dat eram primul şi nu mi-a venit să cred. M-am întors să văd unde sunt ceilalţi, m-am dezechilibrat, că erau valuri laterale şi nici n-am mai ajuns la linia de sosire... eram complet blocat. M-au luat pe braţe din barcă, m-au dus la cabinet şi m-au masat cu ceva, să mă lase durerile. După o oră era cursa pe o mie de metri şi mulţi n-au crezut că eu pot să mai iau startul la ea. Erau înnebuniţi toţi cei din delegaţie, erau convinşi că am ratat şi proba cealaltă. Dar soluţia m-a încălzit şi mi-a dat drumul la spate, am ieşit afară şi am câştigat împreună cu Serghei Covaliov medaliile de aur. Fără probleme! O bucurie imensă pentru mine, să devind campion la 18 ani. Dar după aceea s-a zis despre mine „eh, este doar un puşti, a avut noroc cu Covaliov în barcă”. Serghei era deja campion mondial, era mai mare ca mine cu şase ani, era un sportiv în vână. Chestia asta m-a deranjat şi atunci mi-am zis că la următoarea Olimpiadă trebuie să câştig şi în simplu, ca să le astup gura la toţi. Şi timp de patru ani m-am pregătit special pentru simplu. Şi patru ani am visat să ies campion la simplu, în concursul olimpic de la Munchen! Şi atunci, întâmplarea a făcut ca din start, în serii...

Din descalificat, medaliat cu aur!

- Da! Este legendară povestea cu pagaia ruptă în timpul calificărilor din timpul Olimpiadei din 1972… Când ai vâslit doar cu un ciot, ca să treci linia de sosire, mult în urma celorlalţi concurenţi!

- Dar vă daţi seama ce a însemnat pentru mine: să te pregăteşti patru ani pentru o cursă, să crezi că vei câştiga şi când colo, ghinionul să ţi se întâmple tocmai ţie! Ce vreau să-ţi spun, e că eu mereu am mers greu la început, ba cu descalificări, ba cu ghinion, cu pagaia ruptă, dar în schimb am avut ambiţia de a mă lupta şi de realiza ce mi-am propus. Aşa că nici la Munchen n-am vrut să nu mă las. Pe vremea aia se întâmplau destul de des astfel de accidente; nu existau nici bărci, nici vâsle din carbon şi alte materiale, pagaiele erau din lemn şi mai crăpau din când în când de la atâta vâslit. Chiar era o regulă să poţi avea şi una de rezervă, pe care lăsai la arbitru. Eu am făcut semn ca să oprească cursa, cum era regulamentul, dar nu m-au văzut, sau s-au făcut că nu mă văd şi am trecut de linia de 25 de metri, în care se putea opri cursa. Aşa că nu erau decât două soluţii: ori mă opream şi pierdeam toată munca de patru ani, ori încercam să termin cu pagaia ruptă, indiferent de timpul obţinut, ca să pot participa la recalificări. Şi am tras cu chiotul ăla, totul era să nu mă răstorn şi nici să nu ies de pe culoar cu aşa o vâslă, spectatorii mă aplaudau în picioare, crezând că sunt unul slab şi nici n-au văzut că nu mai aveam pagaia întreagă. Apoi a trebuit să se facă o contestaţie, fiindcă oficial eu deja figuram ca abandon. Abia a doua zi, după şedinţa oficialilor, m-au lăsat să concurez.   

- Apoi ai câştigat la rând recalificările, semifinalele şi finala probei, obţinând aurul olimpic! Însă la proba de dublu n-aţi izbutit decât argintul...

- La dublu, nici la fotografie n-au izbutit să ne despartă! Le-au dat aurul ruşilor pentru că aveau atacul, dar pe fotografie nu se vede absolut nicio diferenţă faţă de noi, care am luat doar argintul.

- Am să-ţi pun o întrebare aici: crezi că astăzi un asemenea exemplu de eroism sportiv, cum s-a întâmplat la Munchen, ar mai avea ecou în rândul tinerei generaţii de astăzi?

- De ce nu? Tinerii noştri au nevoie de exemple. Au nevoie de încurajare, de sprijin în primul rând, de la toţi cei care avem această posibilitate şi, cum să zic, poate puterea de a le povesti şi de a le arăta cum am reuşit noi. Mi-ar fi plăcut să mai existe imagini cu mine în timpul acelei curse de pomină, dar nu cred să mai fie!

- Pletele tale în vânt şi alura de aprig “lup de mare”, ars de soare şi vânturi, ţi-au creat o imagine foarte specială, extrem de uşor reconoscibilă pe arenele sportive ale anilor ’70 şi ’80. Ai fost poreclit de altfel “indianul” de lumea din kaiac-canoe. Te mai recunoşti azi în acea imagine de tinereţe?

- Eu am rămas ataşat de acea imagine, foarte personală pe care o aveam. Aveam plete şi purtam bentiţă, ca să le strâng în jurul capului. Îmi făcusem chiar o superstiţie din acele bentiţe, unele erau deja cârpe, dar le foloseam în continuare, eram convins că îmi aduceau noroc. Dar mai am ceva să-ţi spun, legat de bentiţe. Acum 3 ani, la festivalul nostru (eveniment organizat în fiecare an de Ivan Patzaichin în Deltă – n.n.), ştii că avem un parteneriat cu maratonul TID; sunt nişte nebuni care pleacă din Germania şi coboară pe Dunăre, vin la Tulcea, participă la festival şi după aia mergem două zile la mare; ei fac asta de vreo 57 de ani… Şi vine la noi un reporter de televiziune din Germania, care-i însoţea şi ne zice: “Ne-a spus Lowe, fostul meu mare adversar din tinereţe cu alte cuvinte, că dacă ajungem în România să-l căutăm pe unul care seamănă cu Speedy Gonzales”… Dar Doru, partenerul meu, zice: “Uite-l, e chiar în faţa ta”!

- Bine, ai avut de luptat în timpul comunismului pentru pletele alea!

-  Da, aşa este. Dar nu m-am lăsat! Primeam tot felul de critici, dar mă făceam că nu aud. Nu puteau să mă tundă, iar pe stradă nu prea ieşeam singur, că erau unii care te tundeau cu forţa, dacă te prindeau. La evenimentele speciale, îl aveam pe nea Virgil de la Dinamo, frizerul care mă dădeau pe păr cu apă cu zahăr şi lămâie, că se lipea strâns pe cap, iar coada o băgam pe sub guler, să nu se supere generalii şi tovarăşii de la partid. Mă făcuseră ofiţer, dar trebuia obligatoriu să fiu şi membru de partid. La Dinamo aveau lunar o şedinţă de partid şi mă tot ruga secretarul să mă tund şi să vin la şedinţă. Eu l-am tot amânat vreo şase ani, până când unul din ăia mari s-a hotărât şi le-a spus: făceţi-l şi aşa, că aşa îl ştie lumea! Şi pe 30 octombrie 1978, m-au făcut.   

Mi s-a părut ciudat să fiu statuie

- Ai participat la 5 editii ale Jocurilor Olimpice de Vara, între Mexico 1968 si Los Angeles 1984, cucerind 7 medalii: 4 de aur şi 3 de argint. Ai obţinut de asemenea 22 de titluri la 11 ediţii ale Campionatelor mondiale şi o medalie de aur la Campionatele europene. După socoteala mea, sunt 30 de medalii, dintre care 14 sunt medalii de aur!

- Aş fi putut să am mai multe la Europene, dar într-o vreme Campionatele Mondiale şi cele Europene au fost comasate. Da, e un palmares bun, şi eu mă mândresc cu el! 

- Ai şi cu ce! Altceva: eşti unul dintre foarte puţini sportivi care au o statuie încă din timpul vieţii! În faţa clubului Dinamo, pe Şos. Ştefan cel Mare, statuia din bronz a lui Ivan Patzaichin, realizată de sculptorul Alexandru Papuc, domină încă din 2002, de la înălţimea de 3,4 metri, întregul peisaj. Din câte ştiu, nu ai fost de acord iniţial cu această onorantă postură!

- Mi s-a părut ceva ciudat. Cum să ai statuie, când tu eşti în viaţă? Mi s-a părut ciudat şi am încercat să evit idea. Dinamo mă tot întreba dacă sunt de acord, iar eu evitam să le dau răspunsul. Până la urmă, fiindcă au motivat şi mi-au spus că vor să aibă un model pentru cei care intră pe poarta clubului prima oară, să fie ca un exemplu de sportiv care a reuşit, am acceptat.

- E frumoasă statuia?!

- Eu o văd foarte rar, că evit să mai trec pe acolo de ceva vreme. Mă mai sună prietenii câteodată şi-mi spun: “Ivan, te-am salutat şi nu mi-ai răspuns!”, eu mă sperii şi-i întreb unde s-a întâmplat asta, şi abia apoi aflu că era vorba despre statuia mea, nu de mine…

- Ai făcut parte din Clubul Sportiv Dinamo timp de 43 de ani, 18 ani în calitate de sportiv și 25 ani ca antrenor…

- (Lasă o pauză) Da.

Georgiana a fost sufletul meu în cariera sportivă

- Ivan, eşti căsătorit de 38 de ani cu Georgiana, care ţi-a dăruit o fată în 1977. Dacă se spune că în spatele fiecărui bărbat puternic stă o femeie puternică, cât de mult a contribuit Georgiana la crearea personalităţii celui care este astăzi Ivan Patzaichin?

- Foarte mult. Pentru că Georgiana practic s-a sacrificat de-a lungul carierei mele sportive, a înţeles de la început că eu sunt acela care merg spre performanţă şi ea totdeauna a fost sprijinul, sau cum să-ţi spun mai bine?, motorul meu din umbră. Pentru că, aşa cum ţi-am povestit mai devreme, nu întotdeauna veneai cu succes, şi ea a ştiut întotdeauna, din momentul în care eu am deschis uşa ştia, mă citea şi ştia cum să mă lase, cum să mă provoace ca să mă descarc… Ea a fost practic sufletul meu în cariera sportivă. Ceea ce nu mulţi sportivi au avut parte. Şi eu am avut elevi care erau foarte talentaţi, dar care n-au reuşit tocmai datorită familei, soţiilor care nu i-au înţeles. E un mare lucru să ai o asemenea soţie, şi aici cred că Dumnezeu m-a ajutat să aleg…    

- În anul 1990 ai primit din partea Comitetului Olimpic Internațional cea mai înaltă distincție a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic Colanul de Platină, fiind singurul sportiv român deținător al acestui ordin! În anul 2000 ai primit Ordinul Național “Serviciul Credincios” în gradul de Ofițer, iar în anul 2008 a primit Ordinul “Meritul Sportiv” în clasa I. De asemenea, în 2010 ai fost distins cu Decorația Regală “Nihil Sine Deo”, primit prin ordinul Majestății Sale Regelui Mihai I al României. Puţini oameni au asemenea distincţii, Ivan!

- Da, şi mă onorează. Mai ales cea primită de la Rege, a fost o surpriză foarte plăcută, pentru că pe mine mă leagă multe amintiri, apropos de bunicul meu, şi am fost întotdeauna alături de Casa Regală a României în aceşti ani. Poate că abia acum am realizat poveştile bunicului meu, care ne spunea despre regele nostru, dar cu mare fereală, că aşa erau vremurile.

- Presa te-a numit “amiralul” flotei noastre sportive, însă acum 10 ani pe 1 decembrie, de Ziua Românei, ai fost înaintat în gradul de general de brigadă al MAI, în rezervă! Aşadar, “amiral” sau general?!

- (se amuză) Amiral sportiv şi general, probabil după activitatea mea. Fiindcă de la sergent major la general, e un drum. Eu am început cu gradul de sergent major, în ’68, după Olimpiadă, şi toată cariera mea militară am mers încet, încet, niciodată nu am cerut să fiu avansat; o singură dată cred că am fost avansat la excepţional, eram în prezidiu la o plenară şi generalul Coman m-a întrebat ce grad am. După ce i-am spus, s-a mirat: “Cum, tu eşti doar locotenent major?”, după care la câteva zile m-am trezit căpitan.   

- De câţiva ani, după mai bine de 150 de medalii cucerite din postura de antrenor la marile competiţii, te-ai retras şi păreai dornic să ieşi complet din sport. A fost o decepţie, te-ai simţit nedreptăţit şi insuficient apreciat?

- (pauză lungă, ezită) Hm. Nu… De mult aveam de gând să fac ceea ce fac acum. Şi de mai mulţi ani, şi în 1996, da mai ales după Sydney 2000. Aveam tot felul de planuri de fundaţii, chiar încercam să fac, cu gândul de a mă întoarce către cei din zona Deltei. Şi tot am prelungit momentul, mereu am avut alţi sportivi de care mă ataşam şi îmi prelungeam, hai că mai stau un an, hai că mai stau patru ani… Până în 2009, când am fost dezamăgit că până şi oamenii de lângă mine m-au trădat şi am zis: e momentul să mă retrag.

După Vadu Oii mie îmi miroase deja a Deltă

- Cât de mult ai rămas ataşat de spaţiul mirific al Deltei Dunării, acolo unde ai copilărit şi unde se află înmormântaţi bunicii şi părinţii tăi?

- Enorm, că e locul meu natal. Fiindcă acolo mă simt acasă, într-adevăr! Păi, eu după ce trec podul de la Vadu Oii, deja mi se pare că îmi miroase a Deltă. Chiar şi pe Georgiana o întreb uneori: nu simţi aerul de Deltă?! Pentru mine e un loc minunat. Întotdeauna am apreciat oamenii de acolo, care formează o comunitate extrem de frumoasă. Oamenii sunt deosebiţi, dar important este să-i cunoşti. Să te aproprii de ei, că după aia nu mai scapi de ei. Şi întotdeauna am zis că ce am realizat eu de-a lungul carierei mele sportive, şi nu numai, s-a datorat faptului că m-am născut acolo şi am trăit anii aceia frumoşi de copilărie printre ei. Şi am învăţat foarte multe lucruri, unele dintre ele elementare, de respect faţă de muncă, de respect faţă de tot ce te înconjoară. M-au învăţat mai ales respectul ăsta care există între natură şi om. Pe vremea acea noi nu aveam nici miliţian acolo, era unul la vreo trei sate, nici gardă de mediu, sau “biosfera Deltei”, dar oamenii ştiau să aprecieze ce le dădea natura, erau cumva responsabili, ştiau să respecte şi să păstreze ce le dăduse Dumnezeu. Exista această responsabilitate, fiindcă era a lor, era sursa lor de venit. Acum lucrurile s-au schimbat mult în Deltă.

- Este momentul să te întreb de ce Delta noastră nu mai scoate campioni?!

- Am avut şi eu un şoc când am realizat despre ce este vorba! Făcând o analiză, în ultimii 15 ani nu a mai apărut niciun campion de acolo. Şi mă întrebam chiar eu ce se întâmplă. Ei bine, lucrul ăsta l-am realizat abia acum vreo patru ani, când ne-am dus cu asociaţia la Mila 23, satul meu natal şi am rămas foarte surprins când am aflat că la şcoala generală de 8 clase erau 73 de copii. Pentru un sat atât de mic, aşa mulţi copii! Şi am zis, hai să-i ajutăm cumva cu asociaţia, când vine luna septembrie şi se apropie şcoala, să le dăm nişte cadouri, ceva premii, chiar şi în bani, să-i sprijinim pe copiii ăştia. Şi ne-am gândit să facem un concurs. Nu aveam încă canotci (ambarcaţiune inventată de Ivan Patzaichin, combinaţie între lotca pescărească şi canoe – n.n.), dar ne-am gândit să facem o competiţie mai mult simbolică, cu bărcile pescarilor, ca să putem împărţi premiile. Spre surprinderea noastră nu s-au prezentat decât trei bărci, deci şase copii, că trăgeau câte doi în barcă. Noi aveam vreo zece premii de dat! Şi nu realizam deloc ce se întâmplă. Mi-am dat seama însă imediat, când la sosire i-am văzut pe restul copiilor aplaudându-i ironic pe cei care vâsleau! Ia uite-i şi pe fraierii ăştia cum vâslesc ca nişte moşi… Şi atunci am realizat că de fapt pentru ei e o ruşine să mai vâsleşti, contează acum numai barca cu motor, cât mai puternică, vâslitul pentru ei e o ruşine! Dar, dându-le premii, am fost şi cu o televiziune naţională acolo şi au avut ocazia să se vadă la televizor, astea i-au mişcat puţin. Că anul următor, acum aveam şi canotci, au venit foarte mulţi copii. Şi au început să mă întrebe: de ce nu faceţi pe mai multe categorii, şi pe mai multe distanţe? Iar în al treilea an, de câte ori mă duceam pe acolo, că mă duc foarte des, copiii mă întrebau: mai facem competiţie?, că noi începem să ne pregătim deja… Deci, se poate stimula, se poate face ceva dacă există preocupare şi interes.

 

Canotca ar trebui să devină simbolul Deltei!

- Ai conceput o ambarcaţiune proprie pe care ai botezat-o „canotcă", ea fiind o combinaţie între canoe şi lotcă. Ce viitor crezi că va putea avea acest concept?

- Ca şi în sport, eu am învăţat că pentru a fi 20 de ani sportivul numărul unu, trebuie să inventezi ceva, să vii mereu cu ceva în plus, că toată lumea e cu ochii pe tine. Şi te copiază, vrea să te egaleze. Şi ca să te menţii, trebuie să vii cu ceva în plus. Aşa e şi cu canotca. Idea este să promovezi tradiţionala noastră lotcă, care rămâne simbolul Deltei. Dacă vrei, cum e gondola în Veneţia! Ce e trist este că lumea a cam uitat-o. Nici nu se mai construieşte, nu prea mai sunt ateliere care să facă lotci, iar de vâslit doar bătrânii mai vâslesc. Lotca tradiţională e o ambarcaţiune grea şi greu de manevrat. Stai cu spatele când vâsleşti, e mult mai complicat. Şi atunci am creat, păstrând alura, păstrând simbolul o combinaţie între lotcă şi canoe, care e şi mult mai uşoară, doar vreo 40 kg, faţă de lotcă, care are câteva sute de kg. Se poate transporta mai uşor, o pui şi pe maşină şi te duci cu ea! Acum am început să diversificăm: am creat lotca turistică, lotca solară (cu panouri de alimentare – n.n.), astfel încât din ambarcaţiunea utilitară, tradiţională, să o muţi spre partea turistică. În idea că dacă vii în Deltă, trebuie obligatoriu să te plimbi cu barca! Încercăm să promovăm şi să aducem tradiţia înapoi, dar să facem bărci din lemn, că şi aşa e Delta plină de plastice! Nu prea mai sunt meseriaşi care să facă lotci, dar deja am pus bazele unei şcoli în care meşterul nostru, Paul Vasiliu, să vină şi să-i înveţe pe tineri să construiască bărci din lemn. Dacă va fi cerinţă de astfel de bărci, trebuie să le şi facă cineva. Asta nu înseamnă că “mâine”, ci trebuie timp. Ce s-a făcut în ultimii 25 de ani în Deltă a fost ceva haotic, o dezvoltare care n-a mai ţinut seama de tradiţii. Noi încercăm însă nişte proiecte pilot, “pesca-turism” spre exemplu, prin care să încercăm să-i facem pe câţiva operatori de turism din cadrul asociaţiei, cei care chiar merg pe idea asta, să promoveze genul acesta natural. Dacă aceste exemple încep să meargă, aşa poţi să schimbi lumea, nu prin forţare.

 - Ultima întrebare, Ivan: ai creat un brand “Ivan Patzaichin”! Şi eu aş putea spune că poate deveni un model de urmat pentru mulţi alţi sportivi, de cum ar putea să-şi folosească imaginea proprie pentru a obţine venituri în afara activităţii sportive…

- Brandul “Patzaichin” l-am creat tocmai în idea proiectelor sociale din Deltă. Pentru că, făcând o analiză aşa, a ultimilor ani, toate proiectele sociale au trăit atâta timp cât au fost subvenţionate. Iar noi am făcut proiectul Patzaichin, atât pe partea de bărci, cât pe fashion, în idea de a face o sursă financiară pentru proiectele noastre sociale. Pentru că numai aşa poţi să trăieşti şi să ai viaţă. În idea că o bună parte din ce produce brandul “Patzaichin” se duce la proiectele sociale din Deltă. Iar eu personal sper să dureze cât mai mult cu putinţă.  

Subtitlurile aparţin redacţiei

 

Citate

“La Munchen nu erau decât două soluţii: ori mă opream şi pierdeam toată munca de patru ani, ori încercam să termin cu pagaia ruptă, indiferent de timpul obţinut, ca să pot participa la recalificări. Apoi am câştigat medalia de aur!”

 

“Mi s-a părut ciudat să am statuie fiind în viaţă. Până la urmă, fiindcă Dinamo a motivat şi mi-a spus că vor să aibă un model pentru cei care intră pe poarta clubului prima oară, să fie ca un exemplu de sportiv care a reuşit, am acceptat”

 

“Tradiţionala noastră lotcă rămâne simbolul Deltei. Cum e gondola în Veneţia! Ce e trist este că lumea a cam uitat-o. Nici nu se mai construieşte, nu prea mai sunt ateliere care să facă lotci, iar de vâslit doar bătrânii mai vâslesc. Poate cu canotca vom readuce tradiţia”

Sanătate

 

Hidratarea corectă în sport

 

Diana Sima

Hidratarea corectă în sport ia în calcul tipul, durata şi intensitatea activităţii. O corectă hidratare implică momentul şi tipul de băutură, mineralele, tipul de carbohidraţi, tonicitatea (presiunea osmotică), ţinând cont de particularităţile fiziologice ale activităţii fizice.

FIZIOLOGIE. O băutură specială pentru sport trebuie să aibă următoarele calităţi:

- să compenseze pierderea de fluide din corp datorită transpiraţiei;

- să înlocuiască mineralele pierdute prin transpiraţie;

- în cazul unui efort de lungă durată, să fie o sursă de energie sub formă de carbohidraţi;

- să fie fără conţinut de zahăr, sau cu conţinut mic de zahăr;

- să fie cu caracter izotonic sau hipotonic;

- să aibă un gust plăcut şi răcoritor.

 

LICHIDELE PRE-, INTRA- ŞI POSTCOMPETIŢIONAL

 

O condiţie preliminară pentru fiecare activitate sportivă este o balanţă echilibrată a fluidelor chiar de la început. Chiar înainte de antrenament sau competiţie, sportivii ar trebui să bea 0,3-0,5 litri de lichide. Cu cât se află mai multe lichide în stomac, cu atât mai repede fluidul ajunge în intestinul subţire (efectul de volum).

 

TONICITATEA - PRESIUNEA OSMOTICĂ (Hipotonic - Izotonic - Hipertonic)

 

Orice fluid în care sunt dizolvate elemente ca mineralele şi/sau carbohidraţii exercită o anumită presiune osmotică. Este vorba despre forţa cu care soluţia respectivă atrage apa. Osmolaritatea este deci o măsură a particulelor dizolvate într-o anumită cantitate de lichid. Dacă o anumită soluţie are aceeaşi  presiune osmotică cu cea a sângelui, atunci numim acea soluţie izotonică.

 

Table (NU prea inteleg cum vin tablele astea?? Probabil trebuie aliniate)

HIPOTONIC IZOTONIC    HIPERTONIC

1. Mai puţine elemente dizolvate decât în sânge          Acelaşi număr de elemente dizolvate ca şi în sânge             Mai multe elemente dizolvate în soluţie ca în sânge

2. Absorbţie rapidă a apei Viteză de absorbţie maximă          Rehidratare mai scăzută

3. Apă plată, apă minerală, ceai de fructe sau de plante, sucuri naturale foarte diluate, bautura cu minerale şi vitamine PEEROTON     Mixuri de sucuri de fructe, băuturi izotonice, bautura cu minerale si vitamine PEEROTON în concentraţie mai mare    Sucuri naturale nediluate, limonada, ice tea, băuturi energizante

4. Pentru o rehidratare rapidă. Înainte şi după efort cu scopul de suplini pierderea de minerale şi păstrarea volumului sanguin şi a nivelului de glucoză din sânge.          Pentru energizare sau pentru reîncărcarea rezervelor. Nepotrivit doar pentru rehidratare, pentru că se absorb fluide din corp pe termen scurt, pentru a aduce băutura consumată la aceeaşi concentraţie de elemente ca şi sângele.

 

 

Final tabel

ADAPTAREA LICHIDELOR LA ACTIVITATE. Ce tip de băutură pentru ce ocazie?

 

La alegerea unei băuturi potrivite pentru sport, denumirea declarată de hiper-, hipo- sau izo-tonică nu constituie un semn al calităţii acesteia. Esenţial pentru o regenerare rapidă este compoziţia de minerale şi momentul în care se consumă băutura. Viteza de absorbţie a unei băuturi depinde de rata de golire a stomacului şi de conţinutul de carbohidraţi şi de sodiu, deci se impun următoarele tipuri de băutură în funcţie de momentul consumului:

 

PRECOMPETIŢIONAL, ÎNAINTE DE ANTRENAMENT. Înainte de antrenament/competiţie - ajunge doar apa?

Apa simplă se elimină foarte repede din stomac, rămâne însă mai mult timp în intestinul subţire provocând de exemplu la alergare o senzaţie neplăcută. Apa este greu reţinută de corp (are grad de retenţie scăzut) şi duce rapid la necesitatea de urinare. Pentru a compensa de exemplu o pierdere de lichid din organism de 1 litru, e necesar să consumăm cca. 2 litri de apă. Iar prin gust, apa nu stimulează reflexul de a bea şi astfel duce la pierderi de sodiu suplimentare. Prin combinarea unei cantităţi precise de carbohidraţi şi sodiu, se obţine pe de o parte o întârziere a golirii stomacului,iar pe de altă parte, o absorbţie mai rapidă în intestinul subţire.

(aici e la fel!)

INTRACOMPETIŢIONAL. În timpul antrenamentului/competiţiei - compensarea pierderilor de lichide, energie şi electroliţi

În principiu, o băutură sport trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

- înlocuirea lichidelor pierdute prin transpiraţie;

- alimentarea cu energie a organismului;

- eventual o alimentare cu minerale.

Pentru eforturi fizice care durează sub o oră, pierderea de lichide poate fi compensată cu băuturi hipotonice. Acestea trebuie să fie fără alcool, fără cofeină şi să nu conţină zahăr. Se potrivesc cel mai bine ape minerale, sucuri de fructe puternic diluate în proporţie de 1:2 sau băutură cu minerale şi vitamine Peeroton.

În cazul eforturilor fizice extreme, care sunt însoţite de o pierdere mare de lichide prin transpiraţie, cât şi în cazul activităţilor care durează mai mult de o oră, este necesară hidratarea cu băuturi care să compenseze pierderile de minerale şi carbohidraţi. În acest caz se impun ca obligatorii folosirea băuturilor hipotonice sau izotonice. Pentru ca energia din sânge să fie disponibilă perioade mai îndelungate şi pentru ca pancreasul să nu fie obligat să elimine o cantitate mare de insulină, este necesară consumarea de carbohidraţi complecşi. Carbohidraţii sub formă de fructoză sunt potriviţi doar într-un procent de o treime din totalul cantităţii de carbohidraţi, pentru a elimina riscul de diaree.

În cazul sporturilor de anduranţă, în condiţii de căldură excesivă, asigurarea continuă a organismului cu lichide este esenţială. În lupta cu ceilalţi competitori se poate uita uşor de aprovizionarea regulată a organismului cu lichide. Se poate seta de exemplu cronometrul personal să emită un semnal la fiecare 15 minute, pentru a nu uita să beţi. Dacă într-o competiţie începeţi să beţi în momentul în care se instalează senzaţia de sete, este deja prea târziu. Sportivul nu bea în timpul competiţiei pentru a-şi stinge setea, ci pentru a-şi păstra cât mai bine capacitatea de efort !

 

POSTCOMPETIŢIONAL. După antrenament/competiţie

Cu tot conţinutul mare de electroliţi, transpiraţia, în comparaţie cu lichidele corporale, este hipotonică. Deci în transpiraţie sunt dizolvate mai puţine particule decât în plasma sanguină. O prioritate absolută după un efort fizic o constituie compensarea pierderii de apă. În concluzie, pentru o compensare a lichidelor din organism este suficientă consumarea unei băuturi hipotonice pentru a restabili echilibrul dintre conţinutul de electroliţi şi apă.

O băutură ideală pentru rehidratare ar trebui să conţină 40-60 g carbohidraţi sub forma unor zaharuri complexe, de exemplu maltodextrină, cât şi 400-1.000 mg sodiu/litru. Dacă conţinutul de carbohidraţi se află sub această valoare, energia livrată organismului este insuficientă. Dacă valoarea este cu mult mai mare, apa va trece în sens opus, din sânge în intestin. Această situaţie este cu totul de nedorit pentru sportivii de anduranţă, sângele trebuind păstrat cât mai fluid posibil. Iar un conţinut mare de carbohidraţi în combinaţie cu mineralele ar produce o băutură hipertonă.

 

 

”Vreau ca Simona să fie portdrapelul României la Rio!”

 

Halep este sportivul anului 2014 în România, chiar înainte de definitivarea listei premianţilor. Conducerea sportului românesc în frunte cu ministrul Gabriela Szabo considera că numărul 3 mondial în WTA a făcut cea mai bună reclamă ţării noastre în acest an.

 

Daniel Ion

Performanţele Simonei Halep în 2013, când a urcat de pe locul 64 mondial până pe 11, au uimit şi impresionat. 2014 a fost însă anul consacrării pentru jucătoarea din Constanţa, care a intrat în topul WTA, urcând până pe 2 (acum e pe poziţia a 3-a). În acest an, Simona a câştigat turneele de la Doha şi Bucureşti, a jucat în finală la Madrid, la Roland Garros şi la Turneul Campioanelor şi a urcat până în semifinale la Wimbledon şi Indian Wells. ”Halep mania” a cuprins România, constanţeanca devenind cel mai iubit şi apreciat sportiv român al momentului, iar pe plan extern a reuşit să devină unul dintre cei mai activi ”ambasadori” pentru imaginea ţării noastre.

 

http://cnt.mfax.ro/c.gif?id=13558461&pid=581”E un sportiv venerat” 

Numele Simonei Halep este acum pe buzele tuturor, motiv pentru care aproape că nu are contracandidat la titlul de sportivul anului 2014 în România, deşi acesta a fost unul dintre puţinii ani din ultima perioadă în care ţara noastră a reuşit să obţină performanţe internaţionale notabile la mai multe discipline. Aşa se face că şefii sportului românesc nu au ezitat să se antepronunţe şi s-o nominalizeze deja pe constănţeancă drept marea câştigătoare a Galei Sportului Românesc. ”Simona e un sportiv care a excelat anul acesta, un sportiv venerat în momentul de faţă. Ea este pe buzele tuturor. Eu îmi doresc să fie ea sportivul anului, pentru că a fost cea mai vizibilă în sportul românesc. Dacă îşi doreşte să participe la Jocurile Olimpice, sunt convinsă că membrii Comitetului Executiv al COSR o vor numi pe ea portdrapelul României la Rio", a afirmat Gabriela Szabo.

 

”Se identifică cel mai mult cu poporul român”

”Sunt un produs sută la sută românesc şi de aceea am dorit să lucrez pe viitor cu un antrenor român” şi-a justificat Simona Halep despărţirea de tehnicianul belgian Wim Fissette. De altfel, aproape în toate interviurile şi declaraţiile Simonei, din ţară şi din străinătate, sportiva insistă pe mândria de a fi româncă, ceea ce a făcut-o să intre şi mai mult în inimile conaţionalilor săi. ”Simona Halep a ajuns acolo unde e pentru că nu e nici fraieră şi nici proastă. De fapt, ea este chiar foarte deşteaptă şi sunt sigur că face cele mai bune alegeri pentru cariera sa şi în privinţa antrenorilor cu care alege să lucreze. După toate sporturile pe care le-am avut în vârf şi s-au dus, Halep este acum sportiva care se identifică cel mai mult cu poporul român, fără să insult pe nimeni”, a declarat Ion Ţiriac.

 

Campioana suporterilor

Asociaţia de tenis feminin (WTA) a fost printre primele care şi-au desemnat listele cu ”cei mai buni dintre cei buni” în anul 2014. Simona Halep a fost sportiva nominalizată pentru cele mai multe categorii. A pierdut titlul de ”cea mai bună jucătoare a anului” în tenisul feminin mondial, adjudecat de Serena Williams, însă a câştigat detaşat acest titlu din punctul de vedere al suporterilor, surclasându-şi contracandidatele cu 48 la sută din voturi. De asemenea, întâlnirea dintre Simona Halep şi Maria Şarapova, din finala de la Roland Garros, a fost nominalizată pentru titlul de cel mai bun meci de la un Grand Slam, iar duelurile Simonei Halep cu Eugenie Bouchard (Indian Wells) şi Maria Şarapova (Madrid) au fost nominalizate pentru cel mai bun meci din 2014. Constănţeanca a mai fost premiată pentru ”jucătoarea favorită” de pe Facebook şi „poza anului” de pe Twitter, iar în clasamentul pentru cea mai spectaculoasă lovitură din circuitul WTA a ocupat poziţia a 4-a, cu o ”scurtă” reuşită în meciul cu Agnieszka Radwanska, la Indian Wells, despre care site-ul oficial al WTA a apreciat : ”Starul în devenire Simona Halep şi-a lansat arma secretă în deşert. Poate n-a câştigat războiul (a pierdut întâlnirea respectivă cu 3-6, 4-6), dar cu siguranţă a câştigat această luptă". Cel mai vizionat rezumat al unui meci de tenis feminin din 2014 a fost cel dintre Simona Halep şi Maria Şarapova, din finala de la Madrid.

 

 

Caseta

Nominalizată şi pentru cel mai bun sportiv din Balcani

În ancheta  organizată de agenţia bulgară BTA, pentru cei mai buni sportivi ai anului în Balcani, România este reprezentată de un grup importanţi de sportivi, în frunte cu Simona Halep. Alături de jucătoarea de tenis din Constanţa, mai figurează pe această listă selectă gimnasta Larisa Iordache, campioanã europeanã cu echipa si la sol, medaliatã cu argint la bârnă si cu bronz la sărituri. De asemenea, printre sportivii români cu performanţe în 2014 au mai fost incluşi: pugilista Steluţa Duţă, campioană europeană, echipajul format din Alexandru Dumitrescu si Victor Mihalachi, medaliat cu aur mondial la canoe 2 pe distanta de 1.000 m, medaliat cu argint Mondiale pe 500 si cu argint la Europene în aceeasi probă, judoka Andreea Ştefania Chiţu, halterofilii Florin Croitoru şi Loredana Toma. În 2013 cel mai bun sportiv din balcani a fost desemnat tenismenul Novak Djokovic, urmat de atleta croată Samdra Perkovic, de campionul mondial bulgar de lupte, Ivo Angelov şi de Simona Halep.

 

Declaraţii

”România este mândră de tine, Simona. Ai făcut istorie. Îţi mulţumim!” (Nadia Comăneci)

 

”Domnişoarei Simona Halep i-am ales numărul 9, pentru că a fost cel mai bun atacant al României în meciul cu imaginea proastă care ni se face în străinătate. A dus numele României în toate zările, mai mult decât orice ambasador al statului. Bravo, Simona!'' (Ciprian Marica, echipa naţională de fotbal a României)

 

„Simona are o luciditate incredibilă pe care nu şi-o pierde în momente foarte dificile, reuşeşte să schimbe tactica în timpul jocului în funcţie de ce vine de dincolo de fileu. Un psihic de concurs comparabil cu al ei n-am văzut, în jumătatea de secol de când mă uit la sportivele românce, decât la Nadia Comăneci“ (Cristian Tudor Popescu, jurnalist) 

 

Sunt mândru de performanţele Simonei Halep, pe care o admir foarte mult, iar faptul că şi-a construit o frumoasă carieră şi a ajuns atât de sus i se datorează exclusiv ei şi muncii pe care a depus-o. E o sportivă care face cinste acestei ţări” (Gheorghe Hagi)

 

Pe post de Moş Nicolae

Pe 6 decembrie, de Moş Nicolae, Simona Halep şi Horia Tecău au fost pe post de Moş Nicolae pentru peste 300 de copii. ”Pentru mine este una dintre marile bucurii când sunt alături de copii. Copiii au nevoie de cadouri. Să joc tenis cu ei este felul meu de a-i bucura şi le doresc ca din ghetuţele Moşului să iasă campioni”, a mărturisit Simona Halep.

 

Ştacheta aşteptărilor pentru 2015

Portalul american Bleacher Report a făcut o analiză a aşteptărilor de la principalele jucătoare în 2015 şi a amintit că Simona trebuie să confirme evoluţiile excelente. ”După ce nu o bătuse pe Serena în ultimele trei întâlniri directe, Simona a distrus-o pe americancă, 6-0, 6-2, pentru a stopa seria de 15 victorii consecutive ale lui Williams la Turneul Campioanelor. Chiar dacă a pierdut apoi finala turneului în faţa aceleeaşi Serena, Simona şi-a demonstrat clasa şi pentru 2015 este una dintre marile favorite la câştigarea unul titlu de Grand Şlam”, a notat Bleacher Report.

 

Cifră

4,50 este cota ca Simona Halep să câştige un titlu de Grand Şlam în 2015

 

Echipa Simonei pentru următorul an

Echipa Simonei Halep pentru anul competiţional 2015 a fost stabilită. Aceasta este formată din: Virginia Ruzici — manager, Victor Ioniţă — antrenor, Theodor Cercel — preparator fizic. Începând cu luna ianuarie 2015, pentru turneele de la Shenzhen, Sydney şi Australian Open de la Melbourne, echipei i se va alătura, ca antrenor consultant, suedezul Thomas Högstedt.  Sports Illustrated a analizat schimbarea din stafful Simonei şi a concluzionat: ”L-a luat pe Ioniţă, care a antrenat-o pe Sorana în ultimul an. Cele două jucătoare au un stil total opus. Nu e nici o minge pe care Sorana nu ar vrea să o pleznească fără menajamente. Angajarea lui Ioniţă şi Hogstedt, al doilea şi el un fan al jocului în forţă, denotă o dorinţă clară a Simonei Halep de a lucra mai mult pe faza ofensivă şi de a fi mai agresivă în joc", a anunţat publicaţia americană.

 

Material Simona sponsorizari

 

Victorii şi în publicitate

 

Romeo Chiriac

În numărul 10 al revistei “Sport în România” am semnalat faptul că unele brand-uri s-au folosit de imaginea Simonei Halep, în special pe social media, fără să aibă o relaţie contractuală cu ea. Atunci am spus că una dintre cea mai întâlnite practici de asociere cu imaginea Simonei s-a înregistrat pe platformele de socializare, sub forma “Noi o susţinem pe Halep” alăturată cu numele firmelor respective, prin asta companiile câştigând like-urile fanilor şi nu numai. Procedeul prin care acele companii s-au folosit de performanţele Simonei se numeşte transfer de imagine, termen care nu se găseşte în prevederile legislaţiei interne de la noi, dar există în practica judiciară europeană. Între timp, Simona Halep a învăţat să-şi apere drepturile, ba mai mult, a început să şi semneze contracte de publicitate. 

 

Dedeman construieşte 13 terenuri de tenis

Până în vara acestui an, singurele contracte anunţate oficial cu Simona erau cele cu firmele de echipament sportiv Adidas şi Wilson. Simona “a spart gheaţa” tocmai în luna lui Cuptor, cu firma românească de bricolaj Dedeman, care dorea să-şi extindă reţeaua locală cu încă 13 magazine. “Am decis să finanţăm construcţia câte unui teren de tenis în cadrul fiecărui magazin Dedeman ce va fi deschis de-acum încolo, costurile estimate fiind de 30.000 – 35.000 de euro pentru fiecare teren. Planurile noastre prevăd deschiderea a 13 magazine Dedeman în România”, declara Dragoş Pavăl, preşedinte şi acţionar majoritar al companiei Dedeman. “Este primul contract de acest gen pe care îl semnez în România şi sper ca atunci când părinţii vor merge alături de copii în magazinele Dedeman aceştia să fie atraşi către terenurile de tenis”, a declarat Simona Halep, care avea pe atunci câştiguri din tenis de aproximativ 5,3 milioane de dolari.

 

Le învaţă forehand-ul cu tigaia pe Bunicuţele de Duminică

Vara se dovedeşte în continuare de bun augur pentru Simona, care primeşte cadou un bolid în valoare de aproximativ 100.000 de dolari, imediat după ce dispută finala în faţa Serenei Williams la Turneul Campioanelor. Surpriza a venit din partea producătorului de automobile Porsche, care i-a făcut cadou Simonei o maşină Carrera 4 Coupe de culoare roşie (foto: autoevolution.com). Dar Simona nu se opreşte aici.  Apare alături de mama ei, Tania, într-o reclamă la “Bunici de duminică”, din seria cu reţete lansată de Vodafone. Tania povesteşte că s-a inscris pe pagina de Facebook a bunicilor care gătesc şi fotografiază prăjituri, spunând că Simona o ajută cu reţete din toată lumea. Apoi Simona se transformă în personj principal al reclamei, oferind o lecţie gratuită de tenis. Ea le învaţă pe bunicuţele Tanti Ani şi Marcela cum să lovească mingea pe forehand cu... tigaia. Între timp, Simona şi-a îmbunătăţit şi imaginea pe social media, ajungând să fie singura sportivă din România care a depăşit un milion de fani pe Facebook. “Nu ştiu cum arată 1 milion de oameni, dar 1 milion de fani cu siguranţă sună bine. Vă mulţumesc tuturor!”, a scris Simona în mesajul adresat fanilor. Deşi numărul sponsorilor deţinuţi de Simona a crescut, ea este încă mult în spatele Serenei Williams şi Mariei Şarapova la capitolul câştiguri din publicitate. Serena, care are opt sponsori principali, încasează doar de la primii patru, Nike, Wilson, Gatorade şi OPI, nu mai puţin de 12 milioane de dolari. Maria Şarapova reprezintă imaginea a şase mari companii internaţionale, Nike, Head, Samsung, Tag Heuer, Evian şi Porsche. Valoarea contractelor depăşeşte 20 de milioane de dolari. Simona este o începătoare în această lume exclusivistă a contractelor de publicitate, dar se pare că se află pe un traseu bun. 

A apărut numărul 15 al revistei “Sport în România”

Din sumarul numărului 15 al revistei “Sport în România” spicuim un interviu excelent cu Ivan Patzichin – “Pentru copiii din Deltă, a vâsli a devenit o rușine” și editorialul “Sportivul Anului nu poate fi decât Simona Halep”, ambele semnate de Dumitru Graur. De asemenea, în acest număr al revistei de cultură și educație sportivă mai puteți citi reportaje din  tenis – “Vreau ca Simona să fie portdrapelul României la Rio!”,atletism – “Lordul Atletismului la București”, box – „Meseria – centură de aur”, scrimă – „Tiparul succesului: Dan Podeanu, pentru un vis olimpic”, handbal: “Bozo Rudic, un pas înainite în fiecare zi”, baschet – “Asesosft adulmecă primăvara europeană”, rugby – “Canada, ultimul bal” și „Timișoara, victorie de orgoliu în Cupa României”, șah – “Regele” este chinez, hochei – “Exilul a readus succesul”, fotbal – “Super Victor” ne prezintă Euro 2016 și “Revanșa lui Iordănescu” și despre ultramaraton – Adriana Istrate a alergat 142 de km în Cursa Antarcticii. Sau materiale despre Cartea Albă a Sportului – Viziunea MTS asupra sportului din România, Retrospectivă – Anul Sportiv 2014, Ceremonie – Ion Țiriac, Doctor Honoris Causa, Cluburi Sportive: Olimpia e numărul unu!, Ceremonie – Balul Natației, Media – AIPS în vizită la FIFA, Sănătate – Hidratarea corectă în sport, Curiozități – Patru decenii de la “Rumble in the Jungle” și STIHL Timbersports – „Să dăm din topor”! La revistă vă puteţi abona online, intrând pe site-ul www.sport-inromania.ro. Costă numai 14 lei pe lună şi v-o aduce curierul rapid acasă.

015Revista Sport în România Nr. 15 (Format Digital)

  • Cod produs: rev_sir_15
  • Valabilitate: In Stoc
  • 13.96RON

  • Fara TVA: 12.81RON

Tags: revista, sport in romania